Ruga
Pe unde-ti umblă pașii? Pe care lumi tăcute?
Te ascunzi vederii mele, iubita mea fecioara?
Întreb pe toți în cale, dar toate parca-s mute
Ce trist e fără tine!...Sunt singur și e seara.
Vino, iubita mea!, sa te mai văd încă odată
Să-ți mai ating surâsul și umbra din cărare
Căușul palmei mele, sa prindă, dezmierdata
Cosita ta de aur frumoasă, ca razele de soare.
Pe fruntea ta senina, sa anin cununi de stele
La pieptul tău sfios, să-mi plâng tăcut durerea
Iar ochii tai scăldați, în triste, gândurile mele,
Sa vad iar, în lumina lor, cum zburda plăcerea.
Te rog sa te întorci, să-ți simt iar răsuflarea caldă
Și în poala ta de juna, să-mi torn lacrimile mele
Iar sufletele noastre pure, ca într-o sfântă scaldă
Fericiți și plini de viața, sa ni le curățam de rele.
Sigur, viața-i cu durere, dar durerea naște viața
Doar împreuna cu iubire putem sa răzbim prin ea.
O!...Dumnezeul nostru bun, unește-ne-n credința,
Azi eu, spăsit mă rog la tine!...-Fi bun, nu ne uita!
STEJAR BĂTRÎN
Frumoasă ești pădure seculara
Cu frunza foșnitoare, de aramă
Mă pierd în tine în fiecare vară
Căutând iubirea ce mă cheamă.
Stejarul meu iubit, cu trup bătrân
Ascultă-mă, să-ți depăn povestea
Eu știu, tu ești al codrilor stăpân
Și în tine mi-am desfătat tinerețea.
Cu gândul liber, mă așez sub ram
La umbra trecerii tale peste timp
Și încerc spășit, de la tine azi, sa am
Iertarea ta, în nostalgic anotimp.
Eram copil când apucai securea
Și în tine cu nesăbuință am lovit
Nu am știut atunci, căci pădurea
Este plămânul pământului oropsit.
De când am crescut, toate mi se împlini
Și acum, am venit la tine, cu gând curat:
-Stejar bătrân îți spun acum sa ști,
Lovindu-te, am săvârșit un mare păcat!...
PRIMĂVARĂ DULCE ROMÂNEASCĂ
Azi,... când astrul zilei, este-n echinocțiul primăverii
Privesc cum se ridică pe cerul înalt și clar,
Cum cald și luminos el pune stop tăcerii
Cu tot ce-i viu sub soare, plec și eu hoinar.
Să inspir Primăvara cu aerul ei pur,
Să mă deschei la pulovăr, să-mi intre raze-n sân
Să-mi mângâie privirea, pe tot ce mișcă-n jur
De acum pe această lume, doar el este stăpân.
Am luat-o prin pădure, prin cor de păsărele.
Și am văzut că-i tristă, săracă, dușmănoasă
Dar mi-am plecat urechea, pe tulpini lungi și grele
Și am auzit cum urcă seva, pe sub coaja groasă.
Din firul unei ierbi, privesc cum se smucește
Un ghemotoc de floare cât firul unui ac.
Sub frunza putrezită, o viață se trezește,
O ceată mișcătoare, în frunte cu un gândac.
Din umbre de sub tufe își întind spre soare paiul
Covor de iarbă verde și flori mirositoare
Încet, încet sub soare în pădure este raiul,
Căci tot ce-i viu acum e-n sfântă sărbătoare.
O lume amorțită, azi urcă înspre soare
Căutând lumina sfântă și nouă libertate.
Prin orice colț natura-i doar viață și mișcare,
Căci razele de soare sunt izvor de sănătate.
Pășesc cu teamă, să nu calc vreo nouă viață
Să-i tulbur existența cu a tălpii apăsare.
Iubesc această vreme, ce o aduce dimineața,
Când pulsul primăverii, mă scoate la plimbare.
Pun streașină la ochi acum, palmele amândouă
Văd câmpuri verzi întinse, ce renasc sub soare
Sub noua plămădire a stropilor de rouă,
Simt simfonia vieții, cum zboară pe ogoare.
Este Primăvară, primăvară dulce Românească
Când tot și toate-s la noi albine lucrătoare
Pornite din dorința de frumos să renască,
Pentru o nouă viață, în noul an cu soare.
DOR DE PRIMĂVARĂ
Acum când totul este înghețat pe afară
Când mantia albă acoperă pământul,
Eu mă gândesc la sfânta primăvară
Să o aducă în valuri, din sud vântul.
Să curgă în ropot apele turbate,
Să iasă grâul verde, de sub glia sură
Copii țării, ca în vremi de toți uitate,
Desculți să joace hora-n bătătură.
Gingașe flori să explodeze în soare,
Albinele să-și strângă în zbor nectarul,
Să umble fetele în strai de sărbătoare
Pe drumul cald să scârțâie încet carul.
Fluturi de argint cu aripi de mătase,
Să zboare neîncetat peste câmpie,
Cu plugul prin ogoarele mănoase,
Sărac românul, să nu vrea să mai fie!
La gârlă în sat, cu poalele sumese
Să-și spele pânze albe gospodina,
Să vadă lumea toată, ce își țese
Uscânde valuri, împânzind grădina.
În vârf de deal, să crească hora mare
Sub stejarul care, abia a înmugurit.
Din sat să vezi cum urcă-n deal ciopoare,
De fete și flăcăi, la joc și la iubit.
Acolo-n cerc, frământe iar pământul,
Cu jocul lor tineresc, primăvăratic,
Feciorii căutând, la fetele iubite sărutul,
Cu buze mai arzânde, ca bobul de jăratic.
Să văd venind din alte țări cocorii
Să fie cerul negru de păsări călătoare,
Să văd luptându-se cu săbii de foc norii
Să văd grădinile pline de flori mirositoare.
Unde ești frumoasă primăvară?
Te aștept să vi ca pe-o mireasă la altar
În toată dimineața mă uit pe cer afară
Dar nu te văd și ochii mei, se tulbură-n zadar.
O!...gând sau vis, as vrea, sa devii realitate,
Căci coardele simțirii de frig ele mă dor
Să te inspir natură de foc, pe săturate
Și apoi sătul de tine, natură pot să mor!...
CASA TA DE LA MUNTE
Primăvara la munte greu vine
Ai geamul deschis spre lumina
La casa de la munte, unde ti-e bine
Dar nici azi, nu-i ziua senina.
Vântul și norii, pe crestele înalte
Se lupta cu stropi reci de ploaie.
Cu țipăt, hazliu cocoșul de munte
Chemarea porumbiței, o înmoaie
Departe în adâncă și deasă pădure
Cerbii se lupta pentru supremație
Căprioarele apte de împerechere
Doar al celui mai puternic să fie.
Sub cetina uda, dar verde, de brad
O sama de păsări în zarva foșnesc
În cuiburi ascunse, unde dorințele ard
Ciripind, în chip păsăresc se iubesc.
O clipa ti-e inima descumpănita, când
Se aude un mormăit pe vale, cum răsună
Puii de urs au ieșit din bârlog plângând,
Când spre noua viața, mama lor îi mina.
Casa de la munte ti-e bine ferecata
Și-o căldura ademenitoare te îmbie
Printre brazii o raza de soare se arată
E semnul ca primăvara trebuie să vie!...
Achim Bucutea
Toronto /ON
|
Achim Bucutea 4/5/2021 |
Contact: |
|
|
