Poezii către prieteni
FOCUL
Un om se naște și moare...
O floare înflorește și moare...
O iubire se aprinde!...Ea moare?...
Nimic nu este veșnic pe acest Pământ,
Nimic, căci vin toate și se duc ca un vânt.
FOCUL...EL...focul,...
Este germenele care,
A pus prima viață și roată în mișcare.
Sunt focuri de-o clipă și focuri de veci
Sunt focuri ce ard și focuri ce-s reci
FOCUL te împresoară când vi sau când pleci.
Focul nașterii, acest foc Dumnezeiesc
Ce aduce orice creație, a harului ceresc,
Cu energii nebănuite, închise în nimic
Ce arde fără flacără într-un bob cât de mic.
Focul nașterii și al morții universale
Ne creează și ne mistuie în flăcările sale.
Pe cei ce visează ca mine, ca tine,
Corăbii lungi îi poartă spre zări senine
Unde porumbeii au dus în ciocurile lor curate
Focul păcii, al iubirii, al dragostei adevărate.
Pe cei ce se învrăjbesc în ținuturi îndepărtate
Alte focuri îi ard, cu plăgi negre de moarte.
Iubesc focurile vi din inimile noastre,
Care înconjoară Pământul sub zările albastre,
ZIUA... pe ogoarele muncii, pe ape,
pe munți, prin uzine.
Cu fețe zâmbitoare de fericire pline.
NOAPTEA...prin odăi luminate de vise…
Cu prunci și cu mame, cu mesele întinse.
Sămânța acestui foc viu,
Ar trebui să ardă la fel,
În inimă de om, puternic,
sau slab, mare sau mic
Sărac sau bogat, cinstit sau mișel.
Sănătos sau tembel.
Niciodată n-am să uit focul auriu,
al dragostei tale
Care m-a ars atât de plăcut cu flăcările sale
Focul dragostei, cel mai frumos foc
Din care prin lume, ar trebui, să nu mai ai loc.
Cinstesc și iubesc, binefăcătoarele focuri
Din care să se nască doar jocuri:
Jocul iubirii de viață ,
Jocul iubirii de semeni,
Jocul iubirii de frumos
Jocul florilor de trandafir
Jocul nașterii universale.
Toate cu duh de la Dumnezeu
Să ardă în sufletele noastre mereu.
Să înfășoare Pământul, al dragostei și păcii curcubeu.
Să lăsăm natura să-și deschidă energiile sale
Nu noi să descătușăm puterea morții universale.
Tot ce vedem și nu vedem, pe Pământ se naște și moare
Își trece existența, într-un echilibru mai mic sau mai mare
Nimic nu se pierde niciodată, ci totul se transformă
FOCUL vieții, îi dă o nouă haină sau o nouă formă.
Totul e sortit pe acest Pământ, din infinitul univers
Să-și urmeze o cale dreaptă și un bun mers.
FOCURI, aceste neasemuite FOCURI
Din care este bine să facem doar JOCURI.
TIMPUL
Stăpânul nostru ce ne aduce și ne poartă în spinare,
El ce nu face popasuri și nu are gând să se odihnească
El cel veșnic, ce ne ține viața noastră trecătoare,
TIMPUL...ce vine și pleacă, din vrere Dumnezeiască.
Slăvit fi TU...cel ce ne cauți și niciodată nu ne uiți,
Ce pentru a noastre bucuri, atâtea rele tu înfrunți.
Stăpânitor al vremii noastre, celor ce au fost și o să vină
Un Moș Crăciun ce dă la toți și tot are desaga plină.
Se așază clipele trecute pe-ai noștri umeri obosiți
Prezentele se adăpostesc, prin părul tâmplelor albit.
Zburând pe aripile speranței, pe viitoare le găsiți,
În chip de salbă de mărgele, înotând spre infinit.
Când simți că sa oprit în loc , de zici că acum totul e gata
Atunci el mai grabnic zorește, niciodată nu ne minte,
Urmărindu-ne îndeaproape, fără să știm, timpul, soarta,
Să înțelegem menirea sacră, de a te supune celor sfinte.
M-am învățat să văd adesea, cum trece umbra ta prin casă,
Cum clipele lovesc în geam ca stropii cristalini de ploaie.
M-am învățat să ascult în taină, vorba ta dulce, duioasă
Și acum sunt doar cu timpul, ce mă apasă, în sălbatica odaie.
Trandafir stropit cu rouă, ce de copilă te-am plăcut
Și azi urmez a tale clipe, visând la chipul tău de fată
Dar acum în mine ..uite! TIMPUL...Timpul iată! A trecut,
Iar tu ai dispărut iubito , din viața mea ca niciodată.
TIMPUL...Tu!...stăpân al vieții!... al vieții noastre pământene!
-Cum am putea face oare, să-l oprim din drumul său,
Sau poate clipele grăbite, să le îndemnăm să meargă alene?
-Dar dacă, Doamne vom fi veșnici?...-Va fi mai bine sau mai rău?
............................
Achim Bucutea
Februarie 2021 Toronto
|
Achim Bucutea 2/9/2021 |
Contact: |
|
|
