Marin Sorescu – repere exegetice ( La 85 de ani de la nașterea scriitorului și 25 de la trecerea în eternitate )
Unul dintre cei mai prolifici scriitori români, Marin Sorescu este, fără îndoială, cel mai cunoscut și tradus poet și dramaturg contemporan, reprezentant exponențial al generației șaizeciste. Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar și jurnalist, dar și pictor apreciat, premiat de înalte foruri naționale și internaționale, membru al câtorva Academii, invitat la conferințe și colocvii dinlumea întreagă, el nu poate fi uitat astăzi, chiar dacă avem a ne înfrunta cu împrejurări apăsătoare. Sfârșitul lunii februarie a marcat de-a lungul anilor, din păcate nu foarte consecvent, aniversarea nașterii ,,Mondialului din Bulzeștiˮ.
Anul 2021 are semnificații speciale, căci se împlinesc 85 de ani de la nașterea scriitorului – a văzut lumina zilei la 29 februarie 1936 – și 25 de ani de la trecerea în eternitate, la 8 decembrie 1996. Apreciată, de la primele apariții, pentru vocea proaspătă și originală, nesupusă canoanelor, opera sa, impunând un nou stil, s-a bucurat de o excelentă receptare, recenzii și articole, studii fundamentale, semnate de critici consacrați, precum Mihaela Andreescu – ,,Marin Sorescu. Instantaneu criticˮ (1983), Maria Vodă Căpușan - ,,Marin Sorescu sau despre tânjirea spre cercˮ (1993), Ana Maria Tupan – ,,Marin Sorescu și deconstructivismulˮ (1995), Fănuș Băileșteanu – ,,Marin Sorescu – studiu monograficˮ (1998), Marian Barbu – ,,La Lilieci. Șase cărți în căutarea lui Marin Sorescuˮ (2009) Cosmin Borza – ,,Marin Sorescu. Singur printre canoniciˮ (2014) și alții. Îmbogățit prin aparițiile postume, tabloul bibliografic a stimulat și alte aprofundări exegetice, necesare pentru definirea specificului unui autor aparținând perioadei neomoderniste, cu semne anunțând postmodernismul, dar care, refuzând orice înregimentare, a fost original în tot ce a scris. Ca o contribuție semnificativă se disting cele trei volume pe care Ada Stuparu le dedică scriitorului ivit în vatra Bulzeștilor, călătorit în șase continente pentru a impune în lume scrisul românesc.
Rezultat al unor cercetări întinse pe o perioadă întinsă de timp, fapt căci creația soresciană a devenit pentru Ada Stuparu un câmp de perseverentă investigare, cele trei studii se se disting prin puterea analitică, dar și capacitatea de sinteză, pe care autoarea le probează.
Mai întâi, o teză de doctorat, volumul Marin Sorescu – starea poetică a limbii române este o exegeză a transfigurărilor poetice care dau specificul liricii soresciene. Impresionantă mai ales prin bogăția secvențelor ilustrative și prin subtilitatea interpretărilor, cercetarea se cantonează la toate nivelurile lingvistice, probând resursele nelimitate de expresivitate ale cuvântului, pe care Marin Sorescu le descoperă. Stabilind, de la început, plasarea scrisului sorescian între continuitate și ruptură, autoarea procedează la evidențierea procedeelor de împrospătare lirică la care poetul apelează. Aprecierile stabilesc pilonii între care se va desfășura argumentația: Marin Sorescu a reușit ,,o fortificare a lirismului, prin translarea sa în sfera epicului și a dramaticuluiˮ . Descrierea dimensiunii de scriitor modern identifică ceea ce a fost consacrat ca strategie retorică de generare a expresivității în limitele limbajului comun. Cercetarea urmărește structura textului poetic la nivel lingvistic și apoi la acela al figurilor de stil. Astfel, Ada Stuparu remarcă preocuparea asiduă pentru sonoritate, bucuria simetriilor și a paralelismelor sonore, prozodia elaborată în poezia începuturilor, dar și muzicalitatea versului liber, supus mișcării afectelor. Nivelul lexico-semantic este supus unei analize amănunțite, descriind valorificarea posibilităților de selecție și combinare care mizează pe surprinzătoare conotații. După cum observă autoarea studiului, simplitatea programatică, limbajul care demonstrează apartenența definitivă la un spațiu puternic marcat stilistic dau nota specifică poeziei lui Marin Sorescu. Analiza amănunțită a textelor probează un ascuțit simț de observație și capacitate de interpretare, atunci când se pune în lumină realizarea expresivității poetice la nivelul morofosintactic.
Bogat exemplificat și abordat cu rafinament analitic, sensibilitate și intuiție, capitolul dedicat nivelului figurilor de stil reliefează preocuparea autoarei pentru a statua distanțarea poeziei lui Marin Sorescu de limbajul poetic perimat și instituirea altuia, cu o originaliate derivând din dominanta ironică, paradoxală, aspirând spre libertatea neîngrădită a spiritului.
După 10 ani de preocupări pentru selectarea, prelucrarea și publicarea numeroaselor documente și manuscrise păstrate în arhiva familiei, sprijinind eforturile profesorului universitar George Sorescu, fratele mai mare al poetului, Ada Stuparu sondează poezia cu formă fixă, oprinde-se asupra sonetului. Volumul Sonetele lui Marin Sorescu este o cercetare sub raport tematic și prozodic a celor aproape 250 de creații care respectă exigențele speciei literare, dar poartă și semnele unui eu inovator. Autoarea evidențiază bogata reprezentare a sonetului meditativ-filozofic și a celui de atitudine și revoltă, prin care poetul aduce formula lirică în actualitate. Repere istorice, filozofice, mitologice sau literare prelucrate artistic, după viziunea autorului, fixează ipostaze din istoria omenirii, cărora li se instaurează valoarea de simbol. Poate fi menționată și preocuparea pentru descrierea bine sistematizată a elementelor de prozodie, o necesară actualizare efectelor stilistice în planul sonor, în relație directă cu conținutul, ca garanție a împlinirii estetice a creației.
După analiza amănunțită și pătrunzătoare a universului tematic și a realizărilor prozodice, autoarea conchide pertinent că poetul conduce experiența sonetului românesc spre modernitate. ,,Prin numărul mare de sonete, dar mai ales prin modul în care acestea performează la nivelul formei și al conținutului, Marin Sorescu se înscrie în rândul marilor sonetiști români contemporani, individualizând un creator condus de o certă vocație.ˮ
O privire de ansamblu asupra aparițiilor postume întărește concluzia că Marin Sorescu a fost un scriitor prolific, creator manifestat la cel mai înalt nivel în poezie, proză, teatru sau eseu. Apărut în anul 2017, volumul Marin Sorescu în postume contribuie la descrierea unor noi dimensiuni ale unei opere vaste, îmbogățite prin ceea ce s-a publicat după trecerea scriitorului în veșnicie. Valorificarea acestor manuscrise și a arhivei familiei Sorescu a permis apariția unui mare număr de volume – poezie (13), proză (2), critică literară (4), o culegere de folclor, scrisori și documente (10), jurnale (8), precum și 3 volume de lucrări grafice, schițe, desene, intitulate ,,Configurări plasticeˮ. Acestea completează și rotunjesc imaginea unei unui artist cu largi disponibiltăți creatoare.
Într-un stil marcat de sobrietate și rigoare, Ada Stuparu identifică ceea ce aduc nou realizările începuturilor creatoare ale lui Marin Sorescu, cu puternice note neoromantice, dar și folclorice. Perioada de exersare și formare, aceea a versului clasic, practicat în forme lirice consacrate, va fi depășită, semn de maturizare artistică, așa cum o arată versurile inedite, unele poezii păstrate la sertar, în arhiva poetului. O notă aparte aduc creațiile care sunt expresia trăirilor poetului sub apăsarea regimului politic.
Cu aceeași acribie și subtilitate interpretativă se trec în revistă volumele de proză și de critică literară, un loc important fiind destinat prezentării celor care cuprind scrisori și documente, precum și jurnalelor, scrieri care descriu o experiență de viață și una artistică, prin care Marin Sorescu s-a înscris în rândul creatorilor apți să ne reprezinte în lume.
Îndreptățită să se oprească, așa cum o face și acum, îndelung și cu asiduitate asupra unei opere care nu își pierde actualitatea, Ada Stuparu contribuie prin cercetările sale la reliefarea portretului unui artist complet, a cărui ivire pe acest pământ se cuvine celebrată la fiecare sfârșit de iarnă.
|
Marin Diaconu 3/5/2021 |
Contact: |
|
|
