Ce școală-naltă
Ce școală-naltă-i bătrânețea!
E cea din urmă facultate.
În ea înveți nu cum se-adună,
ci cum se lasă-n urmă toate.
Talent, putere, frumusețe,
tot ce te-mpodobea odată
se scutură ca trandafirii
mușcați de brumă și de zloată.
Zărești adesea în oglindă
un chip străin, și ți se pare
că totul e un joc de umbre
și de oglinzi diformatoare.
Și, totuși, dacă fața-i strâmbă
iar pașii-mpleticiți și grei,
tu porți în piept o așteptare,
un freamăt lin de porumbei.
Căci dacă treci prin școala toamnei
și-a-nfioraților nămeți,
nu știi c-ajungi bogat și tânăr
la poarta nesfârșitei vieți.
Să vezi cum cresc cei mici asupra-ti,
să fii lasat tot mai deoparte,
să strângă lumea pentru clipa-
tu...pentru dincolo de moarte...
Să poți păstra în suflet pace
când ești ca marmora sub daltă...
Să pierzi orice, dar nu nădejdea...
Ce har mareț! Ce școală -naltă!
..................................
Costache Ioanid
|
Costache Ioanid 10/21/2020 |
Contact: |
|
|
