Sărbători de Crăciun in pandemie
IISUS HRISTOS când a fost adus în lume și prin Fecioara Maria sa născut,
Dumnezeu Atotputernic, să îndrepte păcatele lumii, prin trimiterea fiului a vrut.
Prin nașterea și raza LUI, a dorit pentru oameni, să aducă multă înțelepciune
Boli, suferințe, rele, învrăjbiri între popoare, să se șteargă definitiv a lor nume.
Dar Doamne!... unii dintre ei astăzi, nu o pot înțelege, a le șterge sau uita.
Este oare născocirea răului, mai mare decât puterea și învățătura sfântă a ta?
De ce ziua și noaptea scobesc la atâtea rele și distrugeri pentru omenire,
Chiar și acum când se apropie sărbătoarea DOMNULUI IISUS, de Buna Venire?
Dacă Pruncul Ales ni l-ai dăruit DOAMNE, spre binele și izbăvirea noastră,
Pentru ce să-l așteptăm cu toții, închiși fiecare în a lui, onestă și tristă casă?
Pot, oamenii răi ai planetei, să înțeleagă sufletele noastre suferinde oare,
Căci pe Domnul nostru IISUS HRISTOS, nu-l putem aștepta în izolare?
Voi!... artizani ai sorții omenirii, nu vedeți și simții cum puhoaiele plâng?
La voi!... oare!... flăcările trufiei, din inimile voastre păgâne, nu se mai sting?
Nu știu până când Doamne le mai rabzi dreptul, pe care ei ți l-au furat?
Sau ei te-au părăsit în neascultarea lor? Pentru ce săvârșesc acest mare păcat?
Au creat și adus peste omenire, prin nelegiuirea lor, acest virus blestemat
Să facă ce? Am avut drepturi pe care, TU ni le-ai dat, iar ei fără regret ni le-au luat.
Ne-au luat dreptul de a ne închina la Icoana TA Sfântă și la ai creștinilor sfinți
Bucuria de a ne vedea copiii în siguranță la școală, în clasă și pauză cuminți
Să putem merge zi de zi, la muncă spre susținerea familiei, unde puteam fi plecați
Dreptul de a putea călca pe pământul străbunilor, să ne vedem cu ai noștrii frați,
Să mergem, în cimitirul satului ca o lumânare să aprindem, pentru cei la tine plecați
Sau să nu putem de acest virus, să atingem sau vedea morții noștri, când vor fi îngropați.
Mulțumirea de a ne considera pentru țara noastră și pentru fiii ei un bun adevărat
Chiar dacă atât de puțin și rar, de la o vreme, cărările copilăriei noastre, le-am călcat.
Mă întreb în mine mereu, de unde-i necredința lor, care începe să mă apese?
De ce oare Doamne în această lume a ta, răul mai repede ca binele se țese?
Prin nașterea Pruncului Ales, ne-ai dat iubirea și respectul, cu drag să-l folosim,
Și atunci,...de ce din mințile și sufletele noastre, prin ei, fără regret să-l izgonim?
Ne este greu să rostim un adevăr care, cât de greu e, nicicând nu l-am dorit .
Să îngropăm în vorbe goale, cum fac unii, tot ce Dumnezeu prin fiul Lui a clădit
În lume au existat neânțelegeri, războaie, pandemii și viruși, încă din timp îndepărtat
Dar adevărul Doamne, ce nu l-am știut, doar prin nașterea Fiului Tău l-am aflat
Doar lângă EL și cu EL, am dat și vom da, iubirii și vieții noastre, sensul adevărat.
Bogăția adunată prin necredință este un pustiu, strânsă de trufași și răi iscoditori
Nașterea TA de Fecioara Maria la venirea TA, sunt ale omenirii, adevăratele comori!
Să fim buni, să ne iubim, acestea sunt și vor fi, cele mai bune daruri cerești ce le visăm
Atunci de ce , comori sfinte să aruncăm și răpuși de virus, suflete dragi să îngropăm?
Pentru că răii lumii vor război, pandemie, sau vor de Fiul nou Născut să ne îndepărtăm?
Sau doresc în nestăpânita lor ambiție, să-și cumpere viață veșnică, sau altă viață a-și clădi,
În bogății care vor prețui, nici doi bani când vor muri. Viața veșnică doar în cer o vom găsi!
Să nu-i ierți Doamne și să nu-i primești la tine, cum ei nu ne lasă în lăcașurile sfinte,
Ți-am mai spune multe dar, deși suntem mulți în casa ta, greu ne mai găsim cuvinte.
Vrem să ne închinăm la icoana Fiului TĂU și Mama LUI și să primim împărtășania vieții
Din sângele celui ce a dat omenirii o nouă pornire a timpului, în sfinții zori ai dimineții,
Așteptând în pace și smerenie, cu speranța că nu ne vei uita și de păcate ne vei ierta
Aducând pe copiii tăi iar în casa ta,. lăsând greutatea pedepsei, pe cei ce nu ne mai vrea.
Știm...poate ne vor mai călca, multe rele și boli și pandemii pe care nu le putem stăpânii
Dar prin bunătatea TA Doamne ne vei păzi, lăsând-u-ne bucuria, ca mereu a te iubii
Și a supraviețui, pentru a putea să ne îngropăm părinții, până mai suntem încă vi.
Acestea sunt oare pedepsele TALE, pentru nesăbuința și necredința noastră,
Când tot globul și toată lumea este cuprinsă de așa o frământare neomenească?
Ajută-ne Doamne! să-l cinstim în casa LUI , să ne bucurăm că s-a născut MÂNTUITORUL
PE VALEA CERBILOR
Am fost odată-n Plaiul Foii, la vânătoare, pe Valea Cerbilor uciși,
Să văd, să simt, cum se aruncă, cătările puștilor, spre animalul blând
Ce-și căuta în boncănit, aleasa lui să-i facă cuib, din frunze-n lăstăriși
Dar gloanțele-i opri chemarea, iar falnicul cerb, căzut-n genunchi mugind.
O bucurie ne înțeleasă, porni spre el cu râs nestăpânit, al noilor victorioși
Luceau cuțitele deasupra ochilor lui, ce încă-i mai privea, pe hulpavii nesătui.
Zdrobeau sub cizmele grăbite, frunzele toamnei, să-l taie, flămânzii bărboși
Să se înfrupte din carnea caldă, când inima încă, se mai lupta cu viața lui.
Priveam la ei cu gând ne înțeles și speriat, când un vultur în cercuri se rotea
Așteptând să-și strângă prada, în urma măcelului, din sângele închegat.
Din munte un aspru vânt, aduna frunzele răvășite, peste ce mai rămânea
Din urmele celui ce-a fost cândva, un mândru cerb, plecat la împerecheat.
Așteptând-u-l mereu cu însuflețire și dragoste, să-i întindem în fața case LUI covorul.
Toronto / decemebroe 2020
|
Achim Bucutea 12/13/2020 |
Contact: |
|
|
