Panepticum ; Minciuni si adevăruri
Minciuna stă cu regele la masă, așa și-a început Alexandru Vlahuță în 1907 memorabilul său poem, într-o vreme când regii încă însemnau ceva în lume. Dar în România de atunci nu numai regalitatea ci și libertatea cuvântului avea putere. Vlahuță nu a fost arestat. Părul, barba și pielea nu i-au fost arse cu mucuri de țigară, unghiile nu i-au fost smulse și nu a fost bătut până la pierderea cunoștinței și apoi lăsat să putrezească în propriile dejecții, cum s-a întâmplat unora dintre concetățenii lui, sub imperiul primăverii omenirii de sorginte socialistă.
Mă îndoiesc că în prezent minciuna mai cinează cu regii. Speța acestora s-a împuținat de se pot număra pe degete și nu mai au putere reală. Nici un monarh contemporan nu ar îndrăzni nici măcar să propună supușilor, darămite să-i oblige, să vâneze fiecare câte zece mii de muște provocând moartea prin inaniție a vrăbiilor, cum a procedat marele soare roșu al revoluției când a decis stârpirea acelor insecte în China. Minciuna nu mai are nevoie de regi fiindcă în epoca postmodernistă ea se răsfață în anturajul intim al politicienilor de pretutindeni, de la președinții statelor și ai organizațiilor supranaționale, până la cei din urmă funcționari din administrația publică, coabitând ferice câteodată și cu anumiți oameni de știință.
În aceaste circumstanțe a stârnit totuși oarecare vâlvă internațională decretul președintelui Turciei, când deunăzi el a transformat venerata biserică Sfânta Sofia din Constantinopol, din muzeu în moschee. Dacă ar fi fost vorba de vreo cocioabă lumea ar fi trebuit să-și vadă netulburată de treburi, deoarece gospodărirea clădirilor din Turcia face parte din atribuțiile turcilor. Sfânta Sofia este însă unul din tezaurele omenirii, ca piramidele egiptene, Roma antică și Acropola Atenei, ca să pomenesc doar câteva. De aceea acțiunea povocatoare a executivului turcesc ne lezează pe toți. Lăsând deoparte faptul că otomanii sunt venetici, recent stabiliți pe țărmurile Helespontului, ei au nu numai reputația de a fi distrugători de valori istorice și culturale, dar și de săvârșitori de pogromuri și genocide.
Amintiți-vă cum a fost masacrat Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii săi, ori asasinatele, jafurile și violurile ce au însoțit exterminarea a 1.500.000 de armeni și 250.000 de chaldeeni la sfârșitul primului război mondial. Adevărat că pe lângă zecile de milioane ucise în același secol de Stalin și Mao crimele turcilor par un mezelic și din păcate aproape că nu mai impresionează pe nimeni. Ba sunt chiar negate de cei ce le-au comis și de Recep Tayyip Erdogan, președintele actual al Turciei. Acesta, un cunoscut islamist, după algerea în funcția de primar al Istambulului, și-a incitat în 1994 concetățenii la ură religioasă. Acțiunea i-a atras atunci condamnarea la închisoare și interzicerea de a participa la viața politică. Manevrând abil alianțe și schimbând prin interpuși legile electorale el a eludat interdicția cățărându-se până în vârful scării politico-administrativă, pentru a se declara în 2017 președinte executiv. Reclasificarea Sfintei Sofia a stârnit protestele multor conducători de state. Papa Francisc însă a exprimat doar tristețe, referindu-se la marea biserică răsăriteană. Remarca sa, deși anodină a primit imediat riposta virulentă a doi istorici turci, Mehmet Ozdeir și Lufti Seyban. Aceștia i-au sugerat public Sfântului Părinte că ar trebui să fie trist și pentru soarta moscheelor convertite în biserici, în special pentru marea moschee din Cordoba, în prezent catedrală catolică. Moscheea din Cordoba, subiect preferat al fundamentaliștilor islamici contemporani, este invocată acum ca justificare pentru pângărirea Sfintei Sofia.
Argumentația lor escamotează adevărul și comparația nu rezistă dovezilor științifice. Astfel profesorul Pedro Marfil de la universitatea din Cordoba, după ce a condus excavații ample pe terenul catedralei, a prezentat evidență documentară și arheologică dovedind că la baza prezentului edificiu, cu mult înainte de apariția islamului, a existat o bazilică creștină hispano-romană dedicată Sfântului Vincent, martirizat sub Împăratul Dioclețian. Bazilica, înălțată la mijlocul secolului VI, a devenit curând sediu episcopal, dar a fost demolată în secolul VIII de califul umayyad, Abd-al-Rahman I, care a construit pe același amplasament o moschee, folosind materialul recuperat și exploatând munca sclavilor creștini.
Regele spaniol, Ferdinand, după recucerirea Cordobei în 1236, a înapoiat proprietarilor inițiali edificiul construit cu materialele clădirii originare din secolul VI pe terenul înstăpânit prin rapt. Cu Sfânta Sofia lucrurile sunt și mai clare. Ea a fost construită de Împăratul Justinian între 532- 537, pe locul unor biserici creștine ctitorite de împărații romani, începând cu Constantin, secole înainte de nașterea lui Mahomed.
Timp de aproape 1000 de ani biserica lui Justinian a fost cel mai mare sanctuar creștin din lume. Abia în 1453, după căderea Constantinopolului, jefuită și profanată, ea fost dedicată moschee de sultanul Mehmet II. În 1934, Consiliul de Miniștrii condus de Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, a declarat Sfânta Sofia muzeu. În istoria ei nu este nici o similitudine cu catedrala din Cordoba, deoarece ca să existe asemănare ar trebui ca Erdogan să o redea creștinilor cărora ea a aparținut dintru începuturi.
Departe de a face un asemenea gest reparator, președintele Turciei a decretat la 21 august 2020 convertirea în moschee a încă unei biserici muzeu din Istambul. Este faimoasa Cora, rămășiță dintr-o mănăstire creștină din secolul IV, pe care am avut privilegiul să o vizitez în 1988. Renovată în secolul XIV, Cora păstra unele dintre cele mai prețioase fresce și mozaicuri bizantine, a căror existență este acum periclitată.
Recentele măsuri religioase dovedesc, conform observatorilor politici, hotărârea lui Erdogan, de-a recâștiga voturile iconoclaștilor fundamentaliști musulmani prin intensificarea persecuției minorităților creștine lipsite de apărare.
Gabriel Watermiller / Penticton B .C.
|
Gabriel Watermiller 11/18/2020 |
Contact: |
|
|
