Graiul dulce de acasă
Ca ființă, s-a întâmplat să apar în limba română. Mă simt vinovat că am mulțumit prea puțin mamei pentru această minune. M-a crescut în graiul de acasă cum au făcut toate femeile de până la ea, învățându-mă, cu vorbă aspră sau dulce, cum să trăiesc.
N-aș fi crezut că mă pot întoarce în țară prin cuvânt. E o sărbătoare căreia încerc să-i găsesc un termen de comparație. Poate voi reuși după lecturi repetate prin versurile: Șî nisŽi graiul meu îl dulsŽe / Gin inimă nu să ducŽe / Sî, oriunge oi îmbla, / Graiul tot mi l-oi purta(1) și după ce voi reciti romanul lui Romulus Fabian Eu și ai mei.
Dincolo de părerile despre literatura dialectală bănățeană, văd că aceasta este una dintre fețele barocului etnografiei românești(2) , parte a unei ample mișcări culturale de amploare în Banatul istoric, corală (la Lugoj, primul cor românesc, în 1810; la Chizătău, primul cor țărănesc, în 1857), cu dirijori și compozitori celebri, teatrală, tipografică, literară (cu fenomenul unic al scriitorilor țărani) etc. Cred că în spațiul temporal de la Victor Vlad Delamarina, trecând prin culegerea Poezie în grai bănățean, vol. I, II, Editura Orizonturi universitare, Timișoara, 2009, realizată de poetul Aurel Turcuș, până astăzi, Elena Borchescu își găsește un loc pe măsură, dovedind că opregul și cântecul încă nu și-au istovit toate posibilitățile(Lucian Blaga) într-o mișcare complexă de cultură provincială menită să apere un spațiu românesc prin spiritualitate, să demonstreze o veche conștiință a libertății din districtele privilegiate bănățene până în momente dramatice ale istoriei noastre, când, la sfârșitul primei conflagrații mondiale, promisiunile marilor puteri n-au fost respectate. Forțele invizibile ale culturii și tradițiilor străbune au devenit valori imprescriptibile ale conștiintei de neam. Valoarea poeziei dialectale se exprimă prin poziția autentică în cultură. Numai o cultură sănătoasă poate limita pervertirea prin idei cosmopolite de uniformizare umană, emanate cadisfuncții ale modernitățiialterate de ideologie.
Capacitatea de exprimare poetică prin felul de a vorbi în grai molipsește, păstrând forma clasică a versului, prin spontaneitatea rimei ca în poezia populară asigură o vie expresivitate. Perpectiva moralizatoare este în tonul poziei în grai bănățean, accentuată și de profesia poetei (este profesoară de limba și literatura română).
Valoarea interioară a limbajului prin cuvintele graiului se revarsă în conștiinta mea cu reprezentările tradiției care duc la identificarea realității rămase în mine. Cuvintele gtaiului se păstrează în procesul magic al creației. Rolul social al cuvântului se împlinea în finalitate autentică: menținea unitatea unei colectivități umane. Pe această dimensiune, simplitatea aparentă a gestului liric mă face să trăiesc alte vremuri. Cuvântul graiului produce anexare sufletească. Structurile vechi din experiența colectivă renasc în cea individuală, a autorului și a mea ca cititor. Obligat de împrejurările vieții să trăiesc printre strini, găsesc în cuvintele graiului o componentă semnificativă ce depășește chiar percepția din actul de creație. Retrăiesc viața copilăriei ca experiență profundă într-o hermeneutică a legăturii ființei cu sensul original al drumului părintesc în existență prin momentul meu de a fi în eleganța tradiției exprimată în respirația largă a limbii.
Poeta nu face din folosirea regionalismelor de diferite origini un scop în sine, se fixează în limitele culorii locale autentice, așa cum o cunoaște prin locul de naștere, așezarea Borlovenii Noi (Breazova), în partea estică a Văii Almăjului, în vecinătate cu Craina bănățeană. În rețeaua localităților anchetate pentru NALR-Banat, satul Borlovenii Noi se află între punctele cartografice 22 (Pârvova) de pe Valea Craiovei și 20 (Borlovenii Vechi, 12, ALR I; 39, WLAD), o arie lingvistică de un puternic conservatorism. Cum acesr caracter începe să piardă din specificul său, conservarea elementelor lexicale și a elementelor de identitate locală se face prin creația dialectală, deci cu mijloacele speciale ale artei literare, după convingerea lui Ioan Viorel Boldureanu (3). E un fel de regenerare lexicală, fenomen despre care vorbea criticul de la Junimea (4).
Creația Elenei Borchescu demonstrează asumarea profesională a temei principale din poezia dialectală: viața satului cu obiceiuri și tradiții, graiul, ocupațiile, cántecul, jocul, apartenența la un neam, familia, sărbători creștine, portul, natura. Consistența imaginilor se produce prin simbolizare folclorică și umană, fără intenții lirice extravagante, în armonie cu natura și simțul limbii preluat de la scriitorii țărani, care au înțeles ce înseamă orgoliul provincial. Poeta cunoaște bine perspectiva estetică și resursele lexicale (5) exploatate în zeci de volume și antologii de versuri în grai bănățean..
Poeziile Elenei Borchescu stau sub semnul versurilor lui Victor Vlad Delamarina: Sub lumina ha șierească, / Pă largul pământului, / În bătaia vântului, / Fire dulșie omenească, / Graiu blând și cumpătat / Ca în dulșiele Bănat/ Nu mai cred să se găsească. Schema epică, cu savoarea umorului, are consistență chiar într-o poeziei de mici dimensiuni, în Pră gialu Borloveniului, în construcția textului: plecarea junilor la coasă dis-de-dimineață, drumul spre fâneață, lucrul începe cu puținărăchie, urmează odihna cu capu pe pălărie, sosirea mândruțelor cu mâncarea de prânz, justificarea junilor în finalul poemului prin argumentul Pănă neaua s-o punea / Cu cosâtul om găta. Cum mă fascinează sensul vechi al cuvântului a pune ( a se așeza ), îmi vine să cred că, impresionant, înțelesul acesta a fost șopot tainic în izvorul de inspirație.
Provocările social-economice actuale nu pot scăpa inspirației. Dramatica depopulare a satelor românești are consecințe grave în ființa națională. Poate din această presimțire, poeta a scris poezia Unge ișci , satule-floare?, titlu ce reia întrebarea cutremurătoare din ultima strofă, o lacrimă mare din agonia unei morți: Drumurile îs pustîne, / Larmă nu să mai auge, / Unge-unge, un batrân / Șăge-n poartă așciptând... // Fata lui, a lui fisŽor / Îi așceaptă cu mult dor... /Pr-obraz lacrima rasare: / Unge ișci, satule-floare?
E normal ca o veste să te bucure sau să te întristeze. O știre din țară creează o stare complexă determinară de sentimentul cuprins în cuvântul acasă. Fiecare comunitate, de oricare dimensiune ar fi, poartă semnificații. O comunitate se dezintegrează când pierde semnificațiile. Aceste versuri exprimă dorința de a nu pierde semnificațiile zonei bănățene de munte. Nu-mi pot ascunde admirația pentru acest gest liric, o icoană grăitoare a reîntoarcerii acasă, adverbul care nu înseamnă numai în casa mea, ci, dimpotrivă, în satul meu, pe meleagurile unde am copilărit, în sfârșit: în țara mea(6). Graiul definește esențial condiția umană. Cred că în cărțile următoare de versuri va crește exigența cu sine, încât valorile artistice dovedite să se păstreze împreună cu perspectiva candidă, sinceră și luminoasă în rostirea românească,.
De remarcat, în editarea versurilor, este renunțarea la notele infrapaginale în favoarea glosarului, ceea ce folosește cercetărilor dialectale.
În concluzie, se încheagă întrebarea: Cine îndeamnă spre poezie? Îmi este limpede: nevoia de eliberare din legăturile străine ființei.
1. Borchescu, Elena, Graiu dulsŽe gi acas, Volum îngrijit, cuvânt-înainte, notă asupra ediției și glosar de Florina-Maria Băcilă, Timișoara, Ed. Artpress, 2020.
2. Blaga , Lucian, Barocul etnografiei românești, în Încercări filosofice, Ed. Facla, Timișoara, 1977, p. 240-242.
3. Boldureanu, Ion Viorel, Dănilă, Simion, Ungureanu, Cornel, Antologia literaturii dialectale bănățene (poezie, proză, teatru) 1891-2011, Editura Universității de Vest, T, 2011, p. 12.
4. Maiorescu, T., Critice, II, Editura pentru Literatură, București, 1967, p. 385: izvor de întinerire pentru toată ființarea limbei literare.
5. Vezi Simion Dănilă, Despre dubla valență a literaturii dialectale, în Studia in honorem magistri Vasile Frățilă. Volum coordonat de Maria Micle și Vasile Lațiu, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2005, p. 200: componenta dialectală și componenta literară/researchgate.net/profile/Maria_Micle/publication/281346758_Studia_in_honorem_magistri_Vasile_Frătila/links/55e32
6. Tohăneanu, G. I., Bulza, Teodor, O seamă de cuvinte românești, Timișoara, Ed. Facla, 1976, p. 8.
|
Constantin Teodorescu 1/19/2021 |
Contact: |
|
|
