Cântăreață de operă, Florica Cristoforeanu ( n 16 mai, 1886 - Râmnicu Sărat - d. 1 martie, 1960- Rio de Janeiro,)
Celebra cântăreată de operă, operetă si liduri, FLORICA CRISTOFOREANU, născută în România, la Râmnicu Sărat, la 16 mai, 1886, decedată la Rio de Janeiro, la 1 martie, 1960, a avut o carieră lirică strălucitoare, cântând pe cele mai renumite scene ale lumii.
Publicata la Editura muzicală cartea autobiografică Amintiri din cariera mea lirică, o carte impresionantă care dezvăluie ce sacrificii a făcut familia ei s-o ajute să-si facă studiile, imensul efort făcut să ajungă la inima miilor de spectatori, dragostea si perseverența cu care s-a dăruit cântăreața carierei sale.
Ea a purtat cu mândrie numele său real, ca o adevărată româncă, refuzând să si-l schimbe la propunerea impresarilor sau directorilor de teatru. Totdeauna, când avea ocazia, în timpul spectacolelor sau în reuniuni private cântăreata interpreta muzică populară românească si era foarte apreciată.
Pe lângă toate calitățile sale vocale, cântăreata stăpânea foarte bine arta dramatică, orice apariție a sa pe scenă fiind un triumf.
Frumusețea fizică și cea de caracter a celebrei cântărete au făcut un model demn de urmat de tinerii interpreți, au ridicat valoric cultura română în lume.
În semn de prețuire a Floricăi Cristoforeanu, Centrul Cultural din Râmnicu Sărat îi poartă numele și anual, începând cu anul 2020, aici se va organiza un festival național de canto clasic la care să participe mulți tineri din întreaga țară. În finalul cărții, interpreta dă sfaturi noilor generații de cântăreți:
Cheia succesului unui cântăreț stă în modul de interpretare a rolului său, iar pentru construirea unui rol se folosesc toate calitățile vocale și scenice cu care cântărețul este înzestrat, întocmai ca un aparat complicat căruia, pentru a functiona, îi trebuie toate piesele componente. Armonizarea tuturor virtutilor vocale si scenice într-un tot unitar si omogen constituie oglinda personalitătii artistice a cântăretului
(Florica Cristoforeanu Amintiri din cariera mea lirică Editura Rafet, 2020, carte apărută cu sprijinul financiar al Centrului Cultural Florica Cristoforeanu).
-----------------------
Ecaterina CHIFU
|
Ecaaterina Chifu 2/1/2021 |
Contact: |
|
|