Contabilitate
Dl. Puiu Popescu îmi spunea despre șansa pe care a avut-o să întâlnească oameni cu adevărat extraordinari care, din păcate, au plecat dintre noi…
Domnia sa tocmai a publicat un articol care vorbea despre înmormântarea, pe data de 5 decembrie 2020, a domnului profesor Nicolae Andrei, director al Liceului Nicolae Bălcescu din Craiova, fostul liceu Carol, care peste decenii a dat multe generații de oameni educați și remarcabili. Multe din cărtile distinului dascăl, tipărite la Imprimeria Oltenia din Craiova, Dl.Puiu Popescu le are cu autograf .
Tot domnul Popescu îmi spune că atunci când conducea tipografia din Craiova petrecea mult timp cu Marin Sorescu care venea des in tipografie să vadâ cum iese cuvântul său tipărit, urmărind munca tipografilor, zetari, linotipisti, masinisti tipăritori.
Cărtile lui Marin Sorescu, cu autograf, sunt in biblioteca Observatorului.
Aflu că în timpul acesta se jucau și de-a “contabilitatea”.
Poetul a murit la început de decembrie (8 decembrie 1996, la numai 60 de ani)– asta, după ce a tras o linie neagră sub el, și a făcut socoteala (că să-i parafrazez lecția de contabilitate astfel învățată):
Contabilitate
de Marin Sorescu
Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Și să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiți,
Câteva momente când era să fim frumoși,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niște munți, cu niște copaci, cu niște ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trăit
O femeie pe care am iubit-o
Și cu aceeași femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înțelepciune am eliminat-o treptat.
Și, în sfârșit, o soartă
Și cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieșit?)
Fac două (Scriem una și ținem una,
Poate, cine știe, există și viață de apoi).
Curată contabilitate.
Azi însă am aflat că s-a mai tras o linie neagră... că tocmai a plecat la ceruri domnul Cristel Bădescu, fost director al Trustului de Construcții din Craiova – ce a fost director nu doar pentru un an sau doi, ci pentru un sfert de secol (da, 25 de ani!).
Pe domnul Bădescu îl cunoșteam personal, căci fusese coleg de facultate, unde tatăl meu, Eugen Munteanu, fusese șef de promoție.
Tatăl meu îl aprecia enorm pe domnul Bădescu, pentru toate calitățile sale extraordinare, de la o prezență carismatică, extrem de plăcută, muzicală, precum și plină de umor, până la prietenia pe care au împărțit-o de când se știau.
Pe plan profesional tata îi admira în mod deosebit simțul practic și uite așa au lucrat mână în mână, dl. Eugen Munteanu fiind directorul Institutului de Proiectări Județene Dolj, iar dl. Cristel Bădescu, directorul Trustului de Construcții.
Pe ei doi i-a unit nu doar o colaborare extraordinară ci și o prietenie mare.
Pe lângă petrecerile între prieteni, cu ei ne vedeam la fiecare sfârșit de an școlar când mergeam în Parcul Romanescu (Parcul Poporului) să mâncam un mititel și să sărbătorim succesele școlare ale copiilor, încununate de coronițe…
Ei, părinții, aveau realizările lor de sărbătorit, cum era construirea orașului Craiova: ei se bucurau de înălțarea Teatrului Național, acum numit Teatrul Marin Sorescu, de reamenajarea centrului orașului, de Spitalul “Nou” (în care aud că dl. Bădescu a fost spitalizat recent), de fântânile arteziene din centru, adică exact de ce este acum mândru orice Craiovean. Unul dintre cei doi prieteni a contribuit la toate aceste realizări de la planșetă, când celălalt conducea șantierele… și uite așa s-a făcut Craiova frumoasă, așa cum o știm noi azi.
Drumurile celor doi prieteni s-au despărțit când tatăl meu a venit la noi în Canada, de unde s-a grăbit să plece pe neașteptate la cele veșnice. Dl. Cristel Bădescu a fost condus pe ultimul drum la Craiova - pe timpul pandemiei. “Fiecare moare pentru el singur” – spune o vorbă. Și singuri au plecat, fiecare. Știu însă că cei doi prieteni sunt acum din nou împreună, celebrând poate, de unde sunt, realizările lor comune, pe care ni le-au lăsat nouă moștenire. Ei și-au facut datoria.
O generație de oameni înzestrați și responsabili, care ne-a lăsat o poezie de care ne bucurăm și azi, un teatru ce poartă numele marelui poet, un centru de oraș cu care ne mândrim, un spital, o școală de renume, pe unde am trecut și noi, căutând să ne școlim, atât cât s-a putut, firește. Asta, până au fost ei acolo, să ne îndrume pașii…
“Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trăit.”
In urmă au rămas dragi amintiri din cele “Câteva momente când [erau să fie] fericiți,/Câteva momente când [erau să fie] frumoși,/Câteva momente când [erau să fie] geniali.”
Milena Munteanu / Toronto
|
Milena Munteanu 12/4/2020 |
Contact: |
|
|
