La Cernătești-Dolj, două monumente istorice norocoase
Precum se știe, soarta monumentelor istorice nu este tocmai una fericită în perioada pe care o străbatem, foarte multe dintre ele, situate pe întreg cuprinsul țării, ajungând în stadii grave de degradare, indiferent în proprietatea cui se află. Cele ce au fost, în ultimele decenii, retrocedate vechilor proprietari, în rare cazuri au avut parte și de readucerea la forma și starea de dinaintea naționalizării, iar cele ce au aparținut sau a rămas la stat tot rareori au avut parte de întreținerea necesară.
Ei bine, poate tocmai de aceea excepțiile merită aplaudate și vom spune astăzi câteva cuvinte despore două monumente istorice din județul Dolj, Cula din Cernătești și Biserica „Sfântul Nicolae” din aceeași localitate, ambele cu vechime de două-trei secole.
Se pare că în forul administrativ doljean, respectiv Consiliul Județean Dolj, s-a înțeles faptul că mărturiile istorice de ordin edilitar, nu foarte numeroasae în această zonă, merită să fie privite mai cu atenție și, pe cât posibil, puse în valoare. Așa s-a născut ideea de a renova Cula Cernăteștilor, Biserica din localitate și Cula Izvoranu-Geblescu de la Brabova, conturându-se și posibilitatea creării unui minicircuit turistic, destul de ofertant, prin valoarea monumentelor menționate.
Un prim pas, făcut în urmă cu vreo șapte-opt ani, a fost acela al trecerii culelor din administrarea localităților în cea a consiliului județean, apoi întocmirea unor proiecte de reabilitare. Este de salutat că s-a acționat destul de repede, iar Consiliul Județean Dolj (care în ultimii ani și-a înscris între realizări reabilitarea și extinderea Muzeului de istorie a Olteniei, reabilitări la Casa Băniei și Muzeul de Artă, cu tot cu crearea acelei unice construcții din sticlă dedicată operelor lui Brâncuși și aproape pregătită pentru inaugurare), pe parcursul anului 2019 contractele de lucrări pentru restaurarea și consolidarea Culei Cernăteștilor și a Culei Izvoranu-Geblescu au fost încheiate cu o societate de construcții, la o valoare de peste o jumătate de milion de euro. Și nici începerea lucrărilor nu a întârziat.
S-a acționat, separat, și pentru infrastructura de transport, unde, chiar dacă mai sunt multe de făcut, este de menționat terminarea de modernizat și asfaltat drumul dintre satele Țiu și Gogoșu, spre a scurta traseul de la Cernătești la Brabova.
Vom insista puțin, în rândurile care urmează, asupra monumentelor menționate din localitatea Cernătești, una dintre cele mai vechi de pe drumul istoric dintre Craiova și Turnu Severin.
Cula din Cernătești a fost construită de boierii din neamul Cernăteștilor (Cernat, la început), în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. A avut inițial parter și etaj, iar ulterioar i-a fost adăugat al doilea etaj, cu un pridvor din lemn. După naționalizarea din 1948, cula a ajuns repede în ruină, dar a avut parte de o restaurare la sfârșitul anilor `60, fiind transformată în muzeu sătesc, la insistența și prin strădania învățătorului Nicolae Pârvulescu, în 1972.
În lucrarea „Culele din Oltenia” (de Iancu Atanasescu şi Valeriu Grama, tipărită la Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1974 și cu o ediție actualizată, tipărită de arhitect Pavel Popescu, la Editura Aius, în 2019) se arată că această culă „contrastează cu celelalte, atât ca formă, cât şi ca semeţie, mai ales că ea se află pe coasta dealului, chiar în mijlocul satului”. Tradiția amintește despre un negustor din Cerneți, Dimitrie, cunoscut pe la sfârşitul secolului al XVI-lea pentru comerțul pe drumul dintre Turnu Severin și Craiova. Fiindcă era venit din târgul Cerneţi, i s-a zis Dimitrie Cernat. Se spune că în luptele crâncene cu turcii, pe timpul domniei lui Mihai Viteazul, satul unde acest Dimitrie îşi construise o casă a fost ars, iar locuitorii, prădaţi şi ucişi. El ar fi scăpat cu fuga, însă a lăsat copilul cel mic, încă sugar, pe seama unei slujnice, care a izbutit să-l scape, crescându-l ca o adevărată mamă, până s-au înapoiat părinţii. După ce s-a întors, negustorul Cernat şi fiul lui au clădit o casă întărită, cu două nivele, pe coasta unui deal, pentru a se apăra împotriva repetatelor atacuri ale turcilor. Pe la începutul secolului al XIX-lea, un descendent al lui Dimitrie Cernat a supraînălţat clădirea cu încă un nivel, întărind-o ca pe o adevărată fortăreaţă, se mai precizează în lucrarea menționată.
Lupta din timpul lui Mihai Viteazul este atestată istoric, la 1595, în locul numit Poiana Iancului, dintre satele Cernătești și Sopot. Este posibil ca Dimitrie Cernat să-și fi făcut casă în vechea vatră a satului, în punctul Trestenic, consemnat și într-o legendă referitoare la biserică și aflat nu departe de locul bătăliei.
Cula a fost, cu adevărat o puternică fortificație. La parter zidurile au grosime de 80 de centimetri, fără ferestre, doar cu creneluri de tragere cu arma, la etaj au grosime de 60 de centimetri, iar cele despărțitoare interioare au 45 centimetri (conform documentațiilor de restaurare, consemnate în „Revista Construcțiilor”, nr. 153, noiembrie 2018, pag. 52 și următoarele, într-un articol semnat de Anca-Mihaela Mogoșanu, Mădălina Călbureanu și Ludovic Gheorghe Kopenetz).
Cert este că, prin înființarea Muzeului Comunal Cernătești, cula s-a bucurat de o stare relativ bună de conservare, iar acolo au fost aduse colecțiile muzeistice adunate de învățători la școala satului și au mai fost strânse importante obiecte și documenete.
Construcția bisericii din Cernătești, cu hramul „Sf. Nicolae”, a început la 1820, prin preocuparea boierilor locali. Pictura originală se păstrează până astăzi, dar pisania actuală datează de la o restaurare care s-a făcut după Primul Război Mondial. Iată textul acesteia, cu unele ștersături petrecute la începutul regimului comunist: „ACEASTĂ SFÂNTĂ ȘI DUMNEZEIASCĂ BISERICĂ S’A ZIDIT DIN TEMELIE ÎNTRE ANII 1820-1827, DE CĂTRE PIOȘII CREȘTINI DIN VECHILE FAMILII BOIEREȘTI CERNĂTEȘTII ȘI OPRANII (…) CU CHELTUIALA OBȘTII SATULUI CERNĂTEȘTI ȘI A ALTOR CREȘTINI DIN SATELE ÎNVECINATE. (…) DE ÎNTREGIREA NEAMULUI (…) FIIND EPISCOP AL RÂMNICULUI NOUL SEVERIN D. D. VARTOLOMEIU S’A DRES AȘA PRECUM SE VEDE”.
Biserica a fost un centru polarizator pentru viața religioasă din zonă. O legendă a locului (comunicată nouă de către istoricul Mircea Pospai, care a auzit-o în copilărie, de la bătrânii satului, în urmă cu aproape 60 de ani) spune că oamenii au hotărât să facă biserica în punctul Trestenic, la circa doi kilometri de locul actual. Ca semn al hotărârii lor, au pus acolo, într-un copac, o icoană. Doar că, de mai multe ori, nu mai găseau icoana unde o puseseră, ci pe un anume loc de lângă drumul de pe Valea Corzului, unde au și hotărât, până la urmă, să ridice lăcașul de închinăciune. Până aproape de zilele noastre biserica era în rândul celor considerate făcătoare de minuni și veneau la rugăciune credincioși din diferite zone. Satul s-a dezvoltat, în timp, ridicându-se ori stabilindu-se aici mai multe familii de boieri, cu moșii considerabile, crescând numărul locuitorilor și aria de locuire. Chiar de către autoritățile bisericești parohia Cernătești a fost considerată una cu notorietate și cu o anume putere spirituală.
Cercetătoarea Georgeta Ghionea, de la Institutul de cercetări socio-umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor din Craiova (într-un articol intitulat „Societatea Preoțească Renașterea” și publicat în Anuarul Institutului, vol. 14, din 2013, pag. 113-125) scrie că pe la 1930 Parohia din Cernătești tipărește „Foaia de învățătură creștină a Centrului parohial Cernătești-Dolj”, intitulată „Cuvântul parohiei”, apărută cu binecuvântarea episcopului Vartolomeu Stănescu.
Aceeași binecuvântare au avut-o și lucrările de de restaurare și consolidare de după 1920, din moment ce numele episcopului este înscris în pisanie. De asemenea, tot în acea perioadă, în curtea bisericii (și nu în centrul admnistrativ al satului) este înălțat Monumentul Eroilor.
În perioada grea a celui de Al Doilea Război Mondial și prima etapă a comunismului, prestigiul și influența bisericii au fost menținute prin strădania și harul preoților Sabin Popescu și fiul său Ștefan Popescu, aceștia fiind bunicul și, respectiv, părintele domnului Dumitru Puiu Popescu, editor al Observatorului.
În contextul preocupărilor pentru restaurare și punerea în valoare a monumentului istoric, documentațiile tehnice prezintă și o sinteză a degradărilor constatate. Iată unele dintre acestea (conform articolului citat, din „Revista Construcțiilor”): grupuri de avarii conjugate în zidăria peretelui intrării și în bolta pridvorului; crăpături în zidăria celor doi contraforți; crăpături și fracturi în zona altarului; crăpături și fisuri în zona golurilor ferestrelor; fisuri în zona zidăriei parapetului pridvorului; cedarea terenului, însoțită de fracturi transversale în trotuarul de cărămidă; lipsa sistemelor de colectare și dirijare a apelor meteorice de la nivelul acoperișului și altele.
În momentul de față lucrările de restaurare au fost efectuate în bună parte, atât la culă, cât și la biserică. În primul caz rămâne să vedem amenajarea muzeistică pe care o va realiza Muzeul Olteniei, care are o bună experiență și specialiști remarcabili în domeniu. În cel de al doilea caz, la biserică, este, într-adevăr, o mare realizare restaurarea construcției și amenajarea incintei, inclusiv pentru acces auto, dar mai rămâne o mare problemă.
Într-o recentă discuție cu preotul paroh al bisericii, am aflat că pictura nu a fost cuprinsă în programul de restaurare. Iar acesta ar fi fost un element esențial, având în vedere că pictura este, cum mai spuneam, cea originală.
Ne rugăm ca strădania de a strânge fonduri de la enoriași și binevoitori să dea rezultate și astfel treaba să fie întreagă.
|
Rodica Pospai Păvălan 1/6/2021 |
Contact: |
|
|
