Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002


COVID 19, 2020 ( n.n. o carte de Sorin Finchelstein din Toronto ) sau nevoia de Till Eulenspiegel

De-a lungul vremurilor, culturile populare au pus în circulație personaje care s-au dovedit a fi mult mai longevive decât trecătorii lor creatori. Aceste personaje, nu de puține ori inspirate din viața de zi cu zi, au trecut mai apoi în literatură, iar ceva mai târziu și în cinematografie rămânând astfel în memoria colectivă mult mai persistent decât chiar mari oameni de știință sau personaje de primă mărime în istoria didactică.

Uneori îi întâlnim în marile piețe urbane acolo unde înfruntă trecerea secolelor sub formă de statui, echilibrând astfel tendințele de a umple spațiile culturale deschise cu monumentele unor războinici cu figuri aspre și cu săbiile scoase. O mică, dar foarte semnificativă, victorie a culturii împotriva pornirilor belicoase atât de proprii nouă oamenilor! Interesant este și faptul că istoriografia sentimentală îi descrie ca fiind inteligenți, iuți în replici și de cele mai multe ori farsele lor aduc nu numai râsul pentru cei năpăstuiți ci și îndreptarea unor rele ori pedepsirea abuzurilor.

Că sunt îmbrăcați precum omul de rând al vremurilor lor sau că folosesc drept armă arcul cu săgeți sunt alte sugestii folosite în tehnica povestirilor pentru a le crea acestor personaje aura de apărător al celor pe care nimeni nu-i apără de asuprirea și abuzurile puterii indiferent cu se numește aceasta: regală, eclesiastică sau a slujbașilor cu ifose.

Sunt bine cunoscute numele lor, unele dintre ele chiar și de copiii care de multe ori se joacă de-a Robin Hood sau Wilhelm Tell. Ar fi însă nedrept să nu amintesc aici și de ceva mai puțin, din păcate, cunoscutul super-erou al evului mediu german, Till Eullenspigel. Spre deosebire de ceilalți, acest personaj este individualizat prin faptul că, se precizează deseori în scrierile apărute la începutul secolului al XVI-lea, el este ceea ce astăzi am numi un intelectual, iar farsele lui, cele adresate puternicilor zilei sunt de cele mai multe ori făcute în scris, cu vreun pamflet sau alteori cu o lupă care aprinde hârtia cu înscrisuri nedrepte pentru popor.

Chiar și faptul că are o presupusă piatră tombală în orașul Mölln din landul Schleswig-Holstein unde este reprezentat într-o manieră rebusistică sub forma unei bufnițe (simbol al înțelepciunii) cu o oglindă (simbol al adevărului) în mână, ceea ce redă de fapt într-o germană arhaică un nume plin de înțelesuri pentru acei care reușesc să descifreze sensurile ascunse, ne confirmă această calitate a eroului: cultura, știința de carte!

Cam acestea au fost gândurile mele pe timpul parcurgerii, cu mare folos intelectual, dar și plăcut amuzament, a noului volum de catrene și epigrame ale bunului prieten Sorin Finchelstein, evreul canadian cu suflet și spirit românesc, umoristul care știe că ironia fină și acidă având ca efecte buna dispoziție și râsul este, la momentul potrivit, cea mai bună armă împotriva oricăror necazuri.

Asemenea personajului popular cu care-l asemuiesc, Till Eulenspiegel, inteligența sa nativă, armonios împletită cu o cultură impresionantă, cu o gândire și un condei rebel, dar deloc deranjant pentru cei asemenea lui, plus un spirit acid și neiertător cu cei care-și afirmă obtuzitatea ca pe o calitate, a dus la apariția acestui volum, al III-lea, numit, aparent banal: „COVID 19, 2020” (ed. PIM din Iași cu o prefață de George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România) într-o perioadă în care din varii pricini, avem mai mult tendința de a ne văicări, ascunzându-ne oportunismul și fățărnicia în spatele unor măști ceva mai perfide decât cea medicală, obligatorie prin lege.

Perfidie, oportunism, fățărnicie? Cum este posibil una ca asta s-ar întreba unul (unii!) dintre cei cu musca pe căciulă, acum când întreaga lume este în suferință și durere? Simplu!
Citez din carte: Cercetători experți, din Bolintin,/Au dat, tot dibuind, peste-un vaccin,/Ei observând că orișice tulpină/De virus se dizolvă-n tescovină. (Vaccin de Bolintin)

Dacă este adevărat sau nu, putem verifica oricând pe micile (în prezent, un eufemism!) ecrane care, precum ochii neadormitului Argus, stau de veghe peste spaimele noastre cele cu sau fără de motiv.
Sigur, autorul este un rebel în sensul cel mai bun al cuvântului având în vedere că fără astfel de rebeli am fi trăit și acum în peșteri luminate cu feștile înmuiate în seu unde să ne proslăvim neînfricata noastră tradiție și puterea învățăturilor din străbuni.

Mi-a plăcut și o trimitere la mai vechea poveste a lui Ivan Turbincă (dacă nu mai știți de el nu este Ivan vinovat!) cea care argumentează spusele de mai sus cele referitoare la cultura autorului:
E cătrănit Ivan fiindcă/De două ceasuri se căznește,/Da’ nicidecum nu reușește/Să prindă virusu-n turbincă. (Pașol na turbinca vidma!)

Nu voi trece nici peste faptul că Sorin Finchelstein, cunoscător a cel puțin trei limbi, dintre care două de circulație mondială, își permite să pună în valoare acest admirabil buget de cunoaștere făcând interesante jocuri inter-lingvistice cu subtile trimiteri spre plictiselile vieții conjugale:
Cum se întinde pandemia,/Observ un fenomen complex,/Ș-anume, soțul și soția,/De plictiseală, iar fac sex. (Faut de mieux…)

Nu o voi uita nici pe doamna Alegra Vezjak Fluksi din Corația, cea care cu multă dăruire augmentează volumul dovedind un remarcabil talent pentru îmbinarea ideilor din catrene cu grafica satirică.
Se alătură astfel celor care practică un acest gen de intersecție a două tipuri de creație umoristică având fiecare conciziunea caracteristică, completându-se însă în cel mai fericit mod.

Și voi reitera aici remarca din prefața domnului George Corbu fiindcă ea prezintă, cu talentul epigramistului de marcă, chintesența unei epoci: un virus din China inspiră un evreu canadian cu rădăcini în România să scrie un volum de epigrame îmbogățit cu grafica satirică a unei doamne din Croația.
O realitate imposibil de înțeles cu numai trei decenii înainte!

Exemplele și referințele ar putea continua însă, dragă cititorule asta ar însemna să fii frustrat de plăcerea lecturii unor savuroase „năzbâtii” literare create de mintea unuia dintre cei mai prolifici și talentați epigramiști ai timpului. Și bine ar fi să nu uiți la sfârșitul exercițiului să-i adresezi și lui un zâmbet din tot sufletul.
Merită!






Mihai Batog-Bujeniță    10/27/2020


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian