Experienta Canadiana ; Jean Chrétien - Primul ministru norocos
Cariera lui Jean Chrétien demonstrează cât de mult se poate realiza în politica din Canada de către cineva ambitios, muncitor si care arată bine, chiar dacă vorbeste engleză cu un accent pronuntzat.
Chrétien nu vorbea de loc engleză când a fost ales în Parlament în 1963 din Quebecul rural. Avea numai 29 de ani si era unul din cei 19 copii ai unei familii de clasă mijlocie. A lucrat din greu, a început să învetze enleza, si-a făcut multi prieteni liberali si în 1967 a devenit ministru în guvernul liberal al lui Pearson.
Chrétien a fost un entuziast sustzinător al lui Pierre Elliott Trudeau. În timpul anilor Trudeau, el a ocupat pozitii majore în cabinetul canadian si a fost unul din sefii negociatori ai reformei constitutionale din 1981-82. Si-a câstigat reputatia de om tare, care nu se teme de luarea unor decizii dificile.
Partidul liberal avea traditia de a alterna sefii de limbă franceză cu cei de limbă engleză, deci era improbabil ca Trudeau să fie urmat de Chrétien în 1984. Dar după ce John Turner a pierdut două alegeri, n-a fost o surpriză faptul că liberalii s-au îndreptat spre Chrétien în 1990. Problema era că multi l-au considerat ca fiind omul de ieri, adică o figură demodată.
Norocul lui s-a ivit când partidul progresist conservator a căzut în primii ani ai deceniului 1990 si liberalii i-au zdrobit pe conservatorii lui Kim Campbell în alagerile din 1993. Cu conservatorii divizati si care se certau, lui Jean Chrétien i-a fost usor să câstige o mare majoritate în alegerile din 1997 si 2000. Liberalii lui păreau a fi singurul partid national al Canadei.
Ar fi fost greu de guvernat o tzară cu probleme. În 1995, un al doilea referendum în Quebec de a se separa de Canada de abia trecuse. Dacă numai câteva mii de voturi ar fi trecut de la “Non” la “Oui”, Canada ar fi intrat într-o teribilă criză si Chrétien ar fi fost nevoit să demisioneze ca prim ministru esuat. Dar norocul l-a ajutat. După referendum, guvernul lui a luptat cu miscarea separatistă până a oprit-o. La începutul secolului 21, idea independentzei părea veche, obosită si în declin ca popularitate în Quebec.
Guvernul Chrétien a fost de asemenea obligat să abordeze deficitul bugetar foarte mare pe care Canada îl ducea din 1970. Marile reduceri de cheltuieli ale guvernului în mijlocul anilor 1990 au fost surprinzător de populare, alegătorii temându-se de căderea Canadei într-un ocean de datorii. La sfârsitul deceniului, guvernul acumula surplusuri financiale remarcabile, care au favorizat micsorarea taxelor si chiar reînceperea cheltuielior. Multi canadieni a crezut că ministrul de finantze al lui Chrétien, Paul Martin, a făcut un job excelent si că va deveni curând viitorul prim ministru.
Jean Chrétien se prezenta ca fiind micul om (le petit gars) din Shawinigan, Quebec. Oamenii glumeau că accentual lui era greu de întzeles si în engleză si în franceză. Pentru marea majoritate a canadienilor, incluzându-i pe noii imigranti, liberalii lui Chrétien păreau si prietenosi si buni comunicatori. La sfârsitul secolului 20, Canada era o tară pasnică, prosperă si mândră de multiculturalismul ei, o natiune care-si conducea singură afacerile si care sustinea majoritatea organizatiilor mondiale. Chrétien a avut publicitate favorabilă si când a condus grupuri de oameni de afaceri în misiunile de schimburi comerciale cu China si alte tzări.
La 11 Septembrie 2001, aeropoartele din estul Canadei au primit mii de pasageri deturnati din voiajul lor din cauza atacurilor teroriste din Statele Unite. Canadienii au simpatizat cu americanii în războiul contra teroristilor si în alte probleme si au fost preocupati ca oamenii si comertul să poată continua a trece usor granita. Desi sub presiunea americanilor, guvernul Chrétien a refuzat a se alătura invaziei Irakului în 2003. Multi experti s-au mirat de îndrăzneala Canadei de a nu fi de accord cu Statele Unite în aceasta problemă, dar sondajele au arătat că poporul canadian a sutinut puternic pozitia lui Chrétien.
Multi liberali au sperat că va fi o trecere lină de la Chrétien la Martin la începutul noului secol, dar cei doi giganti liberali nu s-au plăcut unul pe altul. A fost o lungă si amarnică bătălie în partid care s-a încheiat cu demisionarea lui Chrétien în 2003, Martin devenind succesorul lui. Sub Paul Martin, liberalii au fost slabi si divizati si puternic loviti de scandalurile din Quebec. Ei au pierdut puterea la începutul lui 2006 în favoarea partidului conservator, renăscut sub Stephen Harper.
Foarte activ si energic după retragere, Chrétien n-a acceptat nicio învinuire pentru problemele partidului său. Timp de 40 de ani, el si-a prestat munca, a luptat pentru păstrarea Canadei si s-a bucurat de un uimitor succes. Putini politicieni în istoria unei tzări au stăpânit atâta putere în atâtea posturi înalte si pentru atât de multi ani.
traducere VPL
by Michael Bliss
|
by Michael Bliss 2/28/2021 |
Contact: |
|
|
