Din studentia de altădată ( schită umoristică )
CASCADA
Victor era în primul an de studiu la Politehnică și tocmai susținuse ultimul examen din sesiunea de vară. Fericit că luase examenul foarte bine (chiar calificativul "foarte bine", cum era prin anii '50), a ieșit victorios din sală, a trecut printre colegii de la ușă care-și așteptau rândul la examen și, zăpăcit cum era atunci, în loc s-o ia direct spre ieșire, a luat-o pe alt coridor unde, după un timp s-a dezmeticit. S-a oprit și cum tocmai era o ușă pe care scria "Asociația Studenților" - asociație înființată de curând, a bătut la ușă și a intrat. Acolo erau doi studenți din anii mai mari care făceau situații cu biletele de odihnă (pe care nu-i cunoștea). El de fapt, dacă tot ajunsese acolo, a zis să caute pe unul din anul IV care era din zona sa, ca să vadă cu ce tren merge acasă.
- La mare nu mai avem ! - l-a luat în primire unul din cei de acolo. Numai la munte. Uite, avem la Slănicul Moldovei. Vrei acolo ? Uite, am la 1 august.
- Vreau.
- Dă carnetul de student.
A dat carnetul și după două minute de când a intrat era iar pe coridor, dar cu un bilet de tabără și cu foi de drum pe CFR. Mde, și el care credea că se dezmeticise deja...
Mai târziu și-a explicat problema.
Cei de la Asociație primiseră cam târziu biletele de tabără, unii studenți plecaseră deja în vacanță, alții erau ocupați cu ultimul examen, care se putea termina seara târziu, astfel că puseseră un afiș la poartă că au bilete pentru studenții cu examenele promovate și cu note bune.
Și iată-l pe Victor la 1 august coborând din tren la Târgu Ocna. De aci până la Slănic, era cale de mers. Nu pe jos ci cu un autobuz foarte aglomerat.
Ehe, dar pe atunci lucrurile erau mai organizate. Că a auzit pe unul strigând prin gară:
- Pentru tabăra studențească mergeți la camionul din spatele gării !
Și a mers și a ajuns cu bine în tabără. Acolo a fost repartizat la o vilă, cu alți doi colegi pe care i-a întâlnit acolo.
S-a integrat în programul taberei: masă, casă, excursii, spectacole, dans, ehe, trai dom'le !
Stațiunea arăta tare frumos. Nu se începuseră construcții moderne; erau diferite vile vechi, cu aspect plăcut, cu arhitectură specifică stațiunilor.
Erau mulți oameni, fiind și mulți la tratament cu ape minerale. Toată ziulica vedeai oameni plecând sau venind de la diferite izvoare.
În mijlocul stațiunii era un parc tare frumos, deși totul în jur era și așa, natural. în parc erau straturi de flori, arbuști ornamentali bine formați, bănci destule, alei cu nisip și pietricele, ce mai, destul de romantic. Iar seara, într-un chișc special făcut, cânta o orchestră, iar pe platforma betonată din jur, se dansa.
Mai era și un club unde se juca, la alegere, șah sau șubak - un fel de joc bazat pe niște rondele din lemn ce trebuiau aruncate, în niște locașuri. Un fel de joc al ... clasei muncitoare. Că erau acolo și mulți "tovarăși fruntași în producție" !
Stațiunea era de fapt înconjurată de păduri. Și avea și două puncte de atracție: Cascada și vârful Șandrul Mare (1640 metri). Cascada era undeva spre marginea stațiunii, cam pe acolo pe unde plecai spre vârful Șandrul Mare. Ăsta era destul de departe.
Ei bine, dar în tabără erau ei destui studenți dar erau și ... studente. Și la 18-19 ani, într-un cadru așa de frumos, la odihnă, îți vine să mai uiți de ăle integrale și să te mai uiți puțin și la ăle ... filoloage. Că astea erau cele mai frumoase.
Așa se face că Victor o cunoaște, la cantină, pe Marioara, studentă, tot absolventă a anului I, dar la Filologie, destul de aproape de Politehnica lui. Era prima fată cu care ieșea să se plimbe doar el. Că în grup mai mersese el cu alți băieți și cu fete.
Se simțea complet altfel. Lasă că era timid, chiar foarte timid, dar acum își dădea și importanță; mde, cine mai era ca el să se plimbe prin stațiune cu o fată așa de frumoasă. Iar fata era cam din același aluat: tot timidă și tot la prima plimbare.
Și s-au tot plimbat câteva zile. Ba s-au mai abătut de la alei, intrând pe cărările din pădure. Amândoi erau de la țară și erau obișnuiți cu pădurile.
După câteva zile a avut loc evenimentul ! Marele eveniment ! Mergeau la "celebra" cascadă. Dar au fost cam dezamăgiți. Era un pârâu care cădea de pe două stânci de la înălțime de un metru și ceva... E drept că făcea ceva zgomot dar cam atâta era de capul cascadei. Ei bine, nu ăsta e evenimentul. De fapt, Victor, cu gândire specifică ălor de la Politehnică, își făcuse un scenariu în noaptea precedentă. Și iată că primul său proiect s-a realizat chiar la cascadă. A, nu e vorba de vreo hidrocentrală că Fluidele se studiau de abia prin anul III. Iată cum s-a aplicat proiectul. De la cascadă în sus era o pădure cu o cărare (în secret făcuse o recunoaștere a terenului). Din acea cărare se vedea mai bine cascada. Sau așa jura Victor că trebuie să fie. Iar Marioara a mers. Din cărare trebuia coborât un mic mal spre punctul de observație. Ei bine, aici era cursa ! Victor, foarte galanton, a coborât primul și s-a oferit s-o ajute și pe fată. A cam primit-o în brațe și, în coborâre... a sărutat-o ! Totul a apărut ca fiind ceva făcut sub impulsul momentului, dar de fapt nimic nu era întâmplător... Era primul lui sărut ! Momentul a fost reținut de cascadă printr-un zgomot ceva mai mare, la acesta contribuind și două inimi tinere care băteau, ceva de speriat !
Fata nu s-a supărat și n-a protestat. Așa se face că în continuare au intrat în pădure, au luat-o pe lateral de o cărare și au tot mers undeva într-o poiană. Și s-au sărutat cu conștiinciozitate, făcând și recuperări...
Seara au mers la dans și au dansat împreună toată seara. De fapt, au început să învețe să danseze, că nu prea știau. Erau cam învățăcei în multe domenii.
Și așa au cam dus-o un timp. Au mai mers la Termocentrala Borzești, la Stejarul din Borzești, la mausoleul de la Oituz și au ajuns la ... ocnă. Adică au vizitat ocna de la Tg. Ocna. Au coborât la 400 metri și s-au plimbat pe bulevardele tăiate în sare. Destul de romantic, dar aerul era umed și sărat așa că s-au bucurat când au ieșit la suprafață.
La termocentrală, grupul de studenți a fost condus de un inginer, pe platformele de la diferite niveluri ale cazanului, dând explicații detaliate. Nici Victor nu știa mare lucru, că Termotehnica se făcea în anul III, dar o colegă de-a Marioarei a dat-o în bară direct. La întrebarea finală a inginerului că dacă mai vor ceva, filoloaga a avut o întrebare: care-i cazanul ?
Și iată că s-a planificat și excursia la vârful Șandrul Mare. Victor și un coleg doreau să meargă, dar Marioara nu. Că a auzit ea că e greu și mai bine se odihnește, că doar a venit la odihnă.
Cu hrana rece în mână, grupul masiv de studenți a pornit voios la drum. Și, ca de obicei, s-au înșirat pe drum. Victor și colegul său au luat-o vârtos la deal. Ieșind deasupra stațiunii, se vedea deja vârful unde trebuiau să ajungă. Așa că, mai departe n-au avut nevoie de ghid și au pornit "cu avânt și voie bună" spre vârf. Au cam tăiat pe scurtături, au mers zdravăn și, după câteva ceasuri, au ajuns primii acolo.
Ca s-o spunem p-a dreaptă, Victor, în naivitatea sa, credea că acolo îi așteaptă cineva cu ceva premii, diplome, mă rog, ceva ca să se laude și el la Marioara. Când colo, niște mărăcini și un vânt puternic. Iar undeva, ăhă, departe în vale, se vedeau, ca niște puncte, alți studenți urcând sau staționând.
După o jumătate de oră a mai sosit un grup, în care erau câțiva băieți și câteva fete. Una s-a cam apropiat de Victor și ar cam fi dorit să comenteze împreună la întoarcere, prin ăle păduri, despre munte... Dar Victor, deși i-ar fi dat inima ghes, nu și nu ! Că știa el ce știa: la coborâre, seara, la dans, se întâlnea cu Marioara !
Așa se face că Victor și colegul său au pornit în viteză spre "în vale". Și coborau de mama focului. Era și ușor și nu mai simțeau febra musculară ce o făcuseră deja la urcuș. Au coborât în viteză și au chiuit. Erau și mai ușori, că mâncarea o terminaseră pe vârf.
La un moment dat au ajuns într-o pădure de brazi. Ce frumoase sunt pădurile de brazi ! Asta, în poze. Că în realitate e nenorocire. Pe jos nu poți merge din cauza crengilor care ating pământul. Și înțeapă în dușmănie. Trebuie să mergi pe burtă, pe stratul de ace uscate, care așa uscate, tot știu să înțepe.
Văzând ei că e cam greu de pătruns pe acolo, și-au adus aminte că la urcare n-au trecut printr-o asemenea pădure. Mde, asta era ceva ! Deci se cam rătăciseră. Că dacă la urcare vedeau mereu vârful unde trebuiau să ajungă, la coborâre nu aveau repere.
Ce să facă ei, doi străini de locuri, aflați pe burtă pe sub niște brazi ? Și era și cam spre seară. Adică se cam apropia întunericul, iar sub brazi era deja seară. Și și-au mai adus aminte că circulau vorbe în stațiune despre niște urși, care ar cam ajunge uneori și prin stațiune, dar prin ăle păduri...
Speriați, au luat-o inginerește (deși trecuseră doar în anul II). Adică, după urme au identificat de unde au venit, deci unde era vârful. Au stabilit apoi, acolo, pe covorul de ace, cu linii drepte (conform STAS-ului învățat la Desen), unde e vârful, unde e stațiunea și unde se află ei. Cu greu s-au suit într-un brad și au văzut în ce direcție apune soarele. Pe baza acestui plan au stabilit încotro s-o apuce. Și au luat drumul înapoi, prin pădurea de brazi, de astă dată cu urcuș, până ce au ajuns, după un timp ce li s-a părut tare mult, la cărarea ce mergea pe o culme. Și de acolo au văzut stațiunea. Ehe, era tare departe. Și au început iar să alerge. Dar acum pe cărare. Făceau salturi și de peste un metru. Și, după destul de mult timp au ajuns în stațiune. Frânți. Dar fericiți. Atât pentru aventură cât și pentru scenariul de reîntoarcere, făcut acolo, în pădure.
Obosit, obosit, dar Victor abia aștepta acum s-o întâlnească pe Marioara. Voia întâi s-o anunțe c-a venit, că sigur, era îngrijorată, să meargă la vilă să se aranjeze și să sosească la dans. Dar... surpriză ! Când se apropia el de ringul de dans, tocmai se terminase un dans și perechile se retăgeau. Iar Marioara, tocmai se ... retrăgea cu unul ! Se retrăgeau spre niște bănci mai ascunse... Fata era acum deja avansată...
Pentru Victor a fost un șoc ! Nu-i trecuse nici prin gând așa-ceva !
A mers la vilă si n-a mai venit. Iar a doua zi era deja ultima zi din tabără. N-a mai întâlnit-o pe Marioara. Dar nici n-a căutat-o.
Înainte de a pleca spre gară, s-a mai dus odată la cascadă și a retrăit în gând scena aia superbă, bine planificată. Dar iată că scenariul n-a mers până la capăt. Se vede că n-a corespuns cu scenariul... Marioarei !
Și toate din cauza râulețului ăla și a cascadei sale !
Mde, ale tinereții valuri...
|
Iulian Popescu 10/27/2020 |
Contact: |
|
|
