De ce se teme omul mai mult – de viată, sau de moarte?
Întotdeauna m-am întrebat: de ce se teme omul mai mult – de viată, sau de moarte? Ce este mai greu de suportat: viata cu ispitele si cu suferinta ei sau moartea cu necunoscutul ei?
De ce unii preferă viata? De ce altii preferă moartea? Este un mister în această alegere, este o povară grea în această alegere, fiindcă omul trăieste având tainica sperantă să vadă în viata lui o schimbare, un alt final. De regulă, toti preferă un final fericit. Însă, de obicei, acest final este trist. Cine alege moartea, s-ar părea că are mai mult curaj să înfrunte abisul. Să meargă în lumea de dincolo. Dar nici aici nu este asa simplu cum s-ar părea.
Eroul principal al lui Ernest Hemingway din povestirea Zăpezile din Kilimanjaro stă prins în această dilemă. Să aleagă între viată si moarte. S-ar părea că-i vine greu să se despartă de cei care rămân în viată. Că are o emotie profundă, egoistă, chiar o gelozie ascunsă că cineva v-a pleca si cineva v-a rămâne să meargă mai departe, să vâneze în savană, să călătorească, să iubească, iar el va fi privat de toate acestea.
Pe de altă parte, moartea nu-l sperie. S-a întâlnit cu ea în mai multe rânduri. S-au privit ochi în ochi si abia acum sunt gata să se îmbrătiseze. Si totusi, el nu vrea să moară. Nu de dragul vietii, Are o singură dorintă ascunsă: de a ajunge pe vârful muntelui si acolo, în mijlocul acelei savane, să admire pentru ultima oară luciul zăpezii. Nu de zăpadă are el nevoie, nu răcoarea muntelui îl ademeneste. Trăieste în el un vis ascuns, un vis nerealizat si moartea lui în esentă înseamnă despărtirea de acest vis.
Se vede că aceasta si este moartea omului. Neputinta de a-ti atinge visul. Apatia care te cuprinde este dovada că tu deja ai murit.
Nu importă că umbli pe străzi, că mănânci, petreci, că parcă esti înscris într-un circuit uman, de fapt tu deja te-ai împăcat cu moartea.
Se vede că la om ceasul biologic si ceasul spiritual nu au aceeasi întorsătură si nu se opresc la aceeasi gradatie. Fiecare îsi duce cursul său. Mă gândesc că ceasul lui spiritual se poate opri, iar ceasul lui biologic poate continua bătaia. O fi însemnând viată după moarte… O putem noi oare considera astfel? Nu. Si motivarea este simplă. Fără motivare spirituală, fără vis, individul este pur si simplu o specie biologică. Cu nimic nu se deosebeste de o furnică, de un elefant, de o maimută, are exact aceleasi stresuri si are exact aceleasi porniri.
Înseamnă că noi ne deosebim de animal printr-un singur element. Printr-o singură aptitudine, puteti să-i ziceti capacitate, puteti să-i ziceti talent-- vocatia de a putea visa si de a lupta pentru realizarea visului.
Mă întorc înapoi. Ce este viata? Este doar o luptă de supravietuire? Da, când omul este o fortăreată biologică, aceasta este o luptă de supravietuire. Dar când omul luptă pentru visul lui, când face totul ca să-l vadă realizat, oare sacrificiul lui nu este deja mai mult decât o jertfă? Este o plată pentru visul pe care l-a nutrit? În cazul acesta viata are justificare. Merită să trăiesti si să suporti suferinta, fiindcă această suferintă de fapt, va da nimbul de strălucire a visului.
Si atunci, moartea ce este? Visul, chiar nerealizat, întrerupt de moartea biologică este încoronarea unei existente, este sensul unei existente si înteleptul de Hemingway, n-a dorit pur si simplu ca personajul lui să moară, el i-a trimis în vis un avion, care l-a ridicat sus, pe munte să simtă acea briză de răcoare, să aibă tăieturi în ochi de la luciul zăpezii si acolo, în miracolul subconstientului el l-a fericit pe acel om care-si biruise si viata si moarea, si exista doar pentru realizarea visului său.
Au trecut multi ani de la aparitia acestei lucrări. S-a schimbat ceva în lume? S-au schimbat oamenii? Nu. Confortul a devenit mai mare, a crescut poluarea, oamenii cum se năsteau asa si mor, dar dincolo de aceste două constante stă o singură variabilă.
O variabilă care echivalează tot sensul vietii noastre.
Suntem noi oare capabili să acceptăm visul?
|
Iurie Colesnic 10/1/2020 |
Contact: |
|
|
