Speranta deschide poarta Cerului
Toi facem bilanțuri la finele anului și liste de promisiuni la începutul lui. Nu întâmplător patronul lunii ianuarie, zeul Ianus, este o dualitate cu fața întoarsă egal spre trecut și viitor. Românii îl considerau paznicul universului iar luna ianuarie urma să aducă întodeauna un an mai bun. Zeul cu două fețe, credeau ei, avea puterea de a privi egal în cele două lumi temporal incompatibile : trecutul și prezentul. Importanța lui Ianus e demonstrată de festivitățile de sărbătorire care se făceau pe 9 ianuarie, numită și ziua de Agonium. Mai mult, începând cu anul 153 BC, luna ianuarie a înlocuit martie ca prima luna a anului și continuă să fie așa și în calendarul gregorian. Suntem atrași de ideea unui nou început care trebuie să fie neapărat mai bun. Suntem fascinați de misterul întrării intr-o lume nouă care ar putea să fie chiar miraculoasă, dar în același timp concretă promițând sănătate, bunăstare, pace. Simbolic, ceteatea Romei era plină de iani – adică porți, structuri ridicate în diverse puncte, construite din felurite materiale durabile – pe sub care românii treceau cu speranțe sporite în acel ceva ceva bun și înălțător. Timpul devenea fluid, aproape fizic perceptibil ca un pod de flori. Tradiția este aceeași până azi. Forța care o menține este speranța ca atribut al omului universal.
Nu mai trecem pe sub porți de bronz dar ne facem liste de rezoluții extrem de ambițioase. Ceea ce contează este forța optimisului, speranța renăscută, și asta este chiar mai presus de realismul sau obiectivele propuse. Speranța este apa vie a naturii umane. Unii o numesc iluzie, alții amăgire deșartă, dar nimeni nu o poate ignora. Lumea creștină care se fondează pe ruinele civilizației greco-romane preia ideea speranței – numită elpis în greacă, unde se definea mai mult ca o stare ambiguă deschisă oricărei posibilități (dual bine sau rău) - și o ridică la rang absolut în Noul Testament prin Isus Hristos. Prin înălțarea la Ceruri, Isus consacrează nevoia de încredere și speranța în imortalitatea binelui absolut. Din speranță se nasc mila și smerenia. Astfel, mila, credința și speranța devin în trinitate valori fondatoare al celor care-L urmează pe Isus. Promisiunea unei iubiri absolute este irezistibilă și oferită necondiționt celor care urmează calea Lui. Esența acesteia este eternitatea. În Evanghelia după Ioan (4 :13-14) Isus spune femeii samaritence care îi oferise apă de la fântână: "Oricine bea din apa asta, va înseta din nou. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică." Sperața este oferită în dar. Deși are o manifestare terestră este profund ancorată în divin. Devine izvorul veșnic dătător de viață și nu are nimic ritualist.
Într-o lume tot mai seculară, mulți recurg la obiceiuri asociate cu diverse evenimente mondene în care abundența materială este esențială. Este o lume saturată de obiecte dar golită la nivelul spiritului. Alternativa este începerea anului cu Ianus întors spre bine. Pe Muntele Măslinilor, Isus oferea darul suprem : "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Un pământ al făgăduinței pentru inimile căutatoare de pace. O ofertă greu de respins.
Luiza Mureșeanu / Toronto
|
Luiza Mureșeanu 1/11/2021 |
Contact: |
|
|
