Criza pandemică - factor de favorizare a integrării sau dezintegrării europene?
A trecut un an de când am conștientizat că suntem într-o criză pandemică. Fiecare individ,
localitățile, regiunile, statele și continentele sau aflat dintr-o dată în fața aceleiași probleme,
desi cu intensitate și extensie diferite.
Constatam (pentru a câta oară?) că trăim într-o lume a interconectivităților multiple și a
interdependenței globale complexe. Răspunsul trebuia să vină, în mod coordonat, de la
autorități și cetățeni. Cel puțin așa ne-ar fi îndemnat lecțiile istoriei moderne și nu numai,
dar și o minimă cultură a managementului crizelor. Realitatea ne-a arătat însă un compor -
tament haotic al tuturor instituțiilor publice, liderilor acestora și majorității indivizilor.
Cu o infimă excepție a câtorva state care au încorporat experiența ultimelor epidemii în
managementul administrațiilor și politicilor publice. Și aceasta deși au existat, în ultimele
decenii, nu doar situații epidemiologice grave, dar și nenumărate avertismente ale mediilor
științifice și medicale, ale multor organizații civice care solicitau decizii adecvate din partea
celor responsabili. Iar replica acestora a fost, de fiecare dată, că se fac pregătirile necesare și
sunt luate măsurile potrivite pentru asigurarea sănătății și siguranței cetățenilor. Și a venit
“anul negru” 2020!
La începutul actualei crize pandemice, Uniunea Europeană se afla deja într-o “criză
existențială” (J.C.Juncker), fiind depozitara scheletelor unor succesiuni de crize (eco -
nomice, financiare, sociale, politice, epidemio - logice și chiar morale). Așa încât izbucnirea
unei crize sanitare de o astfel de magnitudine a avut darul de a agrava toate celelalte stări
critice, frecvent vorbindu-se chiar în medii politice de vârf de pericolul “dezintegrării” în
Uniune. Fiind și sub puternicul impact al Brexitului, prin sugerarea pericolului dezinte -
grării europene s-a inoculat și îngrijorarea posibilității destrămării Uniunii Europene.
Ceea ce nu au subliniat astfel de “vestitori” a fost faptul că retragerea din acest tip de
organizație regională a unuia sau mai multor state membre este mai mult un aspect de
individualizare etatistă decât de sporire a suveranității naționale (în înțelesul sec. al 21-
lea). Iar extragerea din procesul de integrare, care este caracteristica fundamentală a Uniunii
Europene, ar însemna desfacerea din inter - dependențele europenemiriapodice pe care nu
le-au avut în considerare nici politicienii britanici care au patronat Brexitul.
După câteva săptămâni de derută, la nivelul guvernelor statelor membre și al
instituțiilor europene, Comisia Europeană a avut inițiativa unei acțiuni de coordonare și
cooperare, și-a amintit de existența metodei comunitare, aflată în marginalizare încă de la
prima Comisie Barroso, și a demonstrat că poate desfășura un management de rezolvare a
crizei chiar și în domeniul sănătății, care nu era în lista competențelor instituțiilor europene.
Dar era evident că toate statele membre ale Uniunii se aflau într-o criză de amploare
europeană și globală, că o astfel de situație cerea coordonare și cooperare, Comisia
Europeană fiind cel mai bine poziționată pentru a genera și activa asemenea acțiuni. Mai
mult, liderii europeni de la Bruxelles se aflau într-o postură mai credibilă de a atrage atenția
asupra faptului că amenințarea cetățenilor europeni venea nu doar dinspre criza
pandemică, deoarece aceasta urma a se însoți curând, în toate statele membre, cu agravarea
crizelor economice, sociale, politice etc.
Aceasta în timp ce liderii “naționali” priveau efectele crizei sanitare doar pentru durata de
timp scurt și printr-o lentilă insistent politizată.
Acest context a permis Comisiei Europene, susținută și de Consiliul European și
Parlamentul European, să convingă liderii statelor membre în direcția unei atitudini
solidariste, să propună implicarea în politicile de sănătate din Uniune, dar și a unui program
european de redresare și reformare economică.
Mulți comentatori au văzut în acesta din urmă nu doar o șansă de întărire a Uniunii Europene,
ci și o intensificare a procesului de integrare europeană. Acest aspect a fost vizibil și în
modul de procurare a resurselor bugetare proprii, care a lărgit poarta către uniunea
financiară și bancară, ceea ce presupunea că noi pași vor fi făcuți și pentru adaptarea Pieței
Unice la o sănătoasă încadrare în fluxul interdependențelor contemporane, sporirea
competitivității întregului Spațiu Economic European. Pe acest val de solidarism, cooperare
și integrare s-a decis și o strategie de vaccinare a cetățenilor europeni, elaborată și decisă la
Bruxelles. Părea că se verifică iarăși teza eurooptimistă care susținea că orice criză europeană
sau internațională era o ocazie pentru înaintarea în procesul de integrare europeană.
În fapt, actuala criză pandemică a demonstrat iarăși liderilor politici europeni,
atât celor din Bruxelles cât și de la nivel statal și local, că deciziile integraționiste ale
instituțiilor europene se validează numai prin rezultate locale, responsabile de o eficientă
aplicare a lor fiind guvernele statelor membre și administrațiile regionale și locale ale
acestora. Iar printre factorii ajutători ai aplicării politicilor europene sunt și companiile,
antreprenorii, partenerii sociali, organizațiile civice și politice, inclusiv media socială din
toate localitățile statelor membre. Oricât de bune vor fi declarate politicile europene, chiar
având o „împachetare” comunicațională și politică meșteșugită, ele sunt evaluate, în
ultimă instanță, de cetățenii europeni și nu doar de liderii statelor membre. Este foarte vizibil și
din sondajele Eurobarometru, dar și de cele din statele membre, că atunci când cetățenii
Uniunii Europene spun că „Europa este bună” înseamnă că politicile europene sunt adecvate
și eficiente, iar când se declară neâncrezători în Uniunea Europeană transmit semnalul că
aplicarea politicilor europene este ori defectuoasă sau nepotrivită timpului și locului. De
aceea, liderii instituțiilor europene și ai statelor membre ar trebui să aibă ca obiectiv permanent
evoluția către o Uniune Europeană mai bună!
Fondatorii Uniunii Europene și-au dat seama că integrarea, și nu doar ocazionala
coordonare și cooperare a statelor membre, poate să ducă la crearea de bunuri comune
europene durabile și stabile, acestea fiind generatoare de beneficii pentru toate statele
membre, se pot răsfrânge pozitiv asupra standardelor de viață ale cetățenilor europeni.
Doar că, în ultimele două decenii, intensificarea procesului de integrare euro peană nu a
fost o preocupare susținută a liderilor europeni.
Iar liderii statali și locali au fost mai interesați să aducă spre ei avantaje posibile din bunurile
comune europene decât de perfecționarea, îmbunătățirea și înnoirea lor. Avansul populis -
mului, dereglările din sistemele politice democratice ale diferitelor state membre,
concepția dominant prezenteistă și electoralistă a politicienilor din zilele noastre au
diminuat șansele elaborării și aplicării unei viziuni strategice a evoluției Uniunii Europene
care să mențină sensurile fundamentale ale existenței organizației-integrarea europeană.
De unde și frecvente percepții, în ultimul deceniu, din interiorul și exteriorul Uniunii
Europene, că dezintegrarea își făcea loc tot mai vizibil la nivelul organizației puse la temelia
dezvoltării Occidentului, după al Doilea Război Mondial.
Ori, acum s-a constatat că și politicile de sănătate, care erau atributul
statelor membre, aveau nevoie de o susținere comună europeană, se apropiau de caracteris -
ticile bunurilor comune europene (cel puțin în componentele care afectează interconecti -
vitatea, circulația liberă a persoanelor și produselor, starea socială și standardele de
viață). Ceea ce înseamnă că o europenizare a politicilor de sănătate va îndrepta domeniul tot
mai mult către o politică europeană.
Cel mai recent Eurobarometru (martie 2021) arăta că o preocupare majoră a cetățenilor o constituie
existența decalajelor condițiilor/standardelor de viață în diferite regiuni ale Uniunii
Europene (apropo de diferențele care s-au menținut și uneori agravat între fostul Vest și
fostul Est al spațiului european), situație la care adăugăm doleanțele expres menționate pentru
politici comune de sănătate și educaționale.
Acest aspect a fost evidențiat în contextul în care criza pandemică a adâncit inechitățile
sociale și a exprimat dezideratul ca toate formele crizei europene să-și găsească o
rezolvare sinergică, ceea ce presupune o accentuare a procesului integrării europene.
Dar, vorba jurnalistului Fareed Zakaria, intențiile corecte și oportunitățile statelor și
comunităților își găsesc aplicarea doar dacă există un leadership valoros, ceea ce presupune
lideri de calitate și dedicați care să organizeze și să gestioneze procesele sociale și realizarea
bunurilor comune (în cazul de față europene).
Din păcate, după ce a fost lansată strategia de vaccinare la nivelul Uniunii Europene,
distribuția și efectuarea vaccinării a ajuns în teritoriul autorităților statelor membre și al
administrațiilor locale. Iar gruparea „mandarinilor” din Bruxelles s-a complăcut mai mult
în acțiuni de comunicare publică, desigur necesară și aceasta. Iar când s-a trecut la faza
realizării obiectivelor și deciziilor europene, sa dovedit, în cele mai multe state membre, că
liderii locali erau preocupați de interesele proprii sau/și ale grupurilor lor politice,
diminuându-se sau pierzându-se sensurile comunitare și societale europene.
După aproape un an de la deciziile greu obținute referitoare la sursele finanțării programului
european de redresare economică și socială, unele state membre nu au reușit nici măcar
ratificarea acordului de realizare a mecanismului de finanțare, ceea ce înseamnă că
respectivul program va putea începe aplicarea abia din vara anului 2021 (Administrația Biden
a reușit elaborarea, aprobarea de către Congres și începerea aplicării unui program de
redresare a SUA, cu o sumă mult mai mare decât cea a U.E., în mai puțin de două luni de
la instalarea la Casa Albă!). De unde apariția unor noi nemulțumiri față de Uniunea
Europeană, încercându-se iarăși evidențieri de neadecvare sau chiar dezagregare, adesea
sincronizate cu puseuri dezintegratoare generate de impulsuri date de neprieteni
externi ai Uniunii. Astfel că actuala criză sanitară a creat în Uniunea Europeană
platforme reale pentru intensificarea integrării, a semnalat persistența problemelor ei struc -
turale, dar a înfățișat și stări de neputință sau chiar de dezagreare, unele state membre și
formațiuni politice punând construcția europeană la grele probe de rezistență.
La momentul redactării acestui text, criza sanitară în Uniunea Europeană este într-o noua
etapă de manifestare. Motiv pentru care ne-am referit doar la câteva aspecte ale unui proces
social în derulare care implică și importante componente economico-financiare, politice,
sociale și culturale. Recenta criză pandemică globală a demonstrat cetățenilor europeni că
integrarea europeană este soluția, iar nu problema la grava situație pe care o străbatem.
De aceea, eu cred că ar fi cazul ca liderii instituțiilor europene și ai statelor membre să
se mobilizeze pentru o refondare a Uniunii Europene pornind de la principiile ei
integraționiste de bază.
Criza sanitară, adăugată celorlalte crize „europene”, ar putea
justifica și o largă mobilizare socială a cetățenilor Uniunii Europene în favoarea
reformării așa-numitului “proiect european”, cu toate că actuala generație de europeni își
arogă mari merite și pretenții, dar asumă prea puține responsabilități.
Poate că întâmplările de la începutul anului 2021, din SUA, vor
conștientiza liderii și cetățenii europeni că nu există stări date pentru vecie, că schimbările
sunt normale în mersul vremii, dar sensul lor depinde de viziunea, voința și angajarea
predominantă la nivelul societății.
Aceeași criză sanitară a mai devoalat carențele sistemelor sanitare și politicilor sociale din
majoritatea statelor membre și, deodată cu acestea, nepotrivirile stridente la caracte -
risticile sec. al 21-lea chiar ale statelor care alcătuiesc Uniunea Europeană.
Ceea ce înseamnă că inclusiv toți actorii statali și politici europeni ar trebui să se înscrie rapid în
șantierul reconstrucției europene.
Prof. univ. dr. Vasile Puscas
sursa ; Piata Financiară
|
Prof. univ. dr. Vasile Puscas 4/6/2021 |
Contact: |
|
|
