Ecoul adevărului
Adevărul adevărat
este mereu amânat
nici nu poate fi salvat
dar e înghițit de falsitate
învelită cu haina minciunii
care are un întuneric
neluminat de adevăr.
Ne lovim de adevăr
pe căile vremurilor
cu înălțimi de neatins
dar orele se sfarmă
sub ecoul misterelor.
Ecoul mi-a promis
un tablou în almanah
la pagina o sută șase,
am luat cu emoție cartea
și erau o sută cinci pagini.
Dorințe în cuiburi triste
Nu le cer nimic soarelui și umbrei
când gheața aduce stropi de lacrimi
cu așteptări inutile sub pleoape
lângă roiurile de taine aglomerate
sădite pe brazda fără nemurire.
Frunzele nopții fac iarna eternă
cu nudul dimineților adormite
fără respirația amintirilor cu flori
din speranțele puse-n poeme simple
cu întrebări uitate în raza soarelui.
Nimicul nu este de loc vremelnic
și averile de azi nu mai nasc statui
gândurile nesăturate adorm izvoare
în spatele ochilor ascunși în ramuri
pline de crengi care doresc cerul.
Nu las niciodată singurătatea
amețită de taifunul mulțimii
cu trăirile trecute prin labirinturi.
Deasupra cerului un tremur de inimi
vrea să nască un zâmbet universal.
Haina pământului
A trecut, a trecut toamna
pământul e fără haină,
cântecul lebedei cere
din pleoapele țărânei
scânteia tainei cerului,
pentru frunza care moare
sub fremătul oceanului
care a uitat visele.
A venit, a venit iarna
cu pașii îngenunchiați
pe blânda lor alunecare
plângând printre fulgi
izgonirea toamnei
într-un anotimp cu viscol.
Frunza moartă nu zboară
cerând gândurilor veștede
să lase haina pământului
pentru o nouă primăvară.
|
Constantin Rusu 3/25/2021 |
Contact: |
|
|
