Identitatea românescã si renasterea isiastã
Dupã cãderea Constantinopolului și ocuparea întregului Orient Apropiat și Europei balcanice de cãtre Turci,aceastã zonã georgafica,cultural ortodoxã, a intrat în crizã.Era rezultatul asupririi otomane și a sãrãcirii creștinilor din acest teritoriu.
Cele douã țãri române,Moldova și Țarã Româneascã, au fost cele care au menținut economic Locurile Sfinte și toate așezãmintele Ortodoxe din teritoriul pomenit.Acesta a fost un rol istoric colosal și cu urmãri istorice decisive.Un rol pe care țãrile române l-au împlinit fãrã larmã,fãrã falã,ca mãrturisitorii Ortodocși desvarsiti.Noi nu putem ști ce fel de rãsplatã vor primi Românii pentru ceeace au fãcut.Dar știm cã Dumnezeu nu i-a uitat niciodatã pe cei care au mãrturisit pentru El.
Dar criza de conștiința și nevoile sub care se zbãteau crestinii au fãcut ca intesitatea vieții spirituale sã scadã.Mânãstirile Ortodoxe au început sã aibã tot mai puțini vietuitori.Chiar Muntele Sfânt,Athosul,”Grãdina Maicii Domnului” se afla în crizã.Athosul era apãsat de cerințe ficale tot mai mari cerute de Otomani și numãrul de vietuitori scãdea dramatic nu numai în cifre dar și calitativ.Tot mai puțini erau cei care știau și urmau rânduielile vechi,ale vieții contemplative profunde.Aceiași crizã,din motive diferite,exista și în spațiul orthodox vast care era Imperiul Rus.
Din motive politice,pentru a avea stãpânire deplinã,Împãratul Petru “cel Mare”,desfintase Patriarhatul Rus și în loc instaurase o autoritate “sinodalã” în care cuvântul decisiv îl avea trimsiul imperial.Iar Împãrãteasa Caterina a II”a,”cea Mare”, a dezlãnțuit o persecuție anti-monasticã a cãrei virulenta a fost în totul asemãnãtoare celei din vremea lui Stalin.Multe mãnãstiri au fost închise,proprietãți mãnãstirești au fost confiscate,cãlugãrii tineri au fost alungați din mãnãstiri,doar cei trecuți de cincizeci de ani mai primeau incuvintare sã intre în viațã monahalã.Era o crizã monastica profundã și generalizata.
Aceastã crizã spirituala se manifesta în Rãsãritul Europei în condițiile în care în Apusul Europei “iluminismul”,mișcare anticlericalã și masonicã,surpa din temelie utlimele rãmãșițe de trãire spirituala de acolo.Veacul al XVIII-lea pãrea cã lichideazã viațã monasticã.
Dar în același timp aceste forțe ale rãului nu puteau schimba ceeace a fost și a rãmas sensul istoriei.Iar sensul istoriei este acela ca Popoarele sã afle,sã deslușeascã,rostul pentru care Dumnezeu le-a adus în existenta.În momentele de maximã crizã,când acest înțeles pare a se pierde, au loc evenimente fulgerãtoare,aparent fãrã explicație:ele sunt manifestãri ale voinței divine,izbucniri ale transcendentului in lumea vazuta.
Un asemenea eveniment a avut loc în lumea ortodoxã în a douã jumãtate a veacului al XVIII-lea și el a fost Renașterea Isihasta.
Isihasmul a fost rãspunsul la dorul esențial al credincioșilor de a zãri un ‘pod” între lumea aceasta și cea viitoare.Cãlugãrii și teologii Rãsãritului Ortodox au aflat rãspuns, iar cel care a așezat temeinic învãțãtura isichasta a fost Sfântul Grigore Palama,Arhiepiscopul Thesalonikului.
Sfântul Grigore Palama a arãtat cã dupã o perioadã de “praxis”,nevoințã cãlugãreascã intensã,ființa interioarã se regenereazã, se apropie de “starea dintâi” și în unele clipe, poate zãri”lumina taborica”,lumina vãzutã de cãtre ucenicii la Schimbarea la Fațã a Domnului.Cãtre acest drum și spre vederea acestei Lumini neapropiate,esențialã era folosirea necontenitã a “rugãciunii inimii”,”Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,milieste-mã pe mine pãcãtosul”.Concentrarea asupra acestei rugãciuni și ,cu ajutorul lui Dumnezeu,coborârea ei în “inimã”(centru esențial al finite omenești) conducea spre vederea Luminii neapropiate.Foarte limpede Sfântul Grigore Palama arãta diferența dintre “esența” lui Dumnezeu,care nu poate fi vãzutã și “energiile” divine,care sunt manifestãrile Dumnezeirii,deci nu sunt create,între care este și Lumina neapropiata.Deci clar se aratã cã “esența”,”ființa” lui Dumnezeu nu putea și nu poate fi vãzutã de creaturi,dar poate și pot fi vãzute”energiile”Lui,’prezența”Lui lucratoare,iar aceste “energii” nu sunt create sunt manifestare deplinã a lui Dumnezeu.Aceastã învãțãturã și înțelegere a fãcut cu putințã ca pentru Ortodocși lumea aceastã sã fie resacralizata și cu putințã de a fi mânuitã.Este de reținut cã cele mai vechi mãnãstiri românești poartã hramul “Schimbarea la Fațã”,exact datoritã faptului cã fuseserã întemeiate în duh isihast și mai trebuie reținut cã “sihastru”,vine de la “isichast”.Pãmântul românesc a trãit isichasmul în chip fierbinte și nu întâmplãtor din acest pãmânt a țâșnit renașterea isichasta din veacul al XVIII-lea.
Învãțãtura isihasta,în condițiile istorice dramatice de care am pomenit,fusese uitatã și se mai pãstra în câteva mãnãstiri ortodoxe.
În veacul al XVIII-lea aceastã învãțãturã a fost din nou rãspânditã,în toatã lumea ortodoxã,prin efortul a doi Sfinți:Sfântul Nicodim Aghioritul,pentru lumea ortodoxã greceascã și Sfântul Paisie Velichikovschi pentru lumea ortodoxã slavo-românã.
Sfântul Paisie Velichikovschi,cu nume de botez Platon,s-a nãscut în 20 Decembrie,1722 la Poltava.El a învãțat la academia teologicã din Kiev și și-a fãcut ucenicia monasticã la mãnãstirea Lavra Pecherska și în jur de 1743,pentru a dezvolta viațã lui spiritualã el a plecat în Moldova și Țara Româneascã, unde a stat sub ascultarea unuia dintre puținii cunoscãtori ai “rugãciunii inimii”,Sfântul Vasile cel Mare de la Schitul Poiana Mãrului.În 1746 se aseaza la Muntele Athos unde duce o neobositã muncã de adunare a scrierilor sfinte și mãrturiilor marilor pãrinți atoniti.Tot atunci este sfințit ca preot monah sub numele de Paisie.În 1764 Paisie Velichikovshi revine în Moldova, se așeazã,cu câțiva ucenici,la Dragomirna,iar în 1779 la Neamțu, și începe colosala sa activitate de înnoitor al viețîi monahale ortodoxe.Textele patristice și de învãțãturã aduse de la Athos au fost traduse și tipãrite,în slavonã și românã.Acolo s-a alcãtuit și Filocalia.Iar un exemplar tipãrit la Neamțu a fost purtat de cãtre Pãrintele Arsenie Troiepolski,vestitul”pelerin rus”,care a contribuit enorm la rãspândirea, de înaltã trãire duhovniceascã de tip isichast, în tot spațiul orthodox.
În 15 Noiembrie,1794 Sfântul Paisie Velichikovschi a trecut la viața de veci.
Urmãrile activitãții lui au fost closale.Ca singure exemple pomenesc cã mișcarea “staretilor” de la Mânãstirea Optina ,cea care a condiționat întreaga gândire teologicã ruseascã din veacul XIX și XX ,a fost pornitã de cãtre Sfantul Feodor Ushakov,un ucenic al Sfântului Paisie,și cã un alt ucenic al Sfântului Paisie,Dosoftei de la Lavra Pecherska,l-a povãțuit la începutul vieții sale monastice,pe Sfântul Serafim din Sarov .În spațiul românesc influența mișcãrii de renaștere isihasta a fost colosalã.De fapt renașterea isihasta a fost pentru spațiul românesc și pentru sufletul românesc o mișcare definitorie,esențialã .Importanțaacestei renașteri,cu mare grijã ascunsã de cãtre cãrturari secularist-masoni,nici nu are egal în istoria Românilor.
La Neamțu Sfântul Paisie ajunsese sã aibã peste o mie de cãlugãri în ascultare.Nenumãrate cãrți de învãțãturã au fost tipãrite și modul de viațã și rugãciune isichast s-a întins peste tot spațiul românesc.Acest duh a fost și este viu și lui îi este datota apariția unor mari teologi ca Nichifor Crainic sau Dumitru Stãniloae,apariția unor mari pãrinți duhovnicești și apariția cutremuratoarei mișcãri “Rugul Aprins”.
De fapt întreaga viațã ortodoxã româneascã a stat și stã sub semnul renașterii isihaste înfãptuitã de Sfântul Paisie Velichikovchi și urmașii lui.
Iar aceastã învãțãturã isihasta are o importantã încã mai mare în zilele pe care le trãim.De fapt aceastã viațã spiritual și înțelegere isichasta a lumii este opțiunea care ne poate mântui din mizeria politicã și culturalã pe care o strãbatem și îi suntem martori.
În primul rând trebuie sã înțelegem cã actuala stare din lume este datoratã crizei spirituale.Nicodatã nu pãcãtuiește “materia’împotriva spiritului,ci spiritul împotriva “materiei”.Iar criza de care pomeneam este actul de “profanare” al omului, a propriei finite și a mediului înconjurãtor.Rupând legãtura fireascã,legãtura cu transcendental, omul s-a deschis voinței negativitãții pure, a “necuratului”.Iar aceastã profanare s-a petrecut relativ recent,din veacul XVIII încoace.Iar în momentul de fațã profanarea a luat dimensiuni planetare și tot mai deschis forma satanismului.Iar satanismul nu poate face decât rãu sub trei forme principale:parazitismul,imposturã și parodia.Le vedem la tot pasul.Amenințãtoare din punct de vedere tehnic și goalã spiritual,actuala lume condamnã omul la izolare deplinã, într-un univers unde rachetele balistice cautã sã înlocuiascã îngerii și în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu.Vedem aceasta în sinistra urâțenie care dominã.O urâțenie diabolicã,lipsitã de conținut,pur formalã,cadavericã și monstruasa,pentrucã este mincinoasã și parazitarã;este impostura care ascunde lipsa de conținut;perversiunea existențialã și confuzia supremã.Confuzia în relația cu Dumnezeu, care se repercuteazã și reflectã în planul fizic și în cãderea în cea mai cruntã confuzie: homosexualitatea,care atenteazã la cea mai clarã distincție existentã,cea dintre bãrbat și femeie.Cãderea de la “adevãr” conduce inevitabil la cãderea moralã,la pãcat.Astfel pas cu pas se ajunge la forma,superb numitã de înțelepciunea româneascã,”omul care nu are nimica sfânt”.Sunt cei despre care limpede avertiza Proorocul Isaia:..”vai de cei ce zic rãului bine și binelui rãu;care numesc lumina întuneric și întunericul lumina;care socotesc amarul dulce și dulcele amar”(Isaia 5;20)
Din acest întuneric pierzãtor Ortodoxia și isihasmul ne pot scoate.Omul poate sã ajungã din nou la starea “dintâi” și acolo, sã aducã și lumea cãzutã.Dacã ne vom strãdui și vom vrea din tot sufletul , deschisã ne va fi calea spre, “Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”.
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA / Michigan
|
Alexandru Nemoianu 3/25/2021 |
Contact: |
|
|
