Poezii
SENTIMENT
Mi-ar plăcea
Să cânt,
Să fiu o vioară
În orchestra limbii române,
Să vibrez
Ca struna mângâiată
De bratul arcusului,
Să-mi aplec fruntea
Pe umărul cald
Al artistului îndrăgostit
De muzică,
De dans, de poezie.
Mi-ar plăcea
Să fiu o notă muzicală
Foarte înaltă,
Aninată ca o umbrelă
De cablul unui portativ.
Mi-ar plăcea
Să fiu un cer de gânduri
Si un clocot de trăiri frumoase
În această
Genială orchestră
A limbii române…
MANIFEST
Iubiti-l toti pe Eminescu,
În graiul nostru-al tuturor,
Ce-nfruntă valurile vremii
Asemeni lui, nemuritor!
Trecut-au ani si trec mereu,
Prin dulce tara lui de dor,
Răsar luceferi, pier usor,
El singur e nemuritor.
Sunt toate vechi si nouă toate,
Se nasc mereu poeti si mor,
În marea lui singurătate
El singur e nemuritor.
Prin flori, de greu amor ucis,
Mai piere câte-un zburător,
Si îngeri pot muri în vis,
El singur e nemuritor.
Voi nu simtiti, români, fiorul
Acestui grai sfâsietor?
Iubiti-l toti pe Eminescu
Si dulce tara lui de dor!
PORTATIVE SPRE LUMINĂ
De-as fi si eu privighetoare,
În triluri Te-as cânta, Părinte,
De-as fi Orfeu, mărgăritare
Ti-as pune-n harpă si-n cuvinte,
De-as fi un crin ce dă în floare,
Ti-as da în dar parfumuri sfinte,
O rază dac-as fi, de soare,
Ti-as da sărutul meu fierbinte,
Dar Tu zâmbesti, Stăpâne, poate,
Prin mii de spatii ancestrale,
Căci ai oriunde tot si-s toate
Dintotdeauna, ale Tale…
CE BINE-AR FI!
Ce bine-ar fi
Să plătim orice
Cu iubire,
Să ne măsurăm cu iubire
Existenta,
Să ne cântărim sentimentele
Cu măsura
Iubirii,
Să freamăte Bancomatele
De iubire,
Să ne transformăm
Si monezile
În iubire
Și să dăruim tuturora
Iubire
Câtă încape
În micile noastre
Buzunare
Si în sufletele noastre
Neîncăpătoare!
VIOARA
Din acestă dulce limbă
Domnul a făcut vioară
Si cu ea prin munti se plimbă,
Si cu ea pe ape zboară.
Si, când frunza o atinge,
Vântu-nfiorat suspină,
Si pe val când umblă, ninge
Cu petale de lumină
Si cum trece El, nălucă,
Lasă-n urma-i să răsară
Ca un dor ce ne usucă
Floarea dragostei de tară.
Noaptea de-o găsesti, sub lună,
Ziua de-o-ntâlnesti sub soare,
Ca vioara-n cale-ti sună
Risipind mărgăritare…
Maria Chirtoacă
N.N.
Maria Chirtoacă, născută la 20 martie 1955 la Câmpulung Muscel, este absolventă a Facultătii de Filologie a Universitătii Bucuresti, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România si a Uniunii Epigramistilor din România. Activează în mai multe cenacluri literare, fiind redactor la revistele „Acidava”, „Satira” si „Satirul”. Autoare extrem de fecundă, M.C. abordează genuri variate, de la poezie, la proză, la epigramă, la eseu. A publicat peste cincizeci de volume personale („Întelesul poartă fesul”, „Carusel de poezii cu-ntâmplări de zi cu zi”, „Îndrăgostitele cuvinte”, „Creionări sentimentale”, „Miraje”, „101 poeme”,„Câmpulungul romantat”, „O dragoste fără hotare”, „Sub vraja curentelor literare”, „Țări si impresii”, „Sho(w) pă ei”, „Mărgăritarele iubirii” „Melancolii întruCHIPate”, Singura realitate”, „Când ghicesti, iute cresti!”, „Povesti de viată”, „Masca ce demască”, „Polifonii pe o carte de vizită”, etc.) A fost nominalizată sau inclusă în numeroase dictionare, enciclopedii, culegeri literare, printre care: „Dictionar bibliografic”, „Dictionarul scriitorilor români de azi”, „Enciclopedia personalitătilor din România”, „Poemele limbii române”, „Limba noastră cea română”, „Doamne ale scrisului românesc la început de secol XXI”, „Un dictionar al scriitorilor români contemporani” etc. Poezia Mariei Chirtoacă se distinge printr-o accentuată vibratie lirică si o imagistică ce serpuieste cu sensibilitate de la naiv la sofisticat.
|
Maria Chirtoacă 1/30/2021 |
Contact: |
|
|
