Experienta Canadiana ; Jean Chrétien - Primul ministru norocos
Cariera lui Jean Chrétien demonstreazã cât de mult se poate realiza în politica din Canada de cãtre cineva ambitios, muncitor si care aratã bine, chiar dacã vorbeste englezã cu un accent pronuntzat.
Chrétien nu vorbea de loc englezã când a fost ales în Parlament în 1963 din Quebecul rural. Avea numai 29 de ani si era unul din cei 19 copii ai unei familii de clasã mijlocie. A lucrat din greu, a început sã învetze enleza, si-a fãcut multi prieteni liberali si în 1967 a devenit ministru în guvernul liberal al lui Pearson.
Chrétien a fost un entuziast sustzinãtor al lui Pierre Elliott Trudeau. În timpul anilor Trudeau, el a ocupat pozitii majore în cabinetul canadian si a fost unul din sefii negociatori ai reformei constitutionale din 1981-82. Si-a câstigat reputatia de om tare, care nu se teme de luarea unor decizii dificile.
Partidul liberal avea traditia de a alterna sefii de limbã francezã cu cei de limbã englezã, deci era improbabil ca Trudeau sã fie urmat de Chrétien în 1984. Dar dupã ce John Turner a pierdut douã alegeri, n-a fost o surprizã faptul cã liberalii s-au îndreptat spre Chrétien în 1990. Problema era cã multi l-au considerat ca fiind omul de ieri, adicã o figurã demodatã.
Norocul lui s-a ivit când partidul progresist conservator a cãzut în primii ani ai deceniului 1990 si liberalii i-au zdrobit pe conservatorii lui Kim Campbell în alagerile din 1993. Cu conservatorii divizati si care se certau, lui Jean Chrétien i-a fost usor sã câstige o mare majoritate în alegerile din 1997 si 2000. Liberalii lui pãreau a fi singurul partid national al Canadei.
Ar fi fost greu de guvernat o tzarã cu probleme. În 1995, un al doilea referendum în Quebec de a se separa de Canada de abia trecuse. Dacã numai câteva mii de voturi ar fi trecut de la “Non” la “Oui”, Canada ar fi intrat într-o teribilã crizã si Chrétien ar fi fost nevoit sã demisioneze ca prim ministru esuat. Dar norocul l-a ajutat. Dupã referendum, guvernul lui a luptat cu miscarea separatistã pânã a oprit-o. La începutul secolului 21, idea independentzei pãrea veche, obositã si în declin ca popularitate în Quebec.
Guvernul Chrétien a fost de asemenea obligat sã abordeze deficitul bugetar foarte mare pe care Canada îl ducea din 1970. Marile reduceri de cheltuieli ale guvernului în mijlocul anilor 1990 au fost surprinzãtor de populare, alegãtorii temându-se de cãderea Canadei într-un ocean de datorii. La sfârsitul deceniului, guvernul acumula surplusuri financiale remarcabile, care au favorizat micsorarea taxelor si chiar reînceperea cheltuielior. Multi canadieni a crezut cã ministrul de finantze al lui Chrétien, Paul Martin, a fãcut un job excelent si cã va deveni curând viitorul prim ministru.
Jean Chrétien se prezenta ca fiind micul om (le petit gars) din Shawinigan, Quebec. Oamenii glumeau cã accentual lui era greu de întzeles si în englezã si în francezã. Pentru marea majoritate a canadienilor, incluzându-i pe noii imigranti, liberalii lui Chrétien pãreau si prietenosi si buni comunicatori. La sfârsitul secolului 20, Canada era o tarã pasnicã, prosperã si mândrã de multiculturalismul ei, o natiune care-si conducea singurã afacerile si care sustinea majoritatea organizatiilor mondiale. Chrétien a avut publicitate favorabilã si când a condus grupuri de oameni de afaceri în misiunile de schimburi comerciale cu China si alte tzãri.
La 11 Septembrie 2001, aeropoartele din estul Canadei au primit mii de pasageri deturnati din voiajul lor din cauza atacurilor teroriste din Statele Unite. Canadienii au simpatizat cu americanii în rãzboiul contra teroristilor si în alte probleme si au fost preocupati ca oamenii si comertul sã poatã continua a trece usor granita. Desi sub presiunea americanilor, guvernul Chrétien a refuzat a se alãtura invaziei Irakului în 2003. Multi experti s-au mirat de îndrãzneala Canadei de a nu fi de accord cu Statele Unite în aceasta problemã, dar sondajele au arãtat cã poporul canadian a sutinut puternic pozitia lui Chrétien.
Multi liberali au sperat cã va fi o trecere linã de la Chrétien la Martin la începutul noului secol, dar cei doi giganti liberali nu s-au plãcut unul pe altul. A fost o lungã si amarnicã bãtãlie în partid care s-a încheiat cu demisionarea lui Chrétien în 2003, Martin devenind succesorul lui. Sub Paul Martin, liberalii au fost slabi si divizati si puternic loviti de scandalurile din Quebec. Ei au pierdut puterea la începutul lui 2006 în favoarea partidului conservator, renãscut sub Stephen Harper.
Foarte activ si energic dupã retragere, Chrétien n-a acceptat nicio învinuire pentru problemele partidului sãu. Timp de 40 de ani, el si-a prestat munca, a luptat pentru pãstrarea Canadei si s-a bucurat de un uimitor succes. Putini politicieni în istoria unei tzãri au stãpânit atâta putere în atâtea posturi înalte si pentru atât de multi ani.
traducere VPL
by Michael Bliss
|
by Michael Bliss 2/28/2021 |
Contact: |
|
|
