Unde-i umorul?
Scriind tot felul de chestii, când șchioape, când ciunge, când chioare, când surde, deh! ca amatorul, nu fac altceva decât să mă aflu și eu în treabă. Că, în anumite circumstanțe, trebuie să facem ceva, să ne aflăm în treabă, în vreun fel, cum spune părintele Nicolae Steinhardt.
Nu sunt dintre cei care susțin că acest virus -drăcește meșterit în laboratoare de specialiști ajunși dumnezei închipuiți,- nu există.
O cunoștință ( nu face parte din rândul VIP-urilor!) foarte riguroasă în a respecta măsurile anticovid, s-a îmbolnăvit, și ea și membri ai familiei. Au stat în carantină și s-au tratat acasă, la indicațiile medicului, și s-au vindecat. Mi-a prezentat în detaliu simptoamele, ciudate și foarte neplăcute.
Ṣi sunt multe alte cazuri asemenea. Numai că guvernanții, la comandă de aiurea, anumiți specialiști în virusuri, la dublă comandă, presa de toate genurile, la triplă comandă, nu vorbesc decât despre testări, infestări, internări,terapie și decese. Ṣi ca desert, teroarea statisticilor, din care statistici lipsește rata vindecărilor:
0-19 ani 99,997 %
20-49 ani - 99,98 %
50- 69 ani - 99,50 %
Peste 70 ani - 94,60 %
De aceea nu se mai moare decât de covid și comorbidități.
Dar persoanele fără simptoame, marea majoritate, unde se încadrează? La asimptomatici, un nou termen, neo-marxist. Covidul e pe undeva, prin regiunea ființei lor, într-o coexistență pașnică, dar nu se manifestă, că așa vrea mușchii lui.
Dând timpul înapoi, un prieten a imaginat un dialog la medic acum doi ani:
- Domnule doctor, sunt bolnav.
- Ce vă doare?
- Nimic.
- Păi, și de unde știți că sunteți bolnav?
- Păi nu am niciun simptom, logic sunt bolnav.
- Domnule, de ce ai venit la mine?
- Doctore, sunt bolnav, dar nu mă doare nimic, nu am simptoame, sunt asimptomatic.
Doctorul:
- Bine, îți dau trimitere la psihiatru. Ṣi, hai, să nu te mai prind pe aici!
În atmosfera generală de boală, cultivată drăcește, programatic, cum să nu dispară umorul?
Se mai râde, dar mai mult strâmb, cu prudență
Ṣi râsul poate fi un simptom
Fără umor, niciun viitor
Violul ce am regizat,
Să aflu-a celorlalți părere,
Pe unii sincer i-a distrat,
Dar mulți au preferat tăcere.
E of și vai, și e suspin,
Că umblă molima prin lume;
Cu ochii, globu-i pe vaccin
Nu-i timp de vorbe și de glume.
Dar vaccinați, făr de umor,
Speriați, refugiați în noi,
N-avem lumină-n viitor,
Nici în acest veac, nici mai apoi.
|
