Amintirile nu plâng de singurătate
În noaptea vieții visele vor statui
din stele acoperite de cerul albastru
cu melancolia îngerilor călăuzitori,
lumină nestinsă a pașilor de toamnă
pentru speranța de iubire în amintiri.
Îmbrățișările le-am dat fără durere,
cu lacrimi am adus fericirea clipelor
în privirea caldă a razelor de soare
ascultate în simfonia din ecouri
de sufletele lăsate fără întristare.
Nu voi ascunde vise în aripi rătăcite,
las în testament doar surâsul iubirii
pentru diminețile fără întuneric
a celor cu rezonanță în pașii mei.
Când trăirea vieții are clipele petale
amintirile nu plâng de singurătate.
Taina secundei
Secunda a devenit imperceptibilă
și-a egalat începutul cu sfârșitul,
totul pare o pauză trecătoare,
miracolul nu mai apare vestind,
stropii ploilor nu mai nasc muguri,
sufletul pământului are rezonanțe
dorind orizontul fără singurătate,
dar inimile caută șoapte de iubire.
Patima absoarbe trecutul și clipa,
lacrimile cuminți sunt spânzurate,
privirile scaldă întrebări așteptate
ascunse în fulgerele fără lumină.
Tremurând la margine de cuvânt
țin viitorul cu visele împletite
de surâsul vieții pe statuia dorului
adus secundelor cu iubire învelite.
|
Constantin Rusu 1/8/2021 |
Contact: |
|
|
