Sonete
SONETUL ZĂDĂRNICIEI
Când pleacă cineva drag pe drumul lung,
Tristețea, facem jumătăți egale
Ca s-o topim în înalte furnale,
Acele din suflet nu ne mai ajung.
Se tolănește moartea se pe sofale,
Bine ghiftuită, râgâie prelung,
Foalele i se umflă și se împung,
Multiplele-i fețe totuși i-s pale.
Sărmana holdă tăiată de coase
Astăzi e verde, mâine se usucă
Și-a mare zădărnicie miroase.
Cum să eviți zonele mlăștinoase
Când ești pe ape doar coajă de nucă
Și legea supremă-i dorul de ducă ?
SONETUL DORULUI
Când, sufletul, ți-l pârjolește dorul
Și nu-i de-ajuns oceanul să stingi focul,
Și nicăierea nu-ți mai găsești locul,
Înveți să mori cu încetinitorul.
Începi să crezi că ți-a sosit sorocul
Și lași să te cutreiere fiorul
Cum se lasă tăiat, de plug, ogorul.
Să vezi de mai trăiești, consulți ghiocul.
Hotare, pustiul din tine n-are,
Vulcanul nu-și mai stăpânește lava,
Se face cascadă duruitoare.
În pieptul tău se zbenguie otrava,
Abia se zbate inima-ți, firava,
Și te topești ușor ca neaua-n soare.
SONETUL UNUI DESTIN DE POET
Din lacrimă, te-ai născut, și mirare
În fermecat cuib de privighetoare,
Dintr-un luminiș scăldat în soare ,
Săpându-ți prin stâncă aspra cărare.
Durerea lumii pe tine te doare,
Setea-ți potolești cu ape lunare,
Ție-s hărăzite cele amare,
Legitim fiu al mai multor popoare.
Aplauzi judecățile rotunde
În miezul cărora mintea-ți pătrunde.
Prin viață te străduiești să treci discret,
Îți place să trăiești acolo unde
Ești împărat, dar duci viață de ascet
Și dai toată-mpărăția pe-un sonet.
SONETUL RENAȘTERII NATURII
Trezitu-s-au popoare vegetale,
Sămânța și brazda încing de nuntă,
Cu timpul, clorofila se înfruntă,
Toate-s pe măsura voinței tale.
Evadează și lumea cea măruntă
De prin subsoluri, grote și canale
Și pornesc în alaiuri triumfale
Să tachineze iarna cea căruntă.
Începe în livezi muguriada
Și în zăvoi, sezonul de concerte.
Iar geme de orătănii ograda,
Florile se oferă cu grămada,
Iar primăvara cu dovezi certe
Plouă peste patrie cu oferte.
SONETUL CEAHLĂULUI
Ceahlăul e zeul nostru tutelar,
Olimpul scăldat în miresme de tei,
Izvorul strălimpede din care bei,
Depline puteri să prinzi la centenar.
Tineri și sobri, cei brazi-arhierei,
Manierați, cu aer protocolar,
În coruri, cântă un fascinant tropar,
Nu poți să nu-mparți bucuria cu ei.
Zvelte căprioare, căpriori în rut,
Stejari și fagi, mesteceni, arțari și ulmi,
De cremene, ziduri, păduroase culmi
Se văd din depărtare, chiar de la Prut.
Cetate durată din dor și durut,
Mirabilă și dulce ca un sărut.
|
Mihai Merticaru 10/17/2020 |
Contact: |
|
|
