Despre PARADOXURI
Paradoxul umanității. Îți faci prieteni mințind și îți faci dușmani spunând adevărul.
(Aculin Levitzki ).
Cuprins.
1. Noțiunea de paradox
2 Paradoxul geocentrismului și al heliocentrismului
3. Paradoxul (filozofic al) mincinosului sau paradoxul lui Epimenide.
4. Paradoxul (filozofic al) identității sau Nava lui Tezeu
5. Paradoxul identității ființelor umane FECUNDAREA ÎN VITRO
6. Paradoxul identității ființelor umane obținute prin CLONARE
7. CONSECINȚELE reproducerii de ființe umane în afara relațiilor sexuale
8. Paradoxurile ÎN LOGICĂ
9. Paradoxurile ÎN ȘTIINȚĂ
10. Paradoxurile ÎN MATEMATICĂ
11. Paradoxurile ÎN RELIGIE
12. Paradoxurile ÎN LITERATURĂ
13. Paradoxurile ÎN ECONOMIE
14. Paradoxurile ÎN POLITICĂ
Anexa nr. 1. Sensul și conținutul unora dintre noțiunile folosite în acest articol
Rezumat.
Noțiunea de paradox este foarte diferită, acesta fiind și motivul pentru care nu există o concepție unitară în definirea acesteia. Diferențele, în definirea acesteia, sunt foarte mari și ca urmare al sensului, al conținutului său foarte diferit de la un domeniu la altul, al vieții economice, sociale etc. În general se consideră că un paradox este o ciudățenie; o enormitate, o absurditate a unei afirmații, a unei situații. Pe parcursul istoriei au existat însă și mai multe enunțuri, afirmații, raționamente, opinii oficiale: 1) atât care au susținut ca fiind adevărată o anumită teorie, dar care ulterior (uneori peste sute și chiar peste mii de ani) s-a dovedit falsă, 2) cât și care au considerat, blamat o anumită teorie, ca fiind falsă, absurdă, dar care ulterior (uneori peste secole și chiar peste milenii) s-a dovedit ca fiind adevărată. Din textul articolului rezultă clar care este sensul și conținutul noțiunii de paradox.
Cuvinte și expresii cheie: paradox; paradoxul geocentrismului și al heliocentrismului; paradoxul mincinosului; paradoxul identității; paradoxul identității ființelor umane: fecundarea în vitro, fecundarea prin clonare; paradoxurile: în logică, în știință, în matematică, în religie, în literatură, în economie.
1. Noțiunea de paradox
Noțiunea de paradox este foarte diferită, acesta fiind și motivul pentru care nu există o concepție unitară în definirea acesteia.
Diferențele, în definirea acesteia, sunt foarte mari și ca urmare al sensului, al conținutului său foarte diferit de la un domeniu la altul de activitate, al vieții economice, sociale etc.
În zecile de dicționare , cuvântul paradox cunoaște numeroase definiții, precum:
1) enunț contradictoriu și în același timp, demonstrabil;
2) părere, opinie absurdă, contrară unui adevăr unanim recunoscut;
3) ciudățenie; enormitate, absurditate a unei afirmații, a unei situații;
4) situație în care două idei, elemente, fenomene etc., deși ar trebui să se excludă reciproc, coexistă.
5) fapt despre care se poate demonstra atât că este adevărat, cât și că este fals;
6) raționament aparent just care duce la concluzii contradictorii, ce nu pot fi considerate nici adevărate, nici false;
7) părere contrară opiniunii generale;
8) lucru care la un moment dat pare absurd, dar ulterior (uneori peste sute sau mii de ani) se dovedește că este adevărat.
Pe parcursul istoriei au existat însă și mai multe enunțuri, afirmații, raționamente, opinii oficiale:
1) atât care au susținut ca fiind adevărată o anumită teorie, dar care ulterior (uneori peste sute și chiar mii de ani) s-a dovedit falsă,
2) cât și care au considerat, blamat o anumită teorie, ca fiind falsă, absurdă, dar care ulterior (uneori peste secole și chiar peste milenii) s-a dovedit ca fiind adevărată.
Provocarea este de a descoperi ce anume s-a greșit în raționamentele false ale paradoxurilor.
În toate domeniile vieții există numeroase paradoxuri imposibil de rezolvat.
Impresia cu care se alege o persoană atunci când ia cunoștință de impasul logic dintr-un paradox este aceea de: amuzament; de prestidigitație verbală cu cuvinte și cu idei adevărate și/sau false; de scamatorie (făcută cu artă și tehnică) cu cuvinte și cu idei logice și ilogice, cu adevăruri false și cu minciuni mincinoase; de joc de cuvinte și de idei cu două judecăți contradictorii.
Exemplele ce urmează sunt edificatoare în acest sens.
2. Paradoxul geocentrismului și al heliocentrismului
Un foarte bun exemplu de teorie care mii de ani a fost considerată absurdă, dar care ulterior (peste mii de ani) s-a dovedit că este adevărată, este paradoxul geocentrismului și al heliocentrismului.
După facerea lumii, mii de ani a existat teoria geocentrică, care considera că Pământul este o planetă fixă, plată, amplasată în centrul Universului, în jurul căreia se rotesc toate celelalte planete și Soarele. Această teorie datează, de peste 2.000 de ani, începând cu primele scrieri Sacre, preluate în Sfânta Scriptură (Biblie), în care se găsește și astăzi.
Galileo Galilei a fost condamnat de biserică (în anul 1633) pentru susținerea teoriei heliocentrice, considerată de inchiziție ca erezie, de care savantul s-a dezis în fața autorităților religioase pentru a-și salva viața, dar de care, în convingerile sale, nu s-a dezis niciodată cu adevărat; cu toate acestea, el a fost obligat să stea în arest la domiciliu până la sfârșitul vieții.
Giordano Bruno (n. ianuarie 1548 d. 17 februarie 1600), a fost condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru concepția sa heliocentrică și asupra infinității universului, idei considerate eretice; numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului.
Nicolaus Copernic (n. 19 februarie 1473 d. 24 mai 1543) este considerat cel care a dat o fundamentate temeinică (în anul 1543) teoriei heliocentrică potrivit căreia Pământul se rotește în jurul Soarelui, care se află în centrul Sistemului Solar, care la rândul său face parte din Calea Lactee, una dintre numeroasele galaxii din Univers, teorie care ulterior a fost dovedită științific.
3. Paradoxul (filozofic al) mincinosului sau paradoxul lui Epimenide
Epimenide, care era cretan, a scris într-un poem al său: Cretanii, întotdeauna mincinoși, fiare ale răului, burtoși leneși. Dacă afirmația sa că toți cretanii sunt mereu mincinoși este o minciună, atunci înseamnă că toți cretanii spun adevărul, iar afirmația lui Epimenides este adevărată.
Deci, dacă o minciună este mincinoasă, atunci înseamnă că nu s-a mințit, ci s-a spus adevărul, sau, altfel spus, adevărul se poate spune și printr-o minciună mincinoasă.
Generalizând, paradoxul mincinosului poate fi exprimat, sintetic, astfel:
Dacă cineva spune:
«Eu mint», minte sau spune adevărul.
Dacă ceea ce spune este fals, atunci spune adevărul, dacă este adevărat, atunci este fals.
Deci, ca enunț, afirmația «Eu mint» trebuie interpretată ca o dovadă a falsității propoziției.
Aceasta, în schimb, ca intenție, ea trebuie înțeleasă ca o recunoaștere a minciunii spuse..
Într-o altă exprimare:
Dacă cineva care spune «Eu mint» este fals, atunci spune adevărul,
Dacă cineva care spune «Eu mint» este adevărat, atunci nu spune adevărul.
Dacă cineva care spune «Eu mint», niciodată nu vei ști dacă spune adevărul sau minte, iar un asemenea om este fals, iar această afirmație trebuie interpretată ca o dovadă a falsității propoziției.
Paradoxul mincinosului preocupă filozofii de aproape 2.500 de ani , atât pentru a înțelege cât mai bine viața, în general, și pe cea politică, în special, cât și pentru a dezvolta gândirea critică (benefică).
Paradoxul mincinosului, prin care se afirmă că Îți faci prieteni mințind și îți faci dușmani spunând adevărul a ajuns să fie considerat Paradoxul umanității.
Mai mult chiar, istoria oferă numeroase exemple de adevăruri conform cărora Îți salvezi viața mințind și ești omorât spunând adevărul
Întrebarea, fundamentală care se pune este următoarea: afirmația Îți faci prieteni mințind și îți faci dușmani spunând adevărul este adevărată sau este falsă ?
Părerile nu numai că sunt împărțite, dar se merge până acolo încât sunt tot mai multe puncte de vedere care susțin că această afirmație exprimă tot mai mult adevărul lumii în care trăim, fapt pentru care își merită numele de paradoxul umanității.
Viața a demonstrat că, în general, oamenii aflați la putere, în politică, în afaceri (și, pe zi ce trece, tot mai mulți oameni de rând), trăiesc și își desfășoară activitatea după unele adevăruri axiomatice, confirmate de viață, care nu mai trebuie demonstrate, precum:
1) printre prieteni dușmănoși și dușmani prietenoși,
2) una gândește, alta spune și altceva face, și mai afirmă cu aroganță că e cinstit,
3) vorba a fost dată omului spre a-și ascunde gândurile; acest mod de gândire paradoxal se aplicată din toate timpurile (chiar de la Cain, primul copil al lui Adam și Eva, care și-a omorât fratele, pe Abel, fără ca acesta să aibă vreo vină), dar a fost formulat ca făcând parte din arta politică de către Talleyrand, Richelieu, Voltaire, Edward Young, Oliver Goldsmith etc.
Viața a demonstrat că sunt numeroase situațiile în care, chiar și ca om cinstit, nu poți să spui adevărul pentru a nu-ți face dușmani, și chiar pentru a nu plăti cu viața, în anumite cazuri.
Galileo Galilei, pentru a-și salva viața, a fost obligat să mintă inchiziția, prin a se dezice de concepția sa heliocentrică, de care însă nu s-a dezis niciodată cu adevărat în convingerile sale.
Giordano Bruno însă nu a putut accepta să spună o minciună, nici chiar și pentru a-și salva viața, fapt pentru care a și fost omorât de inchiziție (prin arderea pe rug).
Umanitatea ar fi avut enorm de mult de câștigat dacă și Giordano Bruno ar fi acceptat să mintă inchiziția, dar pentru Giordano Bruno adevărul a fost mai presus decât viața sa.
Deci, în timp ce Galileo Galilei și-a salvat viața mințind, Giordano Bruno a fost omorât pentru că nu a putut minți.
Este o foarte bună și incontestabilă dovadă a paradoxului umanității care confirmă faptul că istoria este plină de exemple de oameni, numeroși geniali, mari patrioți etc., dintre care unii și-au salvat viața mințind, iar alții au fost omorâți spunând adevărul.
Un exemplu edificator pentru români este cel al lui Constantin Brîncoveanu, care a fost omorât, împreună cu cei patru fii ai săi, pentru că nu a putut minți că se leapădă de credința sa creștinească și că îmbrățișează credința stăpânirii otomane.
Îți salvezi viața mințind și ești omorât spunând adevărul poate să fie considerat Paradoxul vieții prin minciună sau prin adevăr.
4. Paradoxul (filozofic al) identității sau Nava lui Tezeu
Este un experiment mental în metafizica identității care ridică următoarea problemă: dacă o navă (sau un obiect în general), în care toate componentele sale au fost înlocuite, mai rămâne (în mod fundamental) același obiect ?
Problema începe să devină, în viitor, foarte serioasă și în ceea ce privește Paradoxul identității ființei umane.
Aceasta fie și numai din următoarele evoluții ale ființei umane:
1. Tot mai multe persoane se nasc în afara unei relații sexuale.
2. Reproducerea se separă tot mai mult de sexualitate: sexualitatea va ține de domnia plăcerii, iar reproducerea de cea a laboratoarelor.
3. Lumea nu va mai fi decât o justapunere de masturbări.
4. Fecundarea în vitro, care este o sexualitate artificială, se practică pe scară tot mai mare și prin tehnici tot mai sofistificate.
5. Clonarea reproductivă de ființe umane (crearea de copii identice).
5. Paradoxul identității ființelor umane FECUNDAREA ÎN VITRO
Fertilizarea în vitro (FIV) înseamnă crearea embrionului în afara unui act sexual natural, în afara corpului uman, într-un laborator, într-o eprubetă, după următoarea tehnologie:
1. Se stimulează hormonal ovarelor, după care sunt extrase ovocitele (celulele germinative feminine) din ovarele femeii respective, notată cu F1.
2. Aceste ovocite se pun în contact (la fertilizare) cu spermatozoizii într-un laborator, într-o eprubetă, în vitro, cu spermatozoizii donați de un bărbat donator, care este, în general, anonim, notat cu B1.
3. Spermatozoizii vor fecunda ovocitele și astfel se va obține un embrion, care va fi transferat (în general la 72 ore de la concepție) în uterul unei femei numită mamă purtătoare, notată cu F2, unde acesta (embrionul) va continua să se dezvolte, rezultând sarcina.
O mamă purtătoare, care este o mamă surogat, o mamă de împrumut, este o femeie care acceptă, în urma unui acord (plătit), să rămână însărcinată cu obiectivul de a da naștere unui copil care va fi crescut de o altă familie sau persoană ca fiu propriu. Este o maternitate de substituție în baza unui contract sau a unei înțelegeri de gestație. Embrionul, respectiv fătul, care este purtat în pântece de către mama purtătoare nu are nicio legătură genetică cu copilul pe care îl poartă.
4. După naștere, mama purtătoare predă copilul mamei crescătoare, notată cu F3, care, ca și bărbatul său, nu are nicio legătură genetică cu copilul pe care îl crește.
Întrebarea care se pune este următoarea: care este identitatea acestui copil ?
Răspunsul la această întrebare este paradoxul identității ființei umane fertilizarea în vitro.
6. Paradoxul identității ființelor umane obținute prin CLONARE
Clonarea este o forma de reproducere tot în afara relațiilor sexuale, tot în afara corpului uman, adică într-un laborator, într-o eprubetă.
Un copil produs prin clonare este duplicatul genetic al unei persoane existente.
Clona nu va fi nici fiica sau fiul, nici sora sau fratele geamăn al persoanei clonate, ci va intra într-o nouă categorie.
Clonarea reproductivă va transforma copiii clonați și oamenii, în general, în obiecte care pot fi construite pentru a prezenta anumite caracteristici, și anume copii la comandă.
7. CONSECINȚELE reproducerii de ființe umane în afara relațiilor sexuale
Aceste evoluții, de reproducere (concepere) de ființe umane în afara relațiilor sexuale, în afara ființei umane, vor face ca:
Până la urmă, ființa umană va fi fabricată ca un artefact pe măsură, într-un uter artificial având caracteristici alese anterior.
Ființa umană va deveni atunci un obiect de piață.
[
] Grație formidabilelor progrese pe care le putem aștepta de la nonoștiințe, fiecare va spera chiar să-și transfere într-un alt corp conștiința de sine, să-și procure propriul dublu, dar și copii ale ființelor iubite, bărbați și femei de vis, hibrizi fabricați cu trăsături particulare selectate astfel încât să corespundă unor obiective precise.
Unii vor căuta chiar să depășească specia umană printr-o formă de viață și de inteligență diferită, superioară.
În această ultimă versiune a hiperimperiului, moartea va fi amânată până la dispariția ultimei clone a sinelui care va avea conștiință de sine, chiar până la uitarea tuturor clonelor rezultate din propria ființă de către toate celelalte clone rezultate din altcineva.
Apoi omul fabricat în sfârșit ca un artefact, nu va mai cunoaște moartea: după modelul tuturor produselor industriale, el nu va mai putea muri, pentru că, de fapt, nu s-a născut niciodată .
Această ultimă omucidere a oamenilor transformați în mașini nu va avea loc numai dacă omenirea va avea capacitatea să conștientizeze, de pe acum, asupra faptului că această ultimă dezvoltare a sa va fi și ultima.
În Anexa nr. 1 sunt redate unele dintre noțiunile folosite în acest material.
8. Paradoxurile ÎN LOGICĂ
Un paradox logic este o contradicție care are statutul unei concluzii corecte logic și, în același timp, reprezintă un raționament care duce la concluzii care se exclud reciproc.
Eroarea logică a paradoxului se explică prin alegerea greșită a premizelor logice, de exemplu atunci când vine vorba de obiecte care nu sunt clar definite.
9. Paradoxurile ÎN ȘTIINȚĂ
Cu toate că folosesc logica drept instrument al cunoașterii, paradoxurile în știință sunt generate atât de unele contradicții în abordarea teoretică a aceleiași probleme, cât și de unele contradicții dintre abordările teoretice și cele practice, pe aceeași temă.
Aceste contradicții (= paradoxuri) sunt cauzate de mai mulți factori, precum: erorile logice în construirea judecăților; imperfecțiunea metodelor științifice existente; acuratețea insuficientă a instrumentelor folosite în experimente; inadecvarea idealizării acceptate, adică axiomatizarea greșită a teoriilor etc.
Paradoxurile științifice stimulează noi cercetări, ajută la o înțelegere mai profundă a teoriei, a postulatelor sale evidente și, deseori, duce la revizuirea completă a acesteia.
10. Paradoxurile ÎN MATEMATICĂ
Paradoxurile matematice sunt: raționamente care conduc la concluzii absurde ca urmare a unor greșeli ascunse; enunțuri contradictoriu și, în același timp demonstrabile; afirmații care pot fi demonstrate și ca adevărate și ca false.
Este însă un adevăr axiomatic faptul că demonstrația unei absurdități nu poate fi corectă.
Problema de a se găsi unde s-a strecurat greșeala este pasionantă.
Demonstrația unei absurdități conține întotdeauna o hibă.
A căuta și a găsi hiba, este un exercițiu pe cât de plăcut și de amuzant, pe atât de greoi și de util, căci reprezintă un bun examen al cunoștințelor matematice și un excelent antrenament al spiritului de observație și de analiză.
11. Paradoxurile ÎN RELIGIE
Și acestea sunt foarte numeroase în fiecare din cele circa 4.300 de religii câte există în lume.
Creștinismul, care este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și islam, este religia și cea mai divizată și cea care conține cele mai multe paradoxuri biblice, alături de paradoxurile din iudaism.
Fără a intra în amănunte, prezint (în sinteză) numai paradoxul Liberului arbitru.
Dacă Dumnezeu este atotputernic și știe ce vom face încă dinainte să ne creeze, cum mai poate exista liberul arbitru (concepție potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acționa după voința sa)?
Altfel spus, Dacă există un Dumnezeu atât de bun și atotputernic, care știe și stabilește ce vom face încă dinainte să ne creeze, de ce este o lume atât de rea prin propriile sale acțiuni (libere, cele mai multe nebunești, malefice)?
12. Paradoxurile ÎN LITERATURĂ
Poeții, în momentele lor de contemplare vie au reușit o justă reflectare, prin ironie, a unor aspecte esențiale ale vieții.
Paradoxurile în literatură sunt și acestea pe cât de numeroase, pe atât de diverse, de la cele mai frumoase, amuzante, haioase, în care se spun mari adevăruri prin ironie, până la cele care ridică probleme fundamentale ale existenței ființei umane.
Exemplele ce urmează sunt edificatoare în acest sens.
Poezia Satira Epocei, de Alexandru Macedonski.
Sunt numeroase părerile care consideră că paradoxurile societății românești, prin care se spun și mari adevăriri, sunt destul de bine exprimate în această poezie, redată mai jos.
Ca să te-nsori
Te-nsori cu plată,
Iar ca să mori,
E și mai lată;
Ca să trăiești,
Ce cheltuiești?...
Ca să bolești,
Cu ce plătești?
Cum stăm acuma,
E groasă gluma:
Nu poți să mori,
Nici să te-nsori,
Nici să bolești,
Nici să trăiești!
Am considerat că, la paradoxurile din literatură, se impune să fie prezentate și următoarele versuri, pe cât de haioase, de absurde, de paradoxale, pe atât de frumoase.
Într-o noapte întunecoasă
Când soarele lucea pe cer
Pe o stradă lungă-scurtă
Se ducea un om venind
Era mare-mititel,
Avea păr dar era chel.
N-avea cap și n-avea gură,
Și mergea singur vorbind,
Și-n tăcerea lui profundă
Se-auzea bolborosind
Un poet cu barca-n casă
Se plimba ca un boier
Vedea oameni de hârtie
Și cu dinți de cașcaval,
Dansau rumba pe o sârmă,
Și mâncau carne de cal.
La lumina lămpii stinsă
Când citeam o carte nescrisă
Un poet citea-n picioare,
Stând pe burtă-ntins la soare.
Alți doi oameni de hârtie
Cu mustăți din mult mărar
Jucau hora pe câmpie
Si râdeau de un măgar.
Măgarul striga la lună,
Dormind legănat de vânt
Luminat în multă beznă
Cerând raiul pe pământ
13. Paradoxurile ÎN ECONOMIE
Economia, în general, are și ea numeroase paradoxuri.
Economia României are însă și mai multe paradoxuri, dintre care îmi permit să formulez următoarele:
1. Veniturile, din salarii, din pensii, cresc, dar puterea de cumpărare din acestea scade.
2. Laptele obținut prin truda românilor este mai ieftin decât apa extrasă de străini din zăcămintele noastre.
3. Din 1990 și până în prezent am muncit puțin, dar am trăit bine prin sporirea datoriei și prin vânzarea bogățiilor acumulate în regimul trecut, când am muncit mult, dar am trăit prost. România postdecembristă este într-o continuă petrecere (muncind puțin, dar trăind bine), lăsând enormele datorii contractate să le plătească generațiile viitoare (care vor fi obligate să muncească mult și să trăiască prost). Datoriile și cheltuielile făcute în perioada postdecembristă vor reduce nivelul de trai al urmașilor noștri și vor face ca firmele românești să aibă o influență și o importanță aproape inexistentă în afacerile mondiale.
4. România postdecembristă s-a mândrit și se mândrește cu prieteni dușmănoși și cu dușmani prietenoși, care ne-au secătuit de bogățiile materiale și imateriale, ale subsolului și ale solului.
5. Numai în România a fost posibil paradoxul ca mii de firme, în special cu capital străin, să se înregistreze, timp de 15 20 de ani, cu nerealizări de profit (cu pierderi de profit, cu cheltuieli mai mari decât veniturile), dar de îmbogățit să se îmbogățească rapid și exorbitant.
6. România a ajuns paradoxul Europei: se câștigă mai bine la stat decât la privat. În statele dezvoltate, situația este invers: se câștigă mai bine în mediul privat.
Dar nu numai economia României are multe paradoxuri, ci și societatea românească are numeroase paradoxuri. O discuție pe această temă este foarte complicată și ar necesita un spațiu destul de mare.
14. Paradoxurile ÎN POLITICĂ
Este foarte greu să vorbești despre paradoxurile din gândirea și din activitatea oamenilor care una gândesc, alta spun și alta fac.
Consider că următoarele citate (dintre sutele care există pe această temă) definesc destul de bine paradoxurile din politică.
Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile. (Iosif Stalin).
Inaptocrația este un sistem de guvernământ în care cei mai incapabili de a guverna sunt aleși de către cei mai incapabili de a produce, și care împreună cu ceilalți membrii ai societății cei mai puțin în stare să se întrețină singuri, sunt recompensați cu bunuri și servicii care au fost plătite prin confiscarea avuției și muncii unui număr de producători aflat în scădere continuă. (după Jean d'Ormesson: Un nou cuvânt în dicționarul Larousse al limbii franceze).
Cleptocrațía este un Guvern ai cărui membri caută, în primul rând, să obțină avantaje personale (materiale, sociale, politice etc.), pe seama celor în numele cărora guvernează. (Conform DEX).
Schimbare politică. Alți ciobani, alți câini, aceleași oi. (Valeriu Butulescu - Frunze fără ram.).
Paradoxul democrației, prin alegeri libere: oameni fără demnitate devin demnitari. (Valeriu Butulescu).
Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei. (Mihai Eminescu despre politică).
Anexa nr. 1
Sensul și conținutul unora dintre noțiunile folosite în acest articol
În ceea ce privește unele dintre noțiunile folosite în acest material, din studiul literaturii de specialitate se deduce că sensul și conținutul acestora este următorul:
Sintagma ființa umană fabricată ca un artefact, aceasta are sensul de ființa umană fabricată artificial, de origine artificială.
Hiperimperiul este folosit cu sensul de un sistem de deconstrucție a tuturor serviciilor publice, a piețelor, apoi a democrațiilor și, în sfârșit, a statelor și a națiunilor, după care toate vor fi integrate într-o singură lume planetară, fără structuri statale.
Nonoștiințele și nanotehnologiile.
Noțiunile nanoștiințe și nanotehnologii erau considerate, până în urmă cu numai câțiva zeci de ani, de domeniul științifico-fantasticului. Astăzi acestea au devenit o realitate.
Nanotehnologiile reprezintã ingineria la o scară foarte mică. Acestea pot fi aplicate în numeroase domenii, cum ar fi sănătatea și medicina, tehnologia informației și comunicațiile, energia și mediul înconjurător. Ele funcționează la nanoscară - scara moleculelor individuale. Pe piață există deja peste 1.000 de produse care folosesc nanomateriale. Într-un sens restrâns, nanotehnologia reprezintă orice tehnologie ce se bazează pe abilitatea de a construi structuri complexe respectând specificații la nivel atomic folosindu-se de sinteza mecanică. Structurile nanometrice nu numai că sunt foarte mici, ajungându-se chiar până la scara atomică, dar ele posedă unele proprietăți total deosebite și neașteptate, în comparație cu aceeași substanță luată la nivel macroscopic.
Un nanometru (notat cu nm) reprezintă a miliarda parte (10-9) dintr-un metru, adică 0,000 000 001 metri sau a milioana parte dintr-un milimetru. Cu alte cuvinte: Un nanometru este mai mic decât un mãr la fel cum un măr este mai mic decât planeta Pământ.
Nanotehnologiile gestionează materiale cu dimensiuni în scara nanometrilor, aproximativ între 1 și 100 nm. Această scarã este denumită nanoscară.
Nanoștiința este știința lucrurilor foarte mici.
Nano este prefixul pentru unitățile cu dimensiunea10-9 .
Un nanometru este a miliarda parte dintr-un metru, respectiv a miliona parte dintr-un milimetru.
Nanoscala este definită în mod normal ca având între1 nm și100 nm.
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri - conține o Listă de paradoxuri, De la Wikipedia, enciclopedia liberă.
http://www.citatepedia.ro/index.php?id=292285
https://www.protv.ro/divertisment/7-paradoxuri-imposibil-de-rezolvat.html și https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri
https://playtech.ro/2015/paradoxurile-faimoase-care-iti-vor-da-mintea-peste-cap/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradox
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paradox).
http://depmath.ulbsibiu.ro/educamath/em/vol3nr1_2/buzatu/buzatu.pdf.
https://www.shtiu.ro/cate-religii-sunt-in-lume-cate-religii-sunt-in-romania-22916.html
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/75210/100-de-paradoxuri-din-domeniul-religios-sau-ce-fac-oamenii-in-raport-cu-ce-a-zis-dumnezeu-ca
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7743390-cateva-paradoxuri-din-economie-modul-care-romania-vizata-ele.htm
http://nanopinion.archiv.zsi.at/ro/about-nano/ce-sunt-nanotehnologiile.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nanotehnologie
Jacques Attali. Scurtă istorie a viitorului, Editura Polirom, 2016. Pentru noțiunea de Hiperimperiu vezi Capitolul 4: Primul val al viitorului: hiperimperiul, pg. 176 221. Pentru ființa umană va fi fabricată ca un artefact vezi pg. 219 220 din același capitol. Jacques ATTALI Scurtă istorie a viitorului, editura Polirom, 2016, pg. 219 220. În format PDF, cartea se află pe Site-ul https://books.google.ro/books?id=hi-TDwAAQBAJ&pg=PT157&lpg=PT157&dq=justapunere+de+masturb%C4%83ri&source=bl&ots=rRDcKty4dM&sig=ACfU3U1wfoSGULgx-tHupxqY6YTX-hhKsQ&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwjrvpP7s9TrAhXXUhUIHbhwBdwQ6AEwAHoECAMQAQ#v=onepage&q=justapunere%20de%20masturb%C4%83ri&f=false
https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_paradoxuri - conține o Listă de paradoxuri, De la Wikipedia, enciclopedia liberă.
|
N. Grigorie Lăcrița 11/1/2020 |
Contact: |
|
|
