Calusarii
Jocul Calusarilor pare a fi unul dintre cele mai vechi si complexe dansuri autohtone
Ceremonialul de mare spectacol, precedat de Legatul Steagului si urmat de Spargerea Calusului, in care zeul Calus petrece si se desfata impreuna cu anturajul sau divin, ceata calusarilor, in saptamana Rusaliilor este cunoscut sub numele de Calusari.
Persoanele de sex masculin care doreau sa intre in ceata Calusarilor se adunau cu o saptamana inaintea Rusaliilor, in afara satului, la malul unei ape unde, printr-un scenariu-ritual diferit de la o zona la alta, depuneau juramintul prin care se legau sa respecte regulile cetei si conditiile puritatii rituale in perioada Rusaliilor (abstinenta sexuala si un comportament adecvat normelor de conduita etica a comunitatii traditionale). Pentru o saptamana ei urmau sa traiasca intens intr-un timp sacru.
Ceata, formata din 9-11 membri si organizata ierarhic, era condusa de un vataf (staret) caruia toti ii erau supusi. Un alt personaj important al cetei era "mutul" : mascat, in timpul dansurilor Calusarilor, el ii penaliza pe cei care greseau si executau tot felul de gesturi comice, adesea obscene; mutul insa nu dansa.
In perioada Rusaliilor, Calusarii purtau un costum specific, aveau zurgalai la picioare, iar in mana tineau o bata.
Ceremonialul cuprinde practici si formule magice, dansuri si acte rituale executate de o ceata masculina strict ierarhizata: Mut, Vataf, ajutor de Vataf, Stegar, Calusari de rand. Starea euforica si coeziunea mistica intre participanti, legati prin juramant de credinta si complicate rituri de consacrare, sunt obtinute prin executarea, pana la epuizare fizica si psihica, a dansurilor sacre dupa melodii de joc cantate de lautari. In timpul depunerii juramintului era interzisa prezenta persoanelor din afara grupului, fapt ce sustine caracterul ezoteric al cetei de Calusari. Muzicantii nu fac parte din ceata si, ca urmare, nu depun juramant de credinta in fata Mutului si Vatafului.
Jocul calusarilor poarta cu sine functii si semnificatii diferite ca vechime:
desfatarea zeului cabalin substituit de o masca purtata de Mut, de o efigie (Steagul Calusului) si un totem (Ciocnitul Calusului);
transferul magic al fertilitatii divine prin vrajirea, in timpul jocului, a bolovanului de sare, dat apoi vitelor pentru prasire si inmultire, si a blidului cu seminte pentru insamantarea si rodnicia ogoarelor (in ziua de Rusalii, preotul si oamenii din sat, ieseau cu icoane in camp pentru a sfinti holdele de grau si a-i stimula cresterea);
grabirea casatoriei fetelor si fertilizarea simbolica a tinerelor neveste prin intrarea lor, la incheierea jocului, in hora calusarilor (despre dansul Calusarilor se credea ca are efecte fertilizatoare manifestate asupra pamantului si femeilor);
vindecarea persoanelor "luate din Rusalii", "luate din Calus" etc. prin transferul magic al sufletului sanatos de la oala de lut sparta cu batul de Mut sau Vataf, de la puiul de gaina sacrificat sau de la calusarul supus unei morti rituale, numita Doborarea calusarilor, la omul bolnav;
jucatul copiilor purtati in brate in hora Calusului sau saritul lor, intinsi pe pamant, de catre calusari pentru alungarea bolilor, in special a "frigurilor";
alungarea Ielelor sau Rusaliilor prin amenintarea lor cu diferite arme preistorice (bete, sabii din lemn, arcuri cu sageti), prin scenele razboinice (Razboiul), prin plantele vrajite (pelin, usturoi), prin impetuozitatea dansurilor calusaresti care imita, uneori, mersul la trap sau in galop al cailor, prin formule indescifrabile si zgomote produse de zurgalai si clopotei;
La incheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Calusarii reveneau la locul in care depusesera juramantul, despodobeau steagul si il ingroapau intr-un loc secret. Apoi ceata se rasfira, fiecare membru apucand-o in alta directie. Mai tarziu se intalneau in sat, se salutau ca dupa o absenta indelungata si totul reintra in existenta cotidiana.
Jocul Calusarilor, desfasurat in contextul sau traditional, nu in cel scenic, a disparut aproape cu totul, insa mai poate fi intilnit in sudul tarii, in special in zona Teleorman.
Prima descriere a obiceiului dateaza din sec. al XVIII-lea si se datoreaza carturarului roman Dimitrie Cantemir - "Descrierea Moldovei".
In anul 1935, din initiativa lui Harry Brauner, o ceata de Calusari romani a facut o calatorie la Londra; dansand pe strazile capitalei britanice, ei s-au bucurat de un mare succes.
Jocul Calusarilor pare dintre cele mai vechi si mai complexe dansuri autohtone, cu incarcatura sa de mesaj mitic arhaic. Etimonul ridica multe controverse. Cei mai multi considera ca vine de la "cal". Insa acesta nu pare caracteristic, spune Victor Kernbach, nici pentru simbolul dansului, nici pentru structura sa coregrafic-ritualica. Victor Kernbach considera mult mai sigur etimonul "calus", argumentand prin "taciturnitatea de baza a dansatorilor si cu discretia rostirii de catre staret a comenzilor". Momentul de dans in genunchi este un moment important in timpul dansului Calusarilor. Acest dans are o functie magica, ceea ce "il scoate in afara originii cabaline, prin care mai multi comentatori doresc sa sugereze ca ar fi vorba de un dans cavaleresc", scrie Victor Kernbach. Contopit probabil din mai multe forme arhaice, Jocul Calusarilor a ajuns omogen (in ciuda variantelor sale) si cu adevarat evidenta este originea lui magica, el reprezentand in primul rind un ceremonial de magie profilactica impotriva bolilor aduse de Iele, fapt confirmat de acea stranie conspiratie a muteniei, a pastrarii unui secret medical si a unui incognito pentru ceata de dansatori, marcat chiar in unele regiuni - cum ar fi Oltenia - de strigatul de apel la prudenta "I-auzi, i-auzi!", scrie Victor Kernbach. Dimitrie Cantemir considerase Dansul Calusarilor drept unul in mare masura magic, dansatorii avind fetele acoperite, vesminte femeiesti si glasuri prefacute femeieste, purtand pe cap cununi de pelin si flori si agitand sabii in miini. Astazi, in zonele in care se joaca "Calusarii", acestia poarta pinteni si, pe pulpe, zurgalai, chiar mai frecvent decit pintenii. " Se prea poate sa fie o adaptare a sunetului ritmic pentru gonirea duhurilor rele (echivalent cu toba samanica), nu insa din recuzita calului si calaretului (pintenii sunt o inventie medievala tirzie)", scrie Victor Kernbach, in Dictionarul de Mitologie Generala. Dimitrie Cantemir ofera definitia caracterului magic al dansului: "Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, Calusarii incep sariturile lor si la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap la picioare, pe cel culcat, in sfarsit ii sufla la ureche citeva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa". Dupa cum apare in Descriptio Moldaviae, ritualul dureaza zece zile, timp in care Calusarii dorm numai sub stresini de biserici, din prudenta fata de Ielele razbunatoare. Jocul Calusarilor este atestat in toate provinciile dacoromane si in Macedonia. Mircea Eliade scrie insa ca obiceiul infigerii unui craniu de cap in parul portii, spre a alunga Ielele de langa casa, ar atesta partial prezenta ritualica a calului in jocul calusarilor.
|
Observator 5/24/2005 |
Contact: |
|
|
