Dialoguri oarecare
Aprilie 2021
- Fii atent ce scriam prin aprilie 2008...
- Eeee... Ce vremuri!
- Nu-i așa? ... “Panta urcă ușor, nimic nu-i forțat pe coastele astea, Lespedea se alintă printre prunii așezați la-ntâmplare, fără socotelile eficienței, așa pur și simplu, își clipocește apele a căutare, aparent fără effort, ca și cum n-ar avea nimic mai bun de făcut decât să dezvălue cărări neștiute, o lene ancestrală se lăfăie în iarba crescută binișor, atât cât să dea fiori și să-ți trimită mințile aiurea, Dumnezeu știe la ce blestemății și e destul de dificil și așa să pășești pe poteca asta răsucită imprudent pe lângă tufele de arini la umbra cărora ai sta, dar pământul e încă reavăn, mustește a sevă tânără și a chemări ciudate așa că treci mai departe, prunul de la poartă și-a zbârlit mugurii în a plesni, iar cireșul amenință cu o explozie florală de zile mari, toate căznelille iernii s-au spulberat și tu pășești în acest eden terestru pe care, evident, numai primăvara ți-l poate oferi. »
-Ce memorie !
- E un text scris, deșteptule.
- I-auzi...Și între tine și Lespedea sunt vreo - nu conteaz câți - că anii pun distanțe mult mai mari decât kilometri. Și, pe urmă, presupun că vrei să cred în intențiile tale drăgălașe...Știi că am venit un pachet de nervi de la singura prăvălie pe care o credeam funcționabilă și nu-i și desigur că totdeauna tu ai ințetii lăudabile.
- Deosebirea dintre noi este că tu stai agățat pe frânghia asta întinsă de la o problema la altă și așa ca rufele la uscat te vântură fiecare clătinare. Vezi să nu cazi !
- Eh, și tu te pregătești să mă prinzi, știu, uneori însă chiar drăgălășenia asta metaforică poate să fie nocivă.
- Ai obosit.
- Și tu ai obosit. Ziceai că fiind aprilie ai vrea să vorbim despre Shakespeare, despre Cervantes...Și bineînțeles fugi.
-Ei, da, nu-i ușor și nici nu cred că putem, de fapt, să vorbim de Ei, despre conecția aia ciudată ca o coincidență acceptată inevitabil și tu știi că eu am o structură suspicioasă și nu cred în coincidențe.
- Aprilie 22-23 1616 ?
- Mi-ar fi plăcut, ce zic, ne-ar fi făcut bine să pornim de la data aceasta a morții lor « deschizând cortina » pentru Hamlet ori Richard ori Lear și în același timp urmărindu-l pe Don Quijote într-un duel de intensitatea visului irealizabil cu morile de vânt... Destin și genialitate, știi ce vreau să zic.
- Da, dar trebuie să recunoști, nu-i locul lor într-o discuție ocazională și poate nici nu mai regăsim - acum - entuziasmul unei întâlniri revelatoare, ca să zic așa.
- Cum zice Richard : « « Now is the winter of our discontent »...
- Ar fi bine să dau vina pe vârstă, ce zici ?
- Dacă stau și mă gândesc bine, primăvara este un fel de iarnă târzie, cere un tur de forță, o bătălie, pe care n-am idee dacă o putem evita, nici vorba de a o câștigă vreodată. Mi se pare o întoarcere a feței de care nu știm cum să scăpăm, o răsucire înapoi cu dorințe ascunse către înainte, un chin, de fapt, de a accepta chiar fără a înțelege că regenerarea există cu sau fără noi.
- Poate ai dreptate. Întoarcerea feței, cum zici tu ; suficiente priviri aruncate din dosul ferestrelor, fără « parfum de roze... » și gânduri plecate aiurea am putea ține în preajmă ceva speranțe ori poate numai acceptări
- Și Imaginea aia a lui Dali cu Don Quijote și Sancio Panza așa transparenăă cum este ne-ar aminti de prostia renunțării.
- Aha !
|
Maria Cecilia Nicu 4/15/2021 |
Contact: |
|
|
