Sfaturi pentru evitarea contaminării ( n.o. ... de acum 100 de ani )
”Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele și carnea – să fie bine fripte.
În orice alimente și-n orice băutură
Să puneți acid fenic – nu mult: o picătură…
Și cel puțin o dată la două săptămâni,
Tot omul să se spele pe față și pe mâini…
La poștă, sau la gară (și-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…
Iar când te duci la teatru, sau intri în vreo școală
Și aerul de-acolo îți pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc…
Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-și mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să țină toată iarna ferestrele deschise.
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchiși în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viață să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,
Evită surmenajul și orice fel de-abuz,
Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!…
Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, –
Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat,
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:
Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic!”
Nota Observator ;
Sfaturile erau oferite de Topârceanu pe scena Teatrului Național din Iași acum aproape 100 de ani, în anul 1928, cu ocazia unei conferințe în cadrul unui festival al Societății pentru Profilaxia Tuberculozei, subiectul evenimentului fiind bacilul lui Koch.
Este admirabil să constatăm cât de valabile sunt și astăzi îndemnurile în versuri ale poetului, demne de luat în seamă măcar pentru caracterul lor amuzant.
De asemenea, merită remarcat că perioada actuală pe care o străbate umanitatea nu este o premieră a nevoii de a înfrunta dușmani invizibili, necunoscuți, letali.
George Topârceanu (1886-1937) s-a născut la București din părinți ardeleni originari din zona Sibiului, dar a ales să fie moldovean. Sedus de forfota fascinantă a vieții literare din Iași, a devenit cu adevărat moldovean, subliniind la un moment dat „puterea vrăjitorească a orașului din care nu se mai dăduse plecat”, în ciuda faptului că era chiriașul grăbit care își schimba permanent domiciliul „de teamă să nu se fixeze”. Subsecretar, apoi secretar de redacție la „Viața românească” aflată sub incontestabila influență a lui Garabet Ibrăileanu, colaborează cu scriitori de frunte ai literaturii, precum Gala Galaction, Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu, personalități aparținând unei grupări aflate în permanentă polemică cu „sămănătorismul” lui Nicolae Iorga și cu „modernismul” estetizant și importat de la „Sburătorul” lui Eugen Lovinescu.
În această perioadă, premergătoare Primului Război Mondial, compune fermecătoare parodii după Ion Minulescu și Nicolae Davidescu, promotori ai simbolismului și modernismului, ca și după Dimitrie Bolintineanu și Mircea Dem. Rădulescu, adepți ai unui retorism patriotard sforăitor şi al unui idilism desuet.
Fără îndoială, George Topârceanu rămâne un reprezentant de marcă al poeziei românești din primele decenii ale secolului al XX-lea.
Totuși se impune amintit că, de-a lungul timpului, criticii literari au afișat opinii contradictorii cu privire la scrisul său. Astfel, Garabet Ibrăileanu și Gala Galaction îi admirau de-a dreptul creațiile.
În admirabila sa lucrare „Panorama literaturii române”, Basil Munteanu consemna: George Topârceanu, care și-a făcut cariera la „Viața românească”, rămâne unul dintre cei mai buni humoriști ai literaturii române și unul dintre cei mai iubiți. „Parodii originale” (1916), „Balade vesele și triste” (1920), „Migdale amare” (1928), tălmăcesc într-un limbaj comic un fond realist și sentimental de un adevăr desăvârșit, folosind un vers nespus de firesc și de suplu.
În schimb, Eugen Lovinescu și Pompiliu Constantinescu nu îl agreau.
Unii critici l-au minimalizat și l-au negat, imputându-i un umor ieftin și facil.
În fine, trebuie remarcat că în ciuda tuturor părerilor celor care îl contestau, Topârceanu s-a bucurat de o largă și constantă receptivitate din partea publicului, tipărind în același an, 1916, două volume care l-au consacrat: „Balade vesele” (republicat în 1920 cu adăugiri și cu titlul „Balade vesele și triste”) și „Parodii originale”.
În anul 1926 a obținut „Premiul Național pentru Poezie”, împrejurare care consolidează indiscutabil valoarea distinsului poet.
|
George Topârceanu (1886-1937) 11/9/2020 |
Contact: |
|
|
