Cuvântul bine temperat - Sfârșitul anului 2020
Cât de bucuroși am fost cu toții la venirea lui 2020! Cifra lui ne-a cucerit, iar norocul prezis datorită simetriei datei 20 februarie, adică 20.02.2020 a dat oamenilor multe speranțe.
Din păcate, o dureroasă și chiar tragică dezamăgire a urmat imediat după 20 februarie, când s-a declanșat pandemia Covid-19 cu urmări nefaste nu numai în Canada, dar și în întreaga lume.
Și, tot atât de surprinzătoare ca apariția pandemiei au fost și măsurile restricitve din Canada, care au avut repercursiuni atât pe plan economic cât și social.
Am încercat ȋn timpul pandemiei, supusă fiind izolării, să combat singurătatea cu arma mea cea mai la îndemână, simțul umorului. Am scris texte cu care sper că cititorii revistei Observatorului s-au amuzat.
Acuma, la sfârșitul anului de pomină 2020, aflăm că a apărut un vaccin cu care se speră ca, din 2021, viața să revină la cea premergătpare pandemiei, cu bunele și cu relele ei, dar fără izolare.
Eu mi-am continuat tactica de a privi împreprejurimile cu umor, observând, în ultima vreme, cât de ciudat a devenit uneori comportamentul uman.
Orarul magazinelor
Cobor în piațeta de lângă blocul meu. E luni, ora 12, o zi însorită de noiembrie. Hai să fac o tură să-mi clătesc ochii, îmi spun. Nu prea e lume, doar în fața magazinului de băuturi alcoolice sunt câteva persoane - cu mască toți - care se învârtesc în fața ușii, părând nedumeriți. Îmi dau seama că magazinul e închis. Orarul afișat e scris cu litere mari, se vede de la distanță: ora deschiderii - 11:00. Cum în Canada se respectă cu strictețe orele afișate, mă apropii, mă uit mai bine la afiș și văd la sfârșit mențiunea Luni închis. Le-o arăt celorlalți. Unii au bolborosit ceva, dar nu știu dacă au zâmbit sau au fost supărați, aveau toți mască!
Domnul Goe canadian
Regula pentru cele trei lifturi ale blocului nostru: nu au voie mai mult de două persoane, ambele cu mască. Iau liftul, cobor, sunt singură. La un etaj mai jos se urcă un bărbat bondoc - cu mască - târând după el un imens sac negru de plastic plin cu nu știu ce (poate rufe murdare?) și, împreună cu el, un băiețel de vreo opt ani, - tot cu mască - în brațe cu o minge mare. Acum suntem trei în lift. De fapt, numai doi și jumătate. N-am protestat cum am făcut-o altă dată, când în lift - unde eram deja două persoane- a năvălit o pereche de tineri și când, apăsând butonul care ținea ușa deschisă, i-am determinat să iasă din lift.
Băiatul a început să arunce cu forță mingea spre sacul uriaș. Tatăl (grad de rudenie bănuit de mine) i-a spus blând: "Nu mai aruncă, puișorule, ăsta nu e coș de baschet."
Întrerupt din acțiune, băiatul, leoarcă de transpirație, a vrut să-și scoată masca, dar tatăl l-a oprit și l-a rugat mieros să și-o mute de sub nas, peste nas. Băiatul a protestat zgomotos, lipindu-se de mine (acțiune interzisă de regulamentele pandemiei):
"Nu pot ține masca peste nas, mă sufoc".
"Nu te sufoci, l-a contrazis tatăl blând, dimpotrivă, respiri un aer purificat".
Mă uit la mască: era de finet și fusese probabil bleu - dar acuma, din cauza murdăriei, devenise cenușie. La etajul următor au coborât. Aha, îmi zic, se duc în vizită la niște vecini și nu respectă izolarea! Sau poate că bunicii stau la un etaj inferior? Și ce era în uriașul sac ? Tot e bine că băiatul l-a considerat coș de baschet și nu piscină în care să se arunce cu capul în jos că să înoate! Sunt convinsă că tatăl l-ar fi privit tăcut și drăgăstos!
La telefon
Eveniment! Mă sună o prietenă. " Ce mai faci"? mă întreabă. "Scriu ceva" îi răspund. "Vesel?" "Nu știu, o să văd!" zic și adaug: "Tare-i greu în ziua de azi! Suntem toți în aceeași oală și n-ai cui să te vaiți!" A izbucnit în râs. "Așa e, ai scris asta?" "Nu". "Păi ce aștepți? E momentul!" m-a îndemnat prietena și iată, m-am executat!
Închei cu trediționala urare „La Mulți Ani și Sărbători fericite” redacției, colaboratorilor și cititorilor revistei Observatorul!
|
Veronica Pavel Lerner 12/23/2020 |
Contact: |
|
|
