Observatorul

Marin Sorescu ( 1936 - 2021)

Motto:
„Ţelurile sunt prea măreţe
Eu sunt mic, uitat, nebăgat în seamă
Ce însemn eu pentru voi?
Eu nu sunt decât poporul român
Nu contaţi pe mine!”
(Eu,neabătutul)

Bulzeşti este un sat acolo în preajma Craiovei, Craiova aceea pe care Marin o va vedea mai întâi „din car”, Craiova aceea unde i se deschid porţile cunoaşterii şi de unde păşeşte în lume.

Bulzeşti este satul în care Marin Sorescu s-a născut în ziua de 29 februarie 1936 şi care îi va marca scrierea înconjurându-l fără şansă de scăpare cu minunăţiile spaţiului cenzurat de greutatea timpului aşezat peste el şi peste oamenii lui.

Pare ocazional ceea ce spun?
Nu tocmai pentru că nu vorbesc despre orice Mărin ivit din pământul Olteniei, ci de dramaturgul, prozatorul, şi - mai ales - poetul stampă incontestabilă a talentului românesc, Marin Sorescu.

Zice poetul:
„Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Şi cu ce fel de salivă
Ai amestecat şi-ai frământat huma-mi” (Ceva ca rugăciunea)
însumând în această întrebare poetică conştiinţa valorică dar şi neliniştea zbaterilor, îndoielilor, speranţelor, chiar a deziluziilor care ar putea însemna creatorul.

În 1962 George Călinescu îl semnalează ca poet la Contemporanul şi debutează în volum în 1964 cu parodiile „Singur printre poeţi” demonstrând o anume abilitate a cuvântului, o uitătură piezişă către ceilalţi, o înţelegere şugubeaţă a poeziei către care se înclină cu respect.

De aci şi până când „Un fir de păianjen
Atârnă de tavan...scara la cer” Sorescu scrie mânat de un simţ al necesarului, necesarul acela sufletesc, lucid, subliminal şi vital chiar:

„Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: ”N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea.” M-am gândit bine, lucrul acesta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.”(mărturii)
„Banca lui de lemn” se cheamă poezie, teatru, romane, studii critice şi esseuri şi noi n-avem decat să-l ascultăm şi să ne aşezăm „cu capul în mâini în mijlocul sufletului”.

Am găsit la Nicolae Manolescu o interesantă expunere a talentului esseistic al lui Sorescu – mai puţin cunoscut nespecialiştilor şi ceea ce mi-a reţinut atenţia este nu numai profunzimea observaţiei – critică şi obiectivă – dar şi acea savuros poetică interpretare pe care Sorescu o dă subiectului abordat.
Citează Manolescu: ...ciobanul din Mioriţa are un „discurs hamletian”, „o pompă monstruoasă atîrnă deasupra lumii urmuziene”, Vasile Voiculescu este „un Fra Angelico mirean al poeziei române". ori Ştefan Bănulescu „pune o distanţă de-o fugă de dropie între el şi indiscreţia lumii"... oprindu-mă numai asupra câtorva dintre aceste subtile, pline de tâlc metaforic imagini pe care Sorescu le elaborează gândind dar mai ales simţind.

A avut o viaţă uşoară, a avut o viaţă grea poetul acesta ţinut undeva parcă la „păstrare”? Intrebare cumva inutilă pentru că fie că este privit cu suspiciunea observatorului contaminat de meandrele istoriei fie că este receptat ca un talent de înaltă ţinută, recunoscut ca o culme a literaturii romăne, arabescurile vieţii „ridică sprâncenele” a nedumerire şi chiar îndoială: a scris „atunci” nu l-au interzis, s-a plimbat în lume, a fost redactorul şef al revistei Ramuri – nu o foaie oarecare – a fost chiar ministru, chiar dacă numai pentru „24 de ore” şi ce altele or mai fi fost...dar... este un poet ca nimeni altul, cel care scrie mult, dar mai ales „La Lilieci” :

„Ieşirea în lume este la poartă, duminica,
Aici curg veştile ca pe câmpul de luptă,
Afli ce-a mai făcut lupul şi ce-a visat
Ţaţa Anica.”- poezia modernă şi post modernistă fiindu-i mai mult decât datoare:

- a scris „Shakespeare” portret metaforic al Bardului care „ a creat lumea in sapte zile...” si la care englezii şi nu numai ei au rămas interzişi, a scris teatru - „Setea Muntelui de Sare” trilogie în care se înscriu Iona, Paracliserul şi Matca proiecţie „politico-parabolică”(cum am citit undeva) a lumii in care omul se mişcă încorsetat (doar ca să fiu elegantă în exprimare nu zic înlănţuit, sugrumat) a scris comedii - care nu-s deloc mai prejos decât ale geniului caragelian, ca „Răceala”sau „Vărul Shakespeare” ( pe care fie vorba între noi l-a iubit la disperare)...a scris, a scris, a scris... până în acea rece zi de decembrie (8- 1996) când află că i se trimite scara spre cer şi zice:

„- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâş! Pâş! „

Pe urmă poate n-ar mai fi de nimic de spus decât ceea ce l-a marcat iremediabil:

„Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor! (Muntele)

Maria Cecilia Nicu / Toronto - feb 2021

Maria Cecilia Nicu 2/24/2021

Contact:

Informatii Utile despre Canada si emigrare.

Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.

Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!

Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

created by Iulia Stoian