Despre cumpătare
Cumpătarea este definită în dicționare drept atitudine pozitivă, de stăpânire de sine, măsură, moderație,
sobrietate. Ea permite fiecărei persoane să fie stăpână pe sine însăși, cultivă ordinea în sensibilitate și
afectivitate, în gusturi și plăceri, în tendințele cele mai intime ale eului: pe scurt, ne oferă echilibrul vieții.
În conformitate cu Biblia, cumpătarea ar putea fi așezată chiar la rădăcina unei vieții sensibile și spirituale. Nu este de mirare, ni se atrage atenția, dacă citim Fericirile să observăm că într-un mod sau altul, aproape toate sunt în relație cu această virtute.
Rolul cumpătării este cel de a proteja și a ghida ordinea internă a persoanelor. Suntem sfătuiți să ne obișnuim să
spunem nu! atunci când suntem nevoiți a lupta cu răul, pentru a obține pacea pentru inimile noastre, pacea pe care o ducem în casele noastre fiecare, și pacea pe care o transmitem societății și lumii întregi .
Deci, a spune nu, în multe cazuri duce la o victorie internă care este o sursă de pace interioară.
Este o negare a ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu, a ambițiilor de sine, a pasiunilor dezordonate; este
modalitatea esențială pentru a ne afirma propria libertatea;este o modalitate de a ne poziționa în lume și în vârful acestei lumi.
Dar și a spune da! atunci când ni se cere a fi uniți într-o acțiune de bine, de salvare de vieți.
Întâlnim persoane, incapabile de a spune ferm nu sau dala impulsurile și la dorințele celor
r din jurul lor. Aceștia sunt oamenii lipsiți de caracter sau chiar ipocriți, sunt oameni care refuză să-și ajute semenii. Întâlnim însă și oameni care spun da sau nu într-un glas, în situații grave, pentru salvarea ființelor.
Expresia des folosită pentru ceva sau cineva este cumpătat, produce un sentiment de soliditate, de plenitudine.
Cumpătarea este atinsă și atunci când cineva este conștient de faptul că nu tot ceea ce experimentăm în corpul și sufletul nostru trebuie să fie rezolvat cu orice preț; nu tot ce se poate face trebuie să se și facă. Este mai ușor să spui da fără a avea convingerea că ceva este în neregulă cu răspunsul tău, dar în
cele din urmă vei ajunge să fii trist și să regrețe că nu ai avut curajul să te opui răului, unei informații false, de exemplu.
Cel care nu este cumpătat, nu-și poate găsi pacea, fuge dintro parte în alta, și în cele din urmă se angajează într-o căutare fără sfârșit, care devine o autentică fugă de sine însuși.
Este o persoană veșnic nemulțumită, care trăiește ca și cum nu s-ar putea conforma cu propria situație, ca și cum ar fi necesar să caute în permanență noi senzații. Dar nu are curajul de a scăpa
din capcana în care singur a intrat.
Cumpătarea are printre fructele sale liniștea așteptată și odihna, pacea necesară, în cele din urmă. Cumpătarea nu face să se stingă sau să se nege dorințele și pasiunile, dar îl face pe om cu adevărat stăpân pe sine. Pacea este liniștea ordinii și ea se găsește doar într-o inimă încrezătoare în sine, și dispusă să se dăruiască celorlalți. Și totul se face cu convingere și curaj.
Cumpătarea imprimă individului un comportament sobru. El descoperă că, cumpătarea este un lucru pozitiv, nu este pur și simplu un model de comportament pe care cineva îl alege și
care nu poate fi impus nimănui, ci este o virtute necesară pentru a pune o oarecare ordine în haosul ivit. Este vorba de a te educa în același timp în cumpătare și libertate, ele fiind
inseparabile, pentru că libertatea traversează întreaga ființă
umană și stă la baza educației însăși.
Educația are scopul de a permite tuturor să fie liberi pentru a lua deciziile potrivite, care
vor modela viața lor, în conformitate cu legile sau măsurile
luate.
Cea mai bună definiție și regulă a cumpătării este aceasta: să
fii măsurat în cele absolut necesare. Cumpătarea este o virtute
de mare valoare morală. Este un ghid al unui drum spre
liniștirea minții și a inimii. Ea îl împodobește pe cel ce o cultivă
cu toate bunurile decenței și ale modestiei. Petre Țuțea, în
Filosofia nuanțelor vorbește despre curaj, lașitate, sinceritate,
ipocrizie, puritate, răbdare, cumpătare... Cât privește libertatea
omului, de care am pomenit mai sus, Țuțea spune (tot în
Filosofia nuanțelor): Omul bine făcut face uz de libertate,
iar cel neisprăvit face abuz și o pierde.
Sfântul Vasile cel Mare spune: ... Cumpătarea este o putere mare și bogată care ne conduce spre nestricăciune. Cumpătarea este o caracteristică bună și frumoasă a oricui, care lucrează
pentru dobândirea virtuților. Ea este temelia tuturor virtuților și
este prima care pregătește sufletele spre lucrarea virtuților.
Aristotel (384-322 î.Hr.), ilustrul filozof grec care a pus bazele
gândirii critice de astăzi, a scris Etica nicomahică un tratat
de morală, de filozofie practică, scriere relevantă zilelor noastre,
una dintre cărțile de căpătâi ale culturii europene. Nu e vorba
doar de cultură filozofică, ci de sensul cel mai larg (și, în același
timp, mai profund) al umanității din noi.
Virtutea este, pentru Aristotel, un obicei al excelenței și întrucât tracasarea cotidiană nu lasă loc desfășurării excelenței, recomandările lui Aristotel se transformă într-o metodă de
filozofie practică: În căutarea stăruitoare și lucidă a unei căi de
mijloc, ea fiind determinată de rațiune, așa cum ar stabili-o un
om înțelept. Pe lângă rațiune mai există și sentimentele de
frică și încredere , mijlocia fiind curajul.
Este normal ca în fața unei primejdii omul să simtă teama, dar dacă ea este în exces, nu mai reprezintă ceva normal. Sau lipsa de încredere de asemenea. În aceste cazuri avem de a
face cu lașitatea. Buna măsură a înțelepciunii practice va fi cea care va ușura înțelegerea comportamentului potrivit pe care ar trebui să-l adoptăm.
Aristotel vorbește despre patru virtuți cardinale: curajul, cumpătarea, dreptatea și prudența. Din definirea lor vor porni, spune el, firele ce vor țese echilibrul sufletului în lume.
Aristotel mai afirmă că în suflet există ceva în afară de rațiune, care se opune uneori acesteia și se războiește cu ea. Se dovedește astfel că noi oamenii avem și sentimente, iar viața are doar rațiunea ei. În mare, Aristotel împarte virtuțile în virtuți ale rațiunii și virtuți etice sau morale.
Iată că virtutea morală de care trebuie să dăm dovadă acum în criza ivită, include măsura, adică cumpătarea. Ne aflăm întro situație nemaiîntâlnită, gravă pentru omenire, dar nu trebuie
să ne panicăm, ci trebuie să ne păstrăm cumpătul și să acționăm toți în același mod, fără discordie.
Situația crizei prezente ne cere să fim mai raționali ca oricând, pentru a putea lupta pentru binele vieții.
Va trece peste români și peste întreaga lume această criză căreia, este adevărat, încă nu putem să-i evaluăm consecințele, dar nu este momentul dezbinării, al răutăților, bătăliilor politice, ci al înțelegerii și cumpătări
|
Vavila Popovici 11/26/2020 |
Contact: |
|
|
