Știință și cunoaștere
Știința este acea ramură a cunoașterii care studiază lumea fizică sau materială prin observație și experimentare în scopul determinării adevărurilor și faptelor care stau la baza legilor naturii. În ultimele sute de ani știința a evoluat enorm, dar s-a și specializat în așa măsură, încât astăzi avem doctori de ochi, ca și cum ochii nu ar face parte dintr-un corp care are și rinichi și inimă, de nici prin cap nu-ți trece că o afecțiune de vedere poate fi legată de rinichi și aceștia la rândul lor sunt legați de inimă.
Medicina nu mai tratează de mult omul, ci boala (organul afectat), uitând că nici o boală nu se vindecă ci doar se ameliorează, până când cauza care a produs-o nu este înlăturată (dacă mai este posibil) și corpurile fizic, psihic și spiritual nu-și găsesc din nou echilibrul. Este interesant ca în limba engleză cuvintele „sănătate” (health) și „sfânt” (holy) provin din aceeași rădăcină „întreg” (whole). Nu mai există medici de trei corpuri, nu mai există nici măcar medici de un corp, și asta pentru că medicina s-a îndepărtat de menirea ei fundamentală, de Jurământul lui Hippocrate, și încearcă să se substituie Creatorului modificând codul genetic înainte de înțelege ce sunt virusurile (de exemplu) și care este rolul acestora în evoluția speciei umane.
La fel se întâmplă și în Fizică, unde pare a se fi uitat că „ceea ce este sus este și jos”, și se caută cu înverșunare „materia neagră” și „energia neagră” pentru a umple golurile și lipsurile teoriilor noastre umane limitate, în loc de a privi cu mai multă atenție la natură și a înțelege principiile fundamentale ale acesteia, continua transformare a energiei în materie și a materiei în energie. Știința s-a fragmentat și s-a specializat în așa măsură încât cu greu mai există comunicare între diversele discipline ale acesteia. Un fizician, un chimist și un biolog nu mai au de mult un limbaj comun.
„Cunoașterea științifică se centrează în jurul ideii de paradigmă pentru că acesta reprezintă un produs științific cert care presupune un cadru conceptual bine definit și o comunitate de cercetare care se înscrie într-o tradiție recunoscută” spune Emilia Cloșcă în „Adevăr și cunoaștere în raționamentul critic”. Din punct de vedere științific paradigma este ansamblul de legi, concepte, teorii, metode de cercetare, postulate și standarde general acceptate într-un anumit domeniu.
Cercetătorul modern este în general limitat de paradigma propriului domeniu de cercetare. Un naturalist este limitat de paradigma evoluționistă, el nu poate aduce decât argumente în sprijinul evoluției speciilor. Un fizician nu poate observa obiecte care se deplasează cu viteze superioare vitezei luminii pentru ca paradigma actuala este că viteaza luminii în vid este viteza maximă în univers. Un inginer nu poate obține mai multă energie dintr-un sistem pentru că încalcă legea a doua a termodinamicii.
Thomas Kuhn propune ideea incomensurabilității paradigmelor, trecerea de la o paradigmă la alta fiind mai curând un salt irațional, decât o punere în balanță a avantajelor și dezavantajelor unei teorii. Trecerea de la creaționism la evoluționism susține acest punct de vedere. Cercetătorul care propune o teorie sau o soluție a unei probleme în afara paradigmei curente în domeniul său de cercetare fiind acuzat de iraționalism și relativism.
Cunoașterea nu este numai științifică, la adevăruri fundamentale se poate ajunge pe mai multe căi, există și cunoașterea revelată. „Numai cunoașterea revelată de Dumnezeu are caracter deplin” spunea Profesorul Alexandru Mironescu, un intelectual atins de aripa Duhului Sfânt. Mendeleev a vizualizat „Tabelul periodic al elementelor” în timpul somnului, Niels Bohr a visat structura atomului, Paul McCartney a compus melodia „Yesterday” in vis, iar Nikola Tesla era capabil de a fi conștient în timpul viselor, și a schimbat practic lumea prin invențiile sale. Sigur că informația nu vine oricui, ci aceluia care se străduie, o cere și merită să o primească. „Cereți, și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.”, scrie în Evanghelia după Matei.
O altă metodă de cunoaștere este cunoașterea nemijlocită, intuitivă, dobândită de protopărinții noștri din „pomul cunoașterii binelui și al răului” și pentru care au fost izgoniți din rai, cunoașterea bazată pe conștiință. O contribuție remarcabilă în dezvoltarea ideilor legate de conștiință a avut-o marele fizician american David Bohm prin lucrarea „Wholeness and the Implicate Order” publicată de Editura Routledge în 1980. Lucrarea poate fi privită ca o teorie cuantică a conștiinței, un efort de înțelegere a naturii realității și de refacere a unității dintre cunoașterea științifică și cea intuitivă, religioasă. Pisica lui Schrodinger nu mai este într-o stare nedeterminată dacă privim realitatea ca pe un întreg inseparabil materie-conștiință.
De curând citeam că românii sunt printre ultimii din Europa la popularizarea științei. Invit, pe această cale, colaboratorii și cititorii revistei „Observatorul” să ne însoțească în acest demers de a privi cu onestitate și interes știința și cunoașterea în general. Omul informat, care gândește cu propria minte, este mai greu de manipulat, mai greu de pus în situația de a alege în necunoștință de cauză.
Întotdeauna să ne întrebăm „Cui prodest?” (cui folosește?). Prin știință și cunoaștere putem deveni mai înțelepți. „Dacă știința înseamnă cunoaștere organizată, atunci înțelepciunea reprezintă viața organizată” spunea Immanuel Kant.
Ioan Cojocariu
Octombrie, 2020
Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 10/8/2020 |
Contact: |
|
|
