Stafia lui Malthus
Trebuie să fi fost o îngustime de minte de acelasi gen, dublată de un gust exagerat pentru senzational si de o manie exacerbată pentru cifre si statistici, cea care l-a determinat pe Malthus să ne prevadă în eseul său „The principle of the Population” un viitor sumbru pe o planetă condamnată la suprapopulatie.
De la 1782 încoace, scenariul lui apocaliptic s-a mentinut cu încăpătânare în mintile noastre.
Stafia bântuie în continuare.
Îmi face asadar mare plăcere să detronez oficial încă o ineptie derivată din purul calcul statistic, extrapolat dincolo de limitele simtului măsurii si să anunt că suntem salvati!
Nu va exploda Terra din toate încheieturile sub presiunea maselor de hominizi înfometati!
E cert si verificat.
Nici gând să ne călcăm unii pe altii în picioare, căci sporul natalitătii a intrat ireversibil în dizgratie, inclusiv în China si în alte tări mitologizate în grabă.
Exceptie mai fac doar câteva din tările africane scuturate de războaie care provoacă parcă prin compensare pierderi de vieti (ironia soartei), dar trendul e si acolo în descrestere.
Nu, dragii mei, nu drama înghesuielii într-o lume strâmtă, înconjurati de semeni indiscreti, voraci si atroci, râvnind la bunurile noastre ne paste în viitor!
Mai degrabă plictisitorul, clasicul sindrom al însingurării, al genericului „ce film e ăsta si ce caut eu aici?”. De parcă n-am fi observat asta si fără ajutor din afară!
Confuzii dintr-astea apar ades când ne pripim cu judecătile si nu ne informăm temeinic.
Fireste, matematic e posibil ca planeta să nu ne mai încapă pe toti într-o bună zi. Atâta doar că ar dura enorm. Câtă vreme se poate verifica oricând în practică cum încap unsprezece oameni pe un metru patrat („testul cabinei telefonice”), tot matematica ne învată că întreaga populatie a globului, atunci când va atinge zenitul de care ne temeam, de 9 miliarde de indivizi, ar încăpea de 35 de ori doar pe suprafata lacului Ontario (spre exemplu).
Calcul strict matematic, fireste, căci nu se poate pune chiar asa om de om decât într-o minte strâmtă, în teorie.
De bine de rău nu ne rămâne decât să ne împăcăm cu ideea că pământul ne rabdă mai mult decât credeam. Câtă vreme ne suportăm noi însine cât de cât.
Din păcate, cunosc o multime de oameni care parcă suferă de o alergie la propria persoană.
Câti nu visează la viata vesnică dar habar n-au ce să facă cu ei însisi într-o după-amiază ploioasă de duminică?!
Vesnic în miscare, nu tac aproape deloc si trăiesc după program la secundă, cu ore fixe de sculare, mâncare, plimbare, divertisment, emisune preferată la TV etc.
De parcă s-ar teme să rămână singuri un minut, să nu bage de seamă că lipseste ceva important sau să nu piardă nimic din spectacolul contra cronometru al vietii lor scurte.
Te uiti la ei, vezi că sunt caraghiosi în alergarea lor continuă si ce faci? Iti propui, firesc, să nu fii asa si încerci să te ghidezi după principii spirituale. Citesti, admiri natura, vizitezi, te cultivi, porti conversatii de tip tertiar (tip primar - despre alti oameni; tip secundar - despre întâmplări; tip tertiar - despre idei). Si aterizezi invariabil tot într-o dilemă, alta, de data asta cu un etaj mai sus.
E cazul prietenei mele din Elvetia care si-a epurat viata de tot ce-i consuma timpul în mod inutil, ca să poată aprofunda budismul. E aspru spagatul pe care îl face încercând să-si balanseze viata între prozaic si ideal în mod cât mai optim posibil. Dacă vreau s-o vizitez mă refuză cu blândete pe motiv că blestemata de muncă îi fură si asa destul din timpul pentru meditat. Păi cum vine asta, cu fruntea în nirvana si cu genunchiul în glod?! Mai că mi-a stat pe limbă să-i răspund obraznic: „nu poti să îngrasi o grădină, rezumându-te la a băsi prin gard”. Ergo trebuie să sacrifici ceva (timp), să „te murdăresti pe mâini” dacă ai focalizat o „curătire”.
Noroc că are fiecare dreptul să-si aseze prioritătile după bunul plac. Unii cultivă prietenia, altii fasolea sau ... grădina altuia. Prefer omul tăcut si ocupat cu propria persoană, chiar dacă uneori pare arogant sau egoist. Parcă emană mai multă armonie decât aproapele de tip vârtej, descris în paragraful ante-anterior. Ce bine că nu suntem Dumnezei, ca să fie nevoie să decidem care e bun si care e rău.
Ca de obicei, va fi si de data asta adevărul undeva pe la mijloc.
Nici să lâncezim în autoextaz dar nici să ne învârtim ca titirezul fără scop. Redescoperirea încetinelii, „slow food” si „simplify your life” sunt doar câteva din numele date noii mode a „degustării” momentului în sensul cel mai pur de „gourmet”. Nu stiu dacă budistii chiar nu fac nimic decât să mediteze. Habar n-am dacă au precum colegii lor de prin mânăstirile crestine câte o îndeletnicire lucrativă, cultivă o grădinută cu ierburi aromatice sau produc vin.
Dar chiar dacă ar trăi izolati, concentrati în planul spiritual, scufundati cu toate fortele în bogătia pe care de bună seamă o are fiecare dintre noi incontestabil undeva, nu pot decât să-i tratez cu respect si să mă bucur că există.
Căci, după cum spuneam la început, în ciuda stafiei lui Malthus, loc ar fi destul...
|
Gabriela Calutiu Sonnenberg 1/27/2021 |
Contact: |
|
|
