Reverie
Motto: Azi, nou gând mereu ne-ncearcă/ Să găsim prin cer cărare, Ca spre alte neștiuturi/Să roim, în înșirare.
V-ați gândit măcar odată, când priviți uimiți spre stele Că de-acolo noi ne tragem, din afundurile-acele? Că din timpuri ce-s uitate, stră-Adamii noștri buni Pusu-și-au pe-aici sămânța, ca să facă alte lumi?
Poate suntem, ca și alții, umblători prin Căi Lactee, Muritori care venit-am din roirile de stele, Să învie astă tină și cu-n pic de-nțelepciune Peste timp de-aici să plece, înspre-o margine de lume.
De-asta-n noi e tăinuită o visare-n fiecare Să lărgim mereu întinsul nesfârșitelor hotare, Poate ăsta este încă, rostul nostru-n astă lume Să trezim mereu viața, în pustiuri de Genune.
De-asta-avem în noi dorința de-a pleca în patru vânturi Înspre lumi ce-s încă sterpe, să le facem noi Pământuri, Și să punem viață-n ele în cel colț de infinit, Cum au pus și-Adamii noștri, când pe-aicea au venit.
Poate-acasă nu-i aicea, cum mereu avem a spune, Ci-ntr-un loc mult mai departe, dintr-o margine de lume, Unde azi, străbunii noștri păstoresc noi Universuri Însfințind hotarul cela cu minuni de Paradisuri.
Poate viața-i o verigă dintr-un lanț neîntrerupt, Care ține veșnicia lumii fără de-nceput, Iară noi, bob de sămânță, rătăcind prin cel întins, Ca să facem din pustiuri, Raiuri largi, de necuprins.
Poate de-asta și acuma în a basmelor povești Noi zburăm pe cai cu aripi prin tăriile cerești, Până dincolo de lună, până dincolo de stele Și-ntr-o clipă ne întoarcem din adâncurile cele. * Când în nopți de feerie ochii voști’ spre ceruri cată Să cuprindă cu privire nesfârșitul înc-odată, Parcă un ceva vă cheamă să plecați n-apoi, spre-acasă, După ce-ați trăit aicea sub o stea, nenorocoasă.
Așadar, cercați cu gândul locul cel din Infint Când de-acum uitate timpuri, într-o vreme v-ați pornit, Să găsiți o vatră nouă într-o lume ne-ncepută Unde să vă faceți viața, cum în gând vă fost-a vrută. *** Poate-n alte locuri este casa noastră din-ceputuri, Poate-n alte locuri Domnul ne-a făcut din cele luturi, Poate-acasă nu-i aicea, cum mereu avem a spune, Ci-ntr-un loc mult mai departe, dintr-o margine de lume.
21.03.2021
|
Mircea Dorin Istrate 3/21/2021 |
Contact: |
|
|