Imunitatea Generalități
În timpul acestei pandemii declarată de OMS în data de 11 martie 2020 ca urmare a extinderii epidemiei izbucnită în Wuhan China în anul 2019, (când la sfârșitul lui decembrie s-a anunțat că a fost descoperit un nou coronavirus 2019-nCoV (SARS-CoV-2) care provoacă o pneumonie severă, de unde și denumire de Covid 19) am fost sunată de prieteni si pacienți care m-au întrebat multe despre viruși și imunitate. Acele întrebări mi-au fost adresate mai ales după ce și în România s-a declarat stare de urgență începând cu data de 16 martie 2020. Această hotărâre dată prin Ordonanță de urgență militară cu care nu era de glumit a însemnat o serie de restricții ale drepturilor cetățenești printre care și libertatea întrunirilor, care a afectat mult viața culturală la nivel mondial după cea a economiei, finanțelor, transportului și multe altele care au panicat populația.
Împărtășesc acum în scris ce le-am răspuns lor, optimizându-le totodată gândurile și făcând recomandări cu privire la întărirea imunității calea de urmat pentru rezistență la infecții, lucru pe care l-am făcut și eu.
Scurt istoric privind virusurile din grupa CORONA.
Ca entități, virusurile există de milioane de ani.
Științific, coronavirusurile au fost descoperite la începutul anilor 1930, când a fost dovedit că bronșita infecțioasă aviară a puilor de găină a fost cauzată de un virus cunoscut acum sub numele de virusul bronșitei infecțioase aviare.
Primele coronavirusuri umane au fost descoperite în anii 1960 de cercetătorii de la Common Cold Unit din Salisbury, Marea Britanie, care au arătat că răcelile comune pot fi provocate nu numai de rinovirusuri, dar și de un coronavirus. La om, au o mare afinitate pentru macrofage, epitelii respiratorii și enterice, producând peste 1/3 din rinofaringite și alte afecțiuni respiratorii (mai ales toamna și iarna), gastroenterite și o formă particulară a sindromului respirator acut sever (SARS). Sunt al doilea grup viral, după rinovirusuri, responsabil de inducerea rinofaringitelor, răcelii comune.
Denumirea coronavirus este derivată din cuvântul latin corona pentru că la microscop ele se văd cu o coroană sau halo. Această morfologie (formă, înfățișare) se referă la aspectul caracteristic al virusului, generată de tipurile de spire virale ( ca niște ace de gămălie) care sunt peplomeri ce colonizează suprafața virusului și determină tropismul (atracția) celulei gazdă prin intermediul receptorilor celulari față de proteine.
Cum se înmulțesc?
Se înmulțesc în celula gazdă astfel: după ce virusul intră într-o celulă, genomul ARN celular este depus în citoplasmă și prin intermediul unei proteine cunoscută sub denumirea de ARN replicase, care permite transferul ARN-ului virusului în celula gazdă. Replicase este apoi prima proteină care se produce acolo.
ARN-ul viral este reprodus așadar de celula organismului în care a pătruns și se va forma o poliproteină lungă, la care sunt legate toate proteinele. Coronavirusurile au o enzimă ( ca o foarfecă) numită protează, care este capabilă să separe proteinele de lanț. Aceasta este o formă de economie genetică pentru virus, care îi permite să împartă cel mai mare număr de gene într-un număr mic de nucleotide.
Să vedem acum ce este imunitatea?
IMUNITATEA REPREZINTĂ sistemul de structuri biologice si procese dintr-un organism cu rolul de a-l proteja împotriva bolilor. Pentru a funcționa corect sistemul imun trebuie sa detecteze o larga varietate de agenți, de la virusuri pana la viermi paraziți si sa ii diferențieze de țesuturile sănătoase ale propriului organism.
Protecția organismului împotriva agenților infecțioși implica mai multe mecanisme, unele nespecifice (generale, comune pentru mai multe microorganisme) si altele specifice (efectul protector este direcționat strict numai către un singur agent patogen).
a. Apărarea nespecifica este înnăscuta (moștenită) si include:
barierele mecanice (integritatea epidermei si a mucoaselor);
barierele fizico-chimice (aciditatea sucului gastric);
substanțe antibacteriene (imunoglobulinele si lizozimul, prezente in secrețiile externe);
tranzitul intestinal, fluxul secrețiilor bronșite si al urinei (contribuie continuu la eliminarea agenților infecțioși);
ingestia si distrugerea bacteriilor si particulelor, care au depășit barierele cutaneomucoase de către granulocite. Sistemul imun înnăscut este o strategie de apărare primitiva evolutiv si este sistemul imunitar dominant regăsit la plante, fungi, insecte si organisme primitive multicelulare. Acesta acționează in piele, membranele mucoase, prin celulele PMN, sistemul complement si un grup selectiv de celule care poseda capacității citotoxice.
Apărarea specifică se dezvolta in timpul vieții individului, ca urmare a unui proces secvențial deosebit de complex, cunoscut sub numele de răspuns imun.
Pentru a înțelege mai bine mecanismele imunitare să vedem mai întâi ce sunt: limfocitele, antigenul și anticorpii:
Limfocitele (T și B) sunt celule albe ale sângelui (30% din celulele sângelui adultului) implicate activ in imunitate.
ANTIGEN este orice molecula de origine endogenă sau exogenă (viruși, bacterii, fungi etc),
recunoscuta, identificată de un organism ca non-self (ca nefiind a lui), împotriva căreia se declanșează
ANTICORP este o componentă tot proteica a sistemului imunitar care circula in sânge, recunoaște substanțe străine precum bacteriile si virusurile si le neutralizează. De asemenea, după expunerea la o substanță străină, numita antigen, anticorpii continua sa circule in sânge, oferind protecție împotriva expunerilor viitoare la acel antigen.
Un anticorp este reprezentat de o imunoglobulină (sintetizată în ficat, de unde importanța sănătății ficatului!)
IMUNOGLOBULINELE sunt glicoproteine identificate în plasmă,
lichidele interstițiale și secrețiile organismului, care au proprietăți de anticorpi, ele combinând-se specific cu antigenele inductoare de răspuns imun;
structural, imunoglobulinele (Ig) sunt alcătuite din două perechi de lanțuri, unele cu greutate
moleculară mare, denumite heavy , (H) (de tip α, γ, δ, μ și ε) și altele cu greutate moleculară mică).
Hai să ne amintim de la fiziologie și despre:
Barierele umorale
Barierele anatomice sunt foarte eficiente in prevenirea colonizării țesuturilor de către microorganisme. Totuși, când exista o distrugere a barierelor si apare o breșă, se poate dezvolta infecția. Factorii umorali joaca un rol important in inflamație. Acești factori umorali sunt regăsiți in ser sau sunt formați la locul de infecție. (4)
Sistemul complement
Este mecanismul nespecific de apărare umorala major. Activat, acesta poate determina creșterea permeabilității vasculare, recrutarea fagocitelor, liza si opsonizarea bacteriilor.
Sistemul de coagulare
In functie de severitatea lezării tisulare, sistemul de coagulare poate sau nu fi activat. Unii produși ai acestui sistem contribuie la apararea nespecifica prin capacitatea lor de a creste permeabilitatea vasculara si de a actiona ca agenti chemotactici pentru celulele fagocite. In plus, unii produsi ai coagularii sunt direct antimicrobieni. De exemplu, beta-lisina, o proteina produsa de trombocite in timpul coagulării poate liza bacteriile Gram pozitive prin actiunea de detergent cationic. (6)
Lactoferina si transferina
Aceste proteine limiteaza cresterea bacteriana prin legarea fierului, nutrient esential pentru bacterii.
Interferonii
Sunt proteine care limiteaza replicarea virala in celule.
Lizozimul
Este o enzima care distruge peretele celulei bacteriene.
Interleukina-1
IL-1 determina febra si producerea proteinelor de faza acută, unele dintre acestea fiind antimicrobiene prin capacitatea de a opsoniza bacteriile. (3)
Barierele celulare
Sângele are două serii de celule cunoscute sub denumirea de: seria roșie (eritocitele- încărcate cu fier perin intermediul unei oroteine numită hemoglobina) ) care dă sângelui culoarea roșie și seria albă (leucocitele).
Leucocitele
Toate celulele albe sangvine sunt cunoscute drept leucocite, dar în realitate leucocitele sunt diferite între ele. Totodată sunt diferite și de alte celule ale corpului si nu sunt asociate cu un organ sau tesut; de aceea ele functioneaza independent, ca organisme unicelulare. Leucocitele se pot misca liber si interactiona cu un rest celular prins, particula straina sau microorganism invadator. Fata de alte multe celule din corp, leucocitele nu se pot divide sau reproduce singure, ci sunt produsele celulelor stem hematopoietice multipotente prezente in maduva osoasa.
Leucocitele cuprind: celule natural killer, mastocite, eozinofile, bazofile si fagocite, incluzand: macrofagele, neutrofilele si celulele dendritice. Ele functioneaza alaturi de sistemul imun pentru a identifica si elimina patogenii.
Limfocitele
Limfocitele (T și B) sunt celule albe ale sângelui (30% din celulele sângelui adultului) implicate activ in ambele tipuri de imunitate.
Limfocitele T sunt numite celule T, deoarece acestea se maturizează în timus. Au un rol central în imunitatea mediată celular. Ele diferă de alte limfocite, cum ar fi celulele B sau celulele NK (natural kiler) prin prezența unui receptor pentru celulele T (TCR), pe suprafața membranei celulei. Există mai multe subseturi de celule T, fiecare cu o funcție specifică.
Mastocitele
Sunt un tip de celule imunitare innascute care rezida in tesutul conjunctiv si membranele mucoase. Sunt asociate strans cu apararea fata de patogeni si vindecarea ranilor, dar si cu alergia si anafilaxia. Cand sunt activate, mastocitele elibereaza rapid granule caracteristice bogate in histamina si heparina, alaturi de diferiti mediatori hormonali si chemokine sau citokine chemotactice. Histamina produce vasodilatatie ducand la caracteristicele semne ale inflamatiei si recruteaza neutrofile si macrofage. (4)
Fagocitele
Termenul de fagocite inseamna celule care mananca. Ele sunt celule imunitare innascute care incorporeaza prin fagocitoza patogenii sau particulele. In interiorul celulei patogenul este continut intr-un endosom care se uneste cu un lizozom. Lizozomul contine enzime si acizi care omoara si digera organismul. In general fagocitele patruleaza corpul in cautarea de patogeni, dar pot reactiona si la un grup de semnale moleculare inalt specializate produse de alte celule, denumite citokine. Fagocitele sistemului imun cuprind:
macrofagele
neutrofilele
celulele dendritice.
Macrofagele
Macrofagele sunt leucocite fagocite care pot iesi in afara sistemului vascular prin peretii capilarelor si intra in zonele dintre celule in urmarirea patogenilor. In tesuturi, macrofagele organ specifice sunt diferentiate de fagocitele sangelui denumite monocite. Macrofagele sunt cele mai eficiente fagocite si pot fagocita un numar substantial de bacterii sau alte celule si microbi. (6)
Neutrofilele
Neutrofilele alaturi de eozinofile si bazofile sunt cunoscute drept granulocite datorita prezentei granulelor in citoplasma lor sau ca polimorfonucleare PMN datorita nucleilor lobati. Granulele neutrofilelor contin diferite substante toxice care omoara sau inhiba cresterea
Bazofilele si eozinofilele
Acestea sunt celule similare neutrofilelor. Cand sunt activate de intalnirea cu un patogen, bazofilele elibereaza histamina importanta in apararea impotriva parazitilor si in dezvoltarea reactiilor alergice. Dupa activare, eozinofilele secreta o gama de proteine toxice si radicali liberi foarte eficienti in distrugerea bacteriilor si a parazitilor, dar responsabili si de lezarea tesuturilor.
Celulele natural killer (ucigașe)
Celulele NK sunt un component al imunitatii innascute care nu atacă direct microbii, distrugand mai degraba celulele compromise ale gazdei, cum sunt celulele tumorale sau infectate viral, recunoscandu-le prin lipsa self-ului.
De aceea, când interpretam o hemoleucogramă completă într-un anumit context clinic, gasim o sumedenie de informații pornind de la analiza numarului acestor celule a caror valoare normala o cunoaștem. Când ele sunt crescute ori scazute acest lucru are o anumita semnificatie.
Imunitatea mediată celular este un raspuns imun care nu implica anticorpi sau complement ci implica activarea macrofagelor, celulelor killer, limfocitelor T citotoxice si eliberarea unor citokine ca raspuns la un antigen.
Revenind la sistemul de apărare, am scris mai sus că apararea specifică se dezvolta in timpul vietii individului, ca urmare a unui proces secvential deosebit de complex, cunoscut sub numele de răspuns imun.
1) RASPUNS IMUN specific umoral ( cu productie de anticorpi) și
2 RASPUNS IMUN celular (clone de celule specifice efectorii, care ucid germenii prin citotoxicitate cu prețul propriei distrugeri, sunt celule killer, kamikaze, vezi mai jos).
Definirea unei molecule de antigen (Ag) implică si capacitatea sa de a interactiona specific cu efectorii răspunsului imun: anticorpi sau celule efectorii.
Moleculele cel mai bine recunoscute ca Ag sântt proteinele cu masa moleculara relativ mare (Mr > 10000D), dar pot functiona ca Ag si polipeptide de mici dimensiuni si chiar molecule de sinteza cu Mr< 1000D. Pot fi Ag si moleculele polizaharidice, lipidice, acizi nucleici sau moleculele organice
de sinteza.
Când in mod accidental sânt recunoscute ca Ag si moleculele normale ale propriului organism, se instaleaza autoimunitatea adică bolile autoimune ( ca în lupus, când propriile celule sunt atacate de celulele de apărare, fiind considerate străine de organismul în cauză) .
Caracteristicile răspunsului imun.
Răpunsul imun are 2 caracteristici majore: specificitatea si memoria imună.
a. Specificitatea. De pildă, imunizarea (vaccinarea) cu virus polio atenuat protejeaza organismul uman numai impotriva poliomielitei, dar nu si impotriva gripei. Specificitatea raspunsului imun este datorata existentei pe suprafata limfocitelor a receptorilor pentru antigen, extrem de sensibili in a sesiza diferentele intre agentii infectiosi. Receptorii pentru antigen ai unui limfocit dat, recunosc un singur antigen sau un numar limitat de structuri similare. Interreactia receptorilor pentru antigen cu structura lui antigenica specifica determina un semnal, capabil sa initieze activarea celulara.(vezi mai sus ce sunt limfocitele antigenul și anticorpii)
b. Memoria imună. Expunerea repetată la acelasi antigen determina un raspuns imun specific, mai rapid, mai intens si mai adecvat. La prima expunere la un antigen, in organism exista un numar redus de limfocite care recunosc si declanseaza raspunsul imun, asigurand eliminarea agresiunii. In urma primului raspuns imun, in organism persista o populatie limfoida specifica mai numeroasa, capabila sa ofere o protectie superioara (raspuns imun mai rapid, mai intens si mai adecvat), la o noua expunere la acelasi antigen. Mentinerea capacității de apărare, a imunității pe perioade lungi de timp, necesita administrari repetate ale antigenului (imunizari) ADICĂ VACINARE PLUS RAPELURI (REPETATEA ADMINISTRĂRII antigenului în cantități mici).
Etapele răspunsului imun.
Patrunderea unui microorganism in organism determina initierea raspunsului imun. apoi reacțiile în succesiunea lor de o mare complexitate, așa cum le-am surprins în timp ce învățam despre imunitate când eram medic rezident la Spitalul Clinic Fundeni jucându-mă cu rimele
În această expunerea-poem am încearcat să redau fabulosul fenomen al imunității:
Migrații (în inflamații)
Medicus curatur, Natura sanatur.
Când în corp năvălesc germeni barbari
Care vremelnic alterează echilibrul ideal
Mucoasele secretă un factor natural
Ce fără milă-i mătură de la nivel hilar.
Au loc chiar lupte grele în stil histiocitar
Microbii vor terenul ca spațiu de nmulțire
Dar trupul nostru unitar, în strânsă înfrățire
Are soldați rezervă-n sistem(ul) fagocitar.
Când monștrii microscopici dau atacul
Leucocitele de veghe, din umbră îi privesc
Rapid se deplasează, dușmanii prăpădesc
Și chiar prin moarte ele devin obstacol.
Murind, transmit alarma-agenții pirogeni
Aleargă de urgență la reglatorul care
Temperatura crește, celulele-n mișcare
Cresc VSH-ul și fratele fibrinogen
Concomitent în citoplasma de polimorfonuclear
Stă lizozomul, care bogat în hidrolaze
Peptidaze, nucleaze, fosfataze
Stimulat și activat-devine legendar.
Disperat, la contactul cu agresorul virulent
Se apără eroic, kamikaze descătușând enzime
Celula se jertfește, moare prin autolizine
Și acum se activează sistemul complement
Din mononucleaze se pun în libertate
Amine biogene ce sunt răspunzătoare
De explozive fenomene generale și locale
Ultraspecializate tot în apărare
Catecolamine ce mențin tonus(ul) vascular
Histamina fiica bună a histidinei
Triptofanul ce dă naștere serotoninei
Și alte substanțe cu rol intermediar.
Celulele killer le afli deghizate
In straiele moderne de camuflaj
Imunoglobuline, mereu în avantaj
Și avans, ca altădată, în războaiele uitate.
Kininele prezente sunt alfaglobuline
Energic activate de un factor:Hageman
Ce primul sesizează pe dușman,
Și nu permite nici formare de fibrine.
Câteodată însă nu este suficient
Să ai ereditate de bună calitate
Enzime și kinine pot fi epuizate
Și de urgență se impune tratament
Când în convalescență omul îți zâmbește
Îndreaptă-ți gândul spre Dumnezeu cel care
Ne-a plămădit cum suntem: fără asemănare
Și totul în jur, ca-n basm, pe dată-ți înflorește.
Concluzii:
IMUNITATEA poate fi mediată prin două moduri:
1) umoral (cu substante care se găsesc in umorile organismului (sânge, secreții etc)
2) celular
Prin urmare exista doua tipuri de imunitate: celulara si umorala.
Limfocitele (T și B) sunt celule albe ale sângelui (30% din celulele sângelui adultului) implicate activ in ambele tipuri de imunitate. Imunitatea celulara actioneaza prin distrugerea directa a germenilor prin celulele albe care ii inglobeaza si digera, iar imunitatea umorala semnifica însemnarea germenilor cu markeri (anticorpi) si inglobarea, digerarea lor gradată.
Germenii invadanti prezinta markeri specifici pe suprafata lor denumiti antigeni care anunta sistemul imun ca reprezinta elemente straine propriului corp. Cele doua tipuri de limfocite sunt T si B. Celulele T sunt specializate in recunoasterea germenilor si activarea (dau alarma) sistemului imun, in timp ce celulele B produc anticorpi specifici impotriva antigenelor care au fost recunoscute de catre celulele T. Celulele B sufera o serie de transformari, iar la final sunt programate pentru a deveni factori producatori de anticorpi.Așadar, antigenul (agresorul) este preluat de celulele prezentatoare de antigen (CPA), care au rolul de a prezenta pe suprafata lor antigenul sau fragmente rezultate din procesarea acestuia, recunoscute de un numar redus de limfocite la început.
Avem așadar de la naștere:
1) IMUNITATEA NATURALA moștenită, innăscută DOBINDITA IN MOD PASIV: este consecutivă pasajului anticorpilor materni de la mamă la făt în timpul sarcinii, apoi pe parcurs câștigăm
2) IMUNITATEA NATURALA DOBINDITA IN mod ACTIV, prin boală de pildă un copil care face rujeolă, fabrică anticorpi în timpul bolii care au memorie imună și la o nouă întâlnire cu agentul cauzal- virusul rujeolic îl identifică și îl atacă din primele ore de la întâlnirea cu el.
3) IMUNITATEA DOBINDITA ARTIFICIA L care se instalaează în mod pasiv, în urma administrării de vaccinuri, seruri imune sau anticorpi preformați. De obicei este specifică ( antigripal, antirujeolic, anti Covid!9 etc) .
|
Dr. Elena Armenescu 1/6/2021 |
Contact: |
|
|
