Stănciulescu-Bârda, Cristian, „Ascultă-ți inima!”,
Recenzie
Cartea în sine nu se dorește a fi o proiecție intelectuală elevată; autorul însuși se erijează dintru început de orice pretenție de delimitare și încadrare într-un anumit stil literar și se detașează de orice formă de autosuficiență elitistă. Concepută modular, conținutul fiecărui capitol poate fi citit și redat aleatoriu și independent de celelalte. (A)temporalitatea și (a)spațialitatea sunt caracteristici axiomatice și definesc forma și identitatea conceptuală a cărții.
După întâlnirea cu idealul feminin, cucerirea acestui „jinduit” partener „de dor”, conceptualizat alegoric în eternul Beatrice „aligieriean” (referință construită artistic la Dante Alighieri), declanșează în Roby ca personaj întruchipat cele mai sublime trăiri, provoacă cele mai puternice sentimente și blocaje afective, emoționale, uneori dificil de exprimat și redat.
În regăsirea continuă a acestui ideal, genială este descriere frumosului feminin, iar modalitatea de căutare al „trupului sufletesc” al femeii devin un prilej de redescoperire profundă a sinelui. Totul se desfășoară sub spectrul divin: misterul care devine curaj, curajul care aduce îndrăzneală, îndrăzneala care aduce acceptare, acceptarea descoperă alegerea, alegerea care se întoarce iarăși la Taină, iar Taina se pierde la rândul ei în Absolut. Personajele și cadrul din imaginarul secundar – Cris, Roby, Timmy și Annoris – amplifică dinamismul existențial și armonizează orizonturile. Virtualitatea în care se desfășoară evenimentele este creativă și în același timp generează motivație și speranță.
Ca metode în atingerea idealurilor se evidențiază rolul terapeutic și motivațional al disciplinei, disciplină care presupune un sens educat și cizelat al oricărei suferințe umane. Fiecare capitol, fiecare cuvânt din carte este generator de noi idei, de trăiri, de emoții și sentimente. Fiecare nouă recitire dezvoltă noi semnificații și deschide noi gânduri și experiențe de simțiri inimaginabile.
Iubirea motivațională este sursa speranței permanente care deschide noi direcții și orientări. Cititorul se regăsește în lucruri simple care aduc forme de mulțumire abstinentă care emană căldură și odihnă sufletească. Însuși handicapul sau imperfecțiunile fizice, trupești, sunt dătătoare de noi speranțe, te îndeamnă și te cheamă la o adaptare ontologică, iar adaptarea în sine are un sens de regăsire și descoperire existențială.
În căutarea întâlnirii, se desprinde un concept teologic, mistic ale sensului de singurătate, total diferit de asumarea monahală sau responsabilitatea familială și reclamând o adaptare continuă, o permanentă refulare creativă, duhovnicească și îndemnând la acceptarea și asumarea unui Absolut peren, Divin, dar care își găsește încă împlinirea într-un context fizic, temporal în idealul feminin.
Emoția specifică acestei singurătăți teologice, spirituale, este refugiul sufletesc, monologul interior cu personajele imaginative, dialogul cu sinele care provoacă bucurie sufletească prin asumarea și depășirea oricărei forme de slăbiciune, imperfecțiune sau frică.
Prin intermediul personajelor, Roby și Timmy, precum și al cadrului întruchipat, Annoris, autorul se dăruiește pe sine însuși, încearcă să înfiereze și să transcendă sensul egoist, material, toxic al existenței umane și să dezvăluie palpabilul transcendental, sentimentul perfectibil al iubirii descoperite.
În context, mesajul este simplu, simbolic, cu nuanțe spirituale accentuate: dragostea autentică implică dăruire de sine, iar dăruirea necesită motivație și reflecție creativă. Sensul iubirii motivaționale, așa cum reiese din carte, este construit pe înțelegere, iar înțelegerea poate fi dobândită numai prin sacrificiu, meditație, renunțare de sine, până la acceptarea oricărei forme de suferință și disciplină modelatoare, constructivă. De exemplu, din text pot fi deduse obsesiile patologice pentru detalii referitoare la îmbrăcăminte și înfățișare, în realizarea cărora transpare bucuria și sentimentul de recunoștință față de persoana iubită ca forme de perfecțiune și împlinire, deschizătoare de noi trăiri și simțiri umane.
Annoris este simbolul imaginar al refugiului conceptual, sufletesc. Virtualul este complementar realului, iar realul nu poate fi conceput abstract și delimitat fără imaginar.
Cartea adoptă ca text și stil literar un caracter general, transbordabil, putând fi înțeleasă indiferent de context și vârstă; cuvintele sunt traductibile, indiferent de limbaj și inteligibile pentru orice mediu uman sau tip de societate.
Cuvintele au conținut existențial și se remarcă maniera explicativă a unor concepte teologice care dau conținut tehnic și dezvoltă un mod de certitudine în căutarea unui ideal de iubire feminină complementar ca împlinire a vieții. Ca exemplu pot fi menționate Rațiunile divine similare unor idei, soluții trimise de Dumnezeu în gândirea umană, dar care se obțin doar ca rezultat al unei lucrări de disciplină și ordonare interioară a propriului mod de viață.
Împlinirea în dragoste este concepută în mod altruist, dedicat, și din text se desprinde combaterea modului și sensului egocentric de împlinire al existenței. Descoperirea și regăsirea de sine au efect terapeutic, trezind propria viață spirituală, iar însăși căutarea și întâlnirea idealului feminin ca temă centrală a cărții este descrisă ca o experiență spirituală reală, asemeni unei iubiri ființiale transformatoare. Creativitatea însăși nu are un sens egoist, ci presupune un altruism entuziast, care este împlinit și perfecționat în Divin.
Căutarea iubirii feminine este pentru Roby o meditație continuă, o reflecție clădită pe suferința cauzată de disciplina modului de viață, dar o suferință pură, ludică, plină de jovialitate și optimism la capătul căreia se întrevede un sentiment dulce odihnitor, de regăsire în Persoana iubită.
Postul, ca mod și exercițiu de echilibru și recuperare spirituală, începe de la formele elementare, de la o disciplină simplă a modului de viață care converge treptat către direcții și semnificații din ce în ce mai complexe.
Deși atemporală, eternitatea are la autor o delimitare spațială, împlinitoare, ca acceptare și întâlnire a Realității căutate. Destinul este mai ales alegere, determinare, nu depinde doar de întâmplare. Gândurile joacă un rol elementar în atingerea obiectivelor propuse, dar în planificarea lor, obiectivele nu pot fi atinse decât prin modelarea unor reguli interioare și fortificarea caracterului.
Zâmbetul, îmbrățișarea afectivă și dorința arzătoare a unui sărut „abstinent” sunt doar dorul după căldura sufletească și redescoperirea odihnitoare și împlinitoare a trupescului iconic feminin, rezultatul unei îndelungi căutări insistente, ostenitoare.
Lectura cărții îndeamnă la recunoștință, recunoștință care aduce cu sine mulțumire interioară și dezvoltă sentimentul de dăruire și devotament absolut, din care rezultă o formă de entuziasm divin, edificator, consolidat pe renunțarea completă la sine.
Stănciulescu-Bârda, Cristian, „Ascultă-ți inima!”, Editura „Cuget Românesc”, Bârda, 2020
recenzie de Mihai Milea / Leipzig,
|
Mihai Milea 3/4/2021 |
Contact: |
|
|
