Poezii
Maria
De porți numele Marie
să știi, ești binecuvântată,
e numele Măicuței noastre
ce pură e și nepătată.
Gândind la noi, cei ce-o slăvim,
în ceruri Ea cu Tatăl șade,
se roagă pentru noi, o știm,
în genunchi Tatălui îi cade.
Pentru al nostru bine duce
rugă și slavă Domnului,
să-i mulțumim că ne trimite
din ceruri bunătatea Lui.
Să ne-nchinăm Măicuței noastre
ce ocrotește-această lume,
Mariei Sfinte care poartă
în slăvi de cer al vostru nume.
Maria de-i numele tău
poartă-l cu grijă și căință,
slăvită-n veci să fi mereu
să nu ai nici o neputință!
Ploaia
Încă este cald, e soare,
Totu-n jur este-nverzit,
Dar fără un pic de ploaie
Plantele s-au ofilit.
Frunzele-n copaci sunt triste
Iarba-i veștedă și plânge,
Plâng și florile-n grădină
Natura-ntreagă se stinge.
Le salvează însă ploaia
Le hrănește și le udă,
O privim cum se prelinge,
Ploaia mândră, ploaia nudă.
Stropii goi sar și se joacă
Printre frunze, printre flori,
Dansul lor e-o feerie
Te amțește-ți dă fiori.
Dintr-odată totu-nvie
Verdele ne râde-n față,
Iar culorile naturii
Ne îmbie, ne răsfață.
Ploaia veselă ne cântă
Nu vrea să ne întristăm,
Răcorește-ntreg pământul
Și ne face să visăm.
Străinătate
Te mână soarta prin țări străine
când nu credeai că ai să poți pleca,
pentru a aduce acasă o pâine
căci n-o poți face-n țara ta.
Să poți trăi un pic mai bine
copii să ți-i poți hrăni,
suflet rănit, știind că mâine,
tu nu poți acasă veni.
Cresc copilașii fără tine,
sufletul ți-e plin de-amar,
nu știi când se va putea,
acasă să te întorci iar.
Îți lași copiii cu bunicii
și te gândești că le bine,
sufletul lor, însă e trist,
ei vor acasă cu tine.
Tot speri și vrei să se mai schimbe
și pe-acasă câte ceva,
căci dorul de copii devine
o suferință tot mai grea.
Niciunde nu e ca acasă,
îți plânge sufletul în tine,
că nu poți sta cu-ai tăi la masă,
să fi cu ei, la rău și bine.
Te rogi la bunul Dumnezeu
să vină clipa când poți spune,
mă duc acasă la ai mei,
nu vreau rătăcitor prin lume!
Castel Crăiesei
Cerul cerne
chihlimbare,
codrul ceață
ceruiește,
cade coama
covor crește,
crengi crescute,
cuiburi crude,
ciocârlii croiesc
castele,
cânturi cresc,
colindă codrii;
câmpuri,
cărare,
cicoare,
culoare;
căutăm curcubeu,
castel crăiesei,
cleștar,
cunună,
candoare.
De Pandemie
Suntem blocați cu toți în pandemie,
nu se știe când ieșim,
să fim liberi cum am fost,
parcă e o nebunie;
se țese-n continu frica,
vor să ne intimideze,
să nu scoatem cumva capul
și să nu zicem nimica;
n-avem voie fără mască,
nu putem să circulăm,
dacă n-o avem pe față,
riscăm să ne infectăm;
n-ai voie la-mbrățișare,
de sărut nu mai vorbim,
voie n-ai nici prea aproape,
că de virus să ne ferim.
Ne-au pus taxă și pe aer,
doar cu mască-l respirăm,
plătim din buzunar dreptul
de-a demonstra de-l avem,
ne țin în frâu cu covidul,
să le spunem ce ne doare,
nici un drept nu mai avem;
ei organizează Alegeri
cu măsuri de distanțare
cheltuiesc fără rușine,
ne țin în manipulare,
cred că le mai merge încă,
pot să ne mai păcălească,
dar s-a deșteptat românul,
și-i vor face să plătească!
Dor de mama
Îmi fuge gândul azi la tine mamă,
Așa cum fuge-n fiecare zi,
Gândesc că vine iarăși înc-o toamnă
Și vreu alăturea să ne mai fi.
Nu pot să vin mereu aici la tine
Căci soarta m-a trimis departe,
Dar nu e zi-n calendar, scumpă mamă,
Să nu doresc să-mi fi aici, aproape.
Tu ești acolo într-un colț de lume
În satu-n care mai născut,
E locu-n care vin să te văd mamă
Și-atunci când vin, simt că am renăscut.
Citesc în ochii tăi blânzi duioșia
Copiii când îți vin pe-acasă,
Nimic atunci, nu te mai doare mamă,
Cu tine când ne-așezi pe toți la masă.
Ți se citește pe chip fericirea
De-a ne avea pe toți în prejmă,
Căci simți că nu știi cât mai stai
În lumea noastră, blândă și frumoasă mamă.
Te sun în fiecare zi, să te aud,
Vocea-ți duioasă să mă fericescă,
Să știu că încă ești acolo și aștepți
Copiii toți, să-ți vină pe acasă.
De-ntreb de sănătate, cum mai ești,
Tu îmi răspunzi că bine, nu zici rău,
Nu vrei ca eu să știu că nu e-așa,
Ce simți știe doar Dumnezeu.
Îți mulțumesc măicuță pentru toate
Câte în viață tu ai suferit,
Îți spun azi sărut mâna mamă,
Căci toată viața tu m-ai ocrotit.
În prag de toamnă
Fuge timpul, se grăbește,
Vara pleacă, nu mai stă,
Vine toamna colorată,
Natura-ntreagă zâmbește.
Totu-njur este culoare,
Un amestec de nuanțe,
Curcubeu de sentimente
Pentru suflete-n visare.
Vântu-ncetișor adie
Frunzele arămii zboară,
Țes culoare ca-ntr-o ie
Diafană, sidefie.
Soarele abia răsare,
Din nori cad stropi de mătase,
Vin ploi să ne primenească,
Curcubeu zărim în zare.
Bogății ne-aduce toamna
Și în case și în suflet,
Doruri și melancolie,
Ne strecoară-n inimi Doamna.
Așa ne trec multe toamne,
Timpul nostru parcă zboară,
Ne trezim în toamna vieții,
Ce urmează acuma Doamne?
|
