Experienta Canadiană : Multiculturalismul si problemele lui
În 2009, ministrul cetăteniei, imigratiei si multiculturalismului Jason Kenney a anuntat sfârsitul programului de mostenire natională a limbilor. El a spus unui jurnalist: ”Cred că e interesant ca un canadian ucrainian de generatia a cincea să vorbească ucrainiana, dar fiecare să plăteasă.”
Un membru liberal al parlamentului, Borys Wrzesnewskyj, a răspuns acuzându-l pe Kennedy de a “nu fi de accord în principal cu intentia legislatiei (multiculturalismului) care îi suportă portofoliul”. Cu alte cuvinte, cum a spus jurnalistul Andrew Cohen din Ottawa, “Pledoaria pentru o tzară mai integrată este numită adeseori intolerantză, chiar rasism, ca si cum conversatia ar fi un taboo.”
Altfel spus, multiculturalismul, este o problemă arzătoare.
Cei care au creat politica de multiculturalism al Canadei în 1971 gândiseră în termeni de limbă si cultură. Dar, cum modelele imigratiei s-au schimbat si au venit în Canada din ce în ce mai multe minorităti vizibile, alte griji, ca aceea a obtinerii de joburi, domiciliu, educatie si lupta împotriva discriminării, au dus la o schimbare a ideii acestei politici. Principala preocupare a programelor multiculturale a devenit egalitatea în îndepărtarea barierelor rasiale si s-au implementat politici de relatii rasiale si programe care să combată discriminarea rasială.
Apoi, în 1982, Canada si-a schimbat constitutia, a adoptat în ea Carta Drepturilor si Libertătilor Canadiene si a mentionat “Această cartă trebuie să fie interpretată într-o manieră coinsistentă cu prezervarea si dezvoltarea mostenirii multiculturale a canadienilor”. De aceea, multicultularismul a devenit la fel de permanent ca si constitutia, iar constitutia este foarte greu de schimbat. “Melting pot”-ul era acuma din oficiu definitive terminat.
În acelasi timp, carta declară de asemenea că “fiecare individ este egal în fata legii si are drepturi egale de protectie si beneficiu egal al legii, fără discriminare si, mai ales, fără discriminări bazate pe rasă, origine natională sau etnică, culoare, religie, sex, vârstă si handicap fizic sau mental.” Discriminearea era împotriva legii.
Nu mult după aceea, parlamentul a votat actul “Multiculturalism Act” în 1988. Acest act recunostea multicultularismul ca o caracteristică fundamentală a societătii canadiene care trebuia să ajute păstrarea culturii si limbii, să reducă discriminarea, să încurajeze constiinta culturală si întelegerea si să promoveze schimbarea sensibilitătii culturale la nivelul federal. Astfel, acest act intentiona să mărească participarea minoritătilor în institutiile importante canadiene prin transformarea în ele a diversitătii în ceva natural si normal. Toate acestea erau bune si potrivite.
Dar ce a însemnat actul din punct de vedere practic a fost stabilirea de cote, preferinte în angajarea si recrutarea activă a minoritătilor si a noilor imigranti. Această schimbare a avut loc simultan cu tratamentul special al femeilor la angajare si după ani întregi de angajare preferentială a francofonilor. Se poate spune, fără a gresi, că a fost si a rămas un resentiment în unele fragmente de populatie care s-au simtit ele însele discriminate de guvern. Albii de origină engleză erau nefericiti, dar canadienii francofoni erau îngrijorati de faptul că si emigrantii le-ar putea schimba cultura.
Ceea ce îi îngrijora pe acesti canadieni nemultumiti era teama că guvernul nu numai că nu observa schimbările natiunii, dar că îi favoriza pe noii veniti cu preferintele si polticile lui. Albii canadieni englezi si francezi au văzut populatia Canadei schimbându-se cu o mare viteză si au fost îngrijorati pentru viitorul modului lor de viată. Vor putea oare noii imigranti din Guangdong si Manila, din Jamaica si din Punjab, să se integreze în viata canadiană? Vor învăta franceză cei care se stabilesc în Quebec? Vor întelege noii imigranti istoria si vor accepta ideile democratice care au dat formă vietii politice a Canadei? Cât de mult vor trebui să se schimbe canadienii mai bătrâni? Faptul că există încă astfel de întrebări sugerează îngrijorarea foarte răspândită cu privire la scopurile multicultularismului din 1988.
Schimbările sunt întotdeauna dificile si frica de schimbări se poate întelege. Va fi din ce în ce mai greu pentru toti canadienii, imigranti sau nu, să accepte schimbările dacă recesia economică 2009-2010 mai durează. Ceea ce este clar pentru toti este că tara noastră, Canada, doreste si are nevoie de imigranti si că, în timp ce natiunea are doza ei de rasisti, foarte putini canadieni vor să închidă poarta noilor veniti pe baza rasei sau religiei.
Deci: cine suntem noi acum? Fără nicio îndoială, canadienii sunt astăzi o natiune multiculturală si vor fi din ce în ce mai mult, în spcial în cele mai mari trei orase: Toronto, Montreal si Vancouver. Dar, cred ei în multicultularism? Până la un punct, da, ei cred, dar nu usor. Dincolo de Toronto si Vancouver, multi canadieni de limbă engleză sunt îngrijorati de faptul că multiculturalismul slăbeste sensul lor si asa cam slab de nationalitate, iar în afara granitelor Montrealului, marea majoritate a canadienilor de limbă franceză par a se teme că multicultularismul ar ameninta ceea ce cu greu au câstigat, avantajul de limbă si cultură. Cât despre noii canadieni, ei vor doar să fie acceptati nu drept canadieni somalezi sau filipinezi, ci drept canadieni pur si simplu.
Ceea ce este clar este că toti canadienii, noi si vechi, încă vor să creadă că ei pot face să functioneze Canada. Reputatia tării pentru tolerantă e importantă pentru marea majoritate a canadienilor si există dorinta de a încerca să o mentină. Dar nu va fi usor si vor fi multe obstacole pe drumul Canadei spre miezul secolului 21.
• Episodul următor: Confederatia
Traducere: VPL
J.L. Granatstein
|
J.L. Granatstein 4/2/2021 |
Contact: |
|
|
