Horia Bernea. Icoană. Pictură. Firesc
În cei 62 de ani petrecuți pe Pământ, între 14 septembrie 1938, când s-a născut la București, și 4 decembrie 2000, când a murit la Paris, pictorul a cercetat permanent lumea din jur și lumea dinăuntru deopotrivă, în vremuri în care totalitarismul făcea ravagii.
Existența pictorului și creatorului Muzeului Țăranului Român a stat sub semnul frumuseții venite din credință și din dragostea pentru omul firesc. Fiu al etnologului Ernest Bernea, Horia Bernea a lăsat în urma sa două comori esențiale pentru cultura română de azi: pictura sa, o sinteză între Occident și Bizanț, realizată în spiritul unei credințe deschise, cum susțin criticii de artă, și Muzeul Țăranului Român.
Destinul tatălui său, care a fost considerat, printre altele, ideolog al mișcării legionare, l-a marcat profund. Copilăria lui Horia Bernea a stat între destinul tatălui care fugea de arestare și soarta unei mame neputincioase: Taică-meu a lipsit 13 ani din viața noastră, a fost la pușcărie. Și prin 49 -50, lipsea mult de acasă, se ascundea, pentru că se făceau arestări în zona Brașovului. Sunt lucruri pe care le-am aflat mult mai târziu. Problemele mele de atunci erau joaca și desenul. Nu am sesizat cu adevărat gravitatea evenimentelor decât în 1952, când a fost arestat chiar de lângă mine, din casă. A fost o experiență dură. Așa am învățat să văd efectele unei politici. Știți ce au însemnat crimele comunismului pentru familia mea? Nu doar arestarea lui tăică-meu, ci și moartea mamei, în 1957. Ea trebuia să-și facă o operație și nu s-a putut duce, pentru că avea trei copii și un salariu amărât de profesoară. A murit de cancer la vezica biliară. Nu trebuie să omitem un alt aspect: criza familiei. Tata, când s-a întors după pușcărie acasă, a găsit-o pe mama moartă
Drumul spre pictură
Înainte să descopere pictura, Horia Bernea a fost pasionat de botanică, de geologie și de astrofizică, pe cea din urmă dorind s-o studieze. Începuturile picturii se leagă de un moment istoric, așa cum a povestit artistul peste decenii: La pictură am revenit abia în ziua înmormântării lui Stalin. Nu are nicio legătură, dar nu pot să uit. Dar o întoarcere totală și conștientă s-a produs în 1957, când am început să fac studii de nud; erau două ateliere în fostul complex Simu, unde acum este magazinul Eva
După aceea, am dat examen în diferite locuri, de teama armatei. Nu am putut intra la Academia de Arte, din pricina originii. Dar nu am încercat ca Mirel Zamfirescu, care a dat de opt ori și a reușit să intre, în cele din urmă, doar când se terminase cu dosarele. Am intrat la ceea ce se numea Institutul Pedagogic «Sorbona», unde am profitat foarte mult de cei trei ani de atelier. Aceasta a fost adevărata mea școală. Am avut profesori foarte buni, unii erau chiar mai buni decât cei de la Academia de Arte.
Pictura este sora mai mică a misticii
După participarea în grupul de peisagiști de la Poiana Mărului (Brașov), tânărul artist care avea să spună tranșant că pictura este sora mai mică a misticii și-a făcut debutul împreună cu Paul Neagu la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici. În anii care au urmat, a lucrat la Văratic, la Tescani, la Paris și în sate din sudul Franței. Expozițiile personale l-au purtat adesea în Anglia și în Scoția, dar mai puțin la Paris și în Bucureștiul natal. La Centrul Georges Pompidou din capitala Franței și la Bienala de la Veneția lucrările sale au ajuns de mai multe ori, în expoziții de grup. În viziunea lui Andrei Pleșu, pictura lui circumscrie un fel de paradis terestru, în care vocile Occidentului și ale Bizanțului se întrepătrund, iar reperele principale sunt pe de o parte, evidența lumii, pe de alta, misterul ei: «grădinile» și «iconostasul».
Toate ideile care străbat arta lui pun în lumină firescul: Există, în lucrările pictorului, toate ingredientele jumătății nocturne a lumii și a omului, de la crispare și oboseală până la tristețe. Aceste «ingrediente» sunt însă resimțite ca alcătuind firea lucrurilor, și nu inventarul premeditat al unei «strategii artistice» date. Pentru Horia Bernea, arta n-a fost scop, ci mijloc de comunicare cu ce este dincolo de concret, deci și cu un Dumnezeu ortodox în care a crezut cu tărie, element vital pentru pictura sa, care a sprijinit modernitatea, apelând permanent la stratul ei de profunzime, tradiția.
Un vis numit Muzeul Țăranului Român
Ultimul deceniu din existența sa a fost timpul împlinirii. Horia Bernea, iubitor al culturii autentic țărănești, fascinat de fondul ei ancestral, și-a văzut visul cu ochii. Acest vis s-a numit Muzeul Țăranului Român. În 1990, pictorul a devenit directorul acestuia, prin hotărârea lui Andrei Pleșu, pe atunci ministrul Culturii. Într-una dintre nenumăratele discuții în care vorbea cu nespusă plăcere despre muzeul pentru care a muncit ani întregi, Horia Bernea a explicat: În muzeele de etnografie îmi lipsea frumusețea obiectului. Legăturile tainice ale lucrurilor, tainice ca și producerea lor. În muzeul etnografic, frumusețea obiectului este programatic neglijată, de parcă ar fi ceva rușinos. Mă îngrozește modul de expunere, obsesia pentru explicații, protecția excesivă. Ele sfârșesc prin a anula obiectul. Nu se mai vede! Și dacă se întâmplă ca frumusețea să transpară este pentru că obiectul a fost prea puternic. De ce unora obiectele le spun puțin, iar mie foarte mult? Nu-i numai o problemă de sensibilitate și de nivel intelectual. Cred că cel mai greu atârnă numărul de conexiuni care se produc în momentul receptării unei imagini. Am pus în centrul muzeului nostru «icoana» țăranului și în titlul său cuvântul «țăran». Sunt dominat de credința puternică în valorile artei țărănești, în valabilitatea ei și de respectul pentru acești oameni care n-au știut să se apere.
Monica Androne Metropolis
|
Monica Androne 12/28/2020 |
Contact: |
|
|