10 mai
Este dupa amiaza zilei de 10 Mai 1942. Zi insorita si linistita, cum numai bine-i sta unei zile de sarbatoare, de mare sarbatoare, este primavara. Mergem cu totii la iarba verde ca toata lumea muncitoare dealtfel. Cine nu este bucuros de asa ceva intr-o zi ca asta? Pregatesc caruta, si hamurile cele mai putin umblate, cele de sarbatoare, cu clopotei. Am treaba multa de facut, sa ma lasati in pace pa mine acum! Bunicul ma indeamna ce sa fac, sunt numai ochi si urechi. Sa pregatesti calul si caruta pentru drum nu-i o treaba deloc usoara. Mergem cu caruta pina la malul Dunarii, lasam calul priponit sa pasca, ne urcam in barca lu’ Nea Toader si trecem dincolo, unde sunt salciile alea mari si batrine care ating apa cu ramurile lor mladioase si infrunzite. Fetele au scos velinte pastrate la naftalina in dulapul ala marele din odaia din fata si le-au asternut frumos peste paiele din caruta. Pe capra, locul vizitiului, unde va sta Bunicul, Tata si poate si eu se asterne covorul ala cu flori mari rosii cumparat de la obor de la un om venit tocmai din Basarabia. Da ce zarva pe toata lumea, care mai de care spune ceva, are idei, isi da cu parerea cum ar fi bine de facut. Las’ ca stie Bunicu mai bine...! Este 10 Mai, este sarbatoare si totul trebuie sa fie frumos, nu in toate zilele ajungi dincolo peste Dunare cu toata familia. Cosul cu merinde, bota cu apa proaspata acum trasa din fintina lu’ |a’ Veta sunt bine potrivite sub capra. Este loc destul in caruta pentru toata suflarea.
-Haideti odata, ce tot va chivernisiti atita, calul este inhamat deja si loveste nerabdator batatura cu copita! {n sfirsit toata lumea si-a gasit un loc.
-E bine asa!?
-Da-i bice, si Doamne ajuta pe calator! Rodica, este in bratele mamei.
-Luati-o si pa Odesa in caruta, e inca mica si nu stie sa se apere singura de cotarlele de pe drum! Calul merge la pas, nimeni nu se grabeste, e sarbatoare, sarbatoare mare, 10 Mai. Salutam lumea iesita la poarta, lumea ne saluta, se schimba o vorba doua din mers si ne continuam drumul, n-o sa ne oprim acum sa vorbim verzi si uscate cu toti care ne apar in cale. |antos, io sus pe capra, intre Bunicul si Tata cu haturile in mina, chipurile, min calul.
-Etete la el! {n gura vadului oprim, trebuie sa inpiedic o roata, coborim cu totii, e mai bine, este o bucata de drum la vale cam repede si cine stie, fereasca Dumnezeu. Sar iute jos din caruta si impiedic roata din stinga, Bunicul ia calul de capastru, noi pe linga caruta si la pas iesim cu bine din vad la loc neted, atirn piedica la locul ei sub caruta, urcam si da-i bice Petrule! Am ajuns prin paduricea de plopi plantati acum citiva ani in urma de fabrica de chibrituri si pulbere, frumos rinduiti, ca soldatii la parada pe Strada Regala. Este racoare si nisipul jilav. Nu a venit inca timpul sa lipaim nisipul cu picioarele goale, o vom face-o noi ceva mai incolo, in vacanta de vara cind nimeni si nimic nu ne va putea opri sa mergem la scaldat. Acum, cu toti gramada, toata familia, Tata, Mama, surorile, catelusa Odesa, Bunicul si Bunica. Sa te minunezi nu alta, si Bunica este cu noi. Cum de s-o fi indurat sa plece de linga plita ei? Ca de cind ma stiu si o stiu, nu o vad decat linga plita, zdranganind ciaunul, cu sortul de bucatarie in fata si inodat cu doua baiere la spate ca Dadica Melea. Bunica-i ceva mai tinara dar tot batrina-i. Astazi si-a lepadat sortul si uita-te la ea ce mindra-i, nevoie mare, cu bundita inflorata cu modele, n-am mai vazut-o niciodata pina acum. Tata trage un foc de arma sa stie Nea Toader ca am sosit. Ne intimpina linga barca cea mare pe care a pastrat-o pentru noi. Mai sunt si altii care trec Dunarea dincolo in ziua de 10 Mai sa serbeze la iarba verde, e nevoie de barci nu gluma, unii se duc ceva mai in susul apei la Ghecet sau la circiuma lu’ Oblet pe malul Dunarii Vechi, cum ajungi in fata la debarcader. ...de se-nbata ca porcii... zice Bunica. Tot natul coboara si se imprastie care incotro prin lastaris, tragem caruta la umbra plopilor, deshamam. Se lasa calul sa pasca in voia lui, acum in luna mai iarba este proaspata si frageda, ce bucurie dupa finul uscat din pod de asta iarna. Barbatii linga barca vorbesc... despre razboi, fireste, daca nemtii au ajuns la Moscova.
-Ar vrea el Ghitler sa ajunga!
-Ce te indoiesti Toadere? Eu sar in barca si incerc sa vad cit de grele sunt babaicile.
-Lasa Petrule, astazi nu, e prea mare barca asta pentru tine! Urcatul in barca nu-i o treaba chiar placuta pentru femei dar Nea Toader a tras-o frumos linga podet si a legat-o zdravan de tarusi la ambele capete. Nea Toader ne trece dincolo, suntem pe mal, va veni spre seara sa ne ia inapoi.
-Sa ne oprim ghiar aici sub salcia asta, terenul este uscat si suntem aproape de apa. Femeile deretica, astern toalele si scot merindele. Damigeana cu vin de Niculitel in mijloc la vedere. Eu abia astept sa bag unditele in apa, sap pe mal dupa rime proaspete.
-La multi ani de 10 Mai cumetre! ne ureaza a lu’ Scurtu, trecut si el cu suita lui dincoace peste Dunare.
-Stai cu noi...
-Cu placere dar... ceva mai incolo cumnatamiu a pregatit si m-asteapta... cu sanatate cumetre!
-La inceput sa inchinam in cinstea regelui, spune Bunicu. Se toarna in ulcele, se picura pamintul cu vin rosu in memoria mortilor nostri si a celor cazuti pe front, gustam, fetele se cam strimba, e acru, dar asa-i obiceiul, na-i ce-i face, bun taica, bun!
-Bunicule, ce este un rege, eu stiu ca-i un cap incoronat in fruntea tarii, el ne conduce si noi suntem poporul, supusii lui, noi trebuie sa muncim, sa invatam bine la scoala, sa luptam in razboi. Dar de ce in cartea de povesti se zice ca a fost odata Rosu {mparat, Verde {mparat, a fost odata ca niciodata un |ar Batrin, regele nostru este tinar, poti fi rege chiar cind esti asa de tinar cum este regele nostru? Am intrebat-o pe Dadica dar ea n-a fost nici pina la Galati macar, cum o sa stie ea toate astea, ea sta pa prispa si sparge seminte.
-Asculta aici Petrule:
Un vultur venit din munte
El ne-a zis:Rom@ni eroi
}tiu un print viteaz si tinar
Ce-ar veni cu drag la voi...”
16
Pe masa, in mijlocul mesei, lampa lumineaza cumva, si arunca prin colturile odaii umbrele celor ce ne aflam in jurul ei. Ciudate umbre, sa ti se faca frica nu alta. Odaia asta este singura incapere in care toata familia noastra locuieste iarna. Toata lumea din Brailita traieste la fel. Cit inca este lumina afara trebuie sa am grije ca sticla de lampa sa fie stearsa, sa vaza bine, sa aiba gaz destul pentru o seara, fitilul taiat rotunjit si potrivit cu foarfeca in asa fel incit sa nu fileze, sa afume sticla si sa faca fum in odaie. Eu sunt baiatul in casa asta si am indatoririle mele de baiat. Musai ca trebuiesc indeplinite. Lampa este una foarte importanta, lemne de foc sub soba, galetile pline pe lavita de linga use, ciinele slobod din lant si hranit si el cu ceva, poarta incuiata peste noapte, caprele adapostite in cosar cu usa proptita, si cite inca altele pe capul meu. Of, of, of, cind sa mai desenez? Vara ne mai imprastiem care cum; prin ieslea din cosar, pe vreo lavita pe sub dudul ala mare din curte, prin bucataria de vara sau prin caruta din curtea bunicului. Eu deobicei prin ograda bunicului imi fac veacul. Sunt ceva mai marisor acum si in casa numai parte femeiasca. A venit timpul sa ma separ. Cu blindete si tact mama ma sfatuieste ca ar fi bine sa dorm in casa bunicului. Eu atita astept. Este bucuroasa sa stie ca ma aflu in preajma lui. La spatele lui, pe lavita din bucatarie, invelit cu suba aia grea din blana de oaie. E bine aici la spatele bunicului, am un loc bun de tot intre peretele acoperit cu scoarta de lina si Bunicu care-i mare cit un mal, de nici nu se mai vede albastrul noptii prin ochiul acela mic de geam din peretele dinspre curtea cu claile de fin pentru cal si capre, cind se intimpla sa mai deschid citeodata noaptea ochii. Suntem cu totii in jurul lampii. Dar pina la ora stingerii mai este timp si tata pregateste ceva cartuse, cu alice mari pentru simbata cind va veni si domnul Popescu si Nea Ilie Rosu si Nea Sandu Ioti sa mearga pe sub dealurile dintre vii dupa iepuri. Se vineaza la picior nu la pinda noaptea sau cu gonaci. La pinda noaptea este o frumusete nu alta. Liniste, doar zapada scirtiie sub calcatura, cerul arunca peste tot o lumina cum nu se poate vedea in noptile de vara, ce sa mai zic de noptile cu luna. Stai camunflat in culcus de paie si coceni potriviti cu o zi-doua inainte. Nimeni nu banuieste ca in gluga aia de coceni poate fi o pusca cu doua tevi care poate aduce moartea bietului animal care ar trece prin preajma. Dupa ce a nins, se vad urmele animalelor pe zapada proaspata si astfel iti dai seama daca stind acolo noaptea vei avea sansa sa apara iepurii, sa scurme dupa cotoare de varza ori radacini de morcovi, cartofi, cea mai ramas risipit pe ici pe colo prin brazde dupa cules. Am fost de doua ori pina acum noaptea la pinda. De fiecare data am adus cite ceva acasa. Domnul Popescu n-are noroc, dar de fapt n’are catare buna, ii scapa vinatul, mai ales la iepuri nu are bafta deloc, ce mai tura-vura, nu se pricepe ca Nea Sandu Ioti caruia nu-i scapa nimic din ce s-a ninerit sa miste in bataia pustii lui. Pe el nu-l chiama Ioti, desigur se intelege ca-i porecla. Se grabeste la vorba si se impiedica, atunci face o mica pauza si reincepe vorba cu ioti adica; fii atent domnule la ce vreau sa-ti spun! Pe mine nu ma iau cu ei de fiecare data, ba ca-i frig, ba ca se duc departe, hat, spre Baldovinesti, spre Vadeni, spre Pechea... si eu nu pot tine pasul cu ei, mereu ramin in urma lor si ei trebuie sa se opreasca din cautat, sa ma astepte. Privesc la tata cum dozeaza pulberea cu o masura anume stiuta de el si o pune in tubul cartusului. Pe cutia aia de tabla cam de un kilogram tinuta in dulapul cel mare in raftul de sus sub chee scrie “Wolf” si deasupra este desenat un lup. {ndeasa apoi un ghemotoc de cilti, pune un dop fest ca un banut de carton, il indeasa bine si abia dupa asta potriveste cantitatea de alice, si abia acum se astupa totul cu un cerc de carton presat special si se baga intreg tubul in calibrator, se invirte de manivela de citeva ori, se scoate cartusul, se cerceteaza din nou daca este bine si se rinduieste frumos pe masa, linga celelalte cartuse deja gata. Bag la cap. -Nu-i de gluma Petrica tata, asta-i pulbere si astea-s cartuse cu alice mari, sa fii atent cum umbli cu ele in lipsa mea, mai ales sa nu lovesti cu ceva ascutit capsa, si atentie, atentie marita, sa nu incarci pusca vreodata cind esti in casa si careva-i prin preajma ta. Am hotarit ca la anu, o sa ai si tu pusca ta!”. Mama priveste cam speriata catre mine, nu prea crede ce spune tata, dar eu stiu ca tata abia asteapta sa ma vada odata mai mare. }tiu eu!
-Mai aveti mult acolo? acuma sucesc mamaliga in ceaun, tocanita-i gata deja!” Bunicu imi face semn pe sub masa:da fuguta pina-n beci si adu o strachina cu muraturi, vezi si de un pepenas ceva mai pirguit! Saracie mare acum dupa razboi si dupa seceta asta care ne-a uscat nu alta. Lumea-i disperata dupa o bucata de piine, ceva... Noroc cu tata si pusca lui de vinatoare, altfel si noi am fi fost morti ca alti vreo citiva de pe strada noastra sau ca ai lui Pepenus de pe strada Nicopol.
17
Dogoare mare si in dimineata asta de sfirsit de august. Daca la ora asta cauti umbra, ce te faci baiete pe la ora prinzului sau mai incolo pe la 3-4. Mi se reaminteste de nu stiu cite ori pe zi ca trindavesc si ca ma aflu in vacanta. Ce asta-i vacanta!? Daca este omul in vacanta lasa-l in vacanta. Am fost sirguincios la scoala tot timpul anului, am luat chiar premiul al doilea. Mai lasati-ma-ti in pace! Eu trebuie sa le fac de toate prin casa si prin curte. Cea mai afurisita corvoada este sa fiu tot timpul la gura sobei din bucataria de vara, sa am grije de cratita de pe plita, sa mestec mereu in ea cu lingura de lemn sa nu se prinda tocana de fund, sa nu se afume ca devine amara, si cine-i de vina? Petrica, cine sa fie!? Corvoada cea mai grea este ca focul trebuie intretinut tot timpul. Scurtaturile de lemn se pastreaza pentru la iarna, pentru soba din odaia de locuit. Ar fi bine sa fie asa, potrivesti lemnele pe jar si pentru o vreme vabar de grije n-ai. Dar asa tot timpul trebuie sa stai cu mina in foc si sa fii atent, ba ca-i prea tare ba ca se stinge si se incruzeste mamaliga. Of Doamne! Acum la plita din bucataria de vara se face focul cu orice se nimereste sa arda si sa faca un soi de palalaie sub ceaun. De baza sunt cocenii ramasi dupa ce animalele au fost hranite, palariile de floarea soarelui dupa ce s-au batut semintele, cocenii si ciuciulanii ramasi dupa ce stiuletii de porumb au fost curatati de boabe. Astia sunt cei mai buni, tine mai indelung focul treaz, si dau caldura buna, jarul lor dureaza, fetele-l pun in masina de calcat sa-si netezeasca frumos funditele si gulerasele de la uniforma. Sa vezi dracie: cenusa ramasa de pe urma lor se pune intr-o tingire mare, cu apa multa, se fierbe pe plita un timp si zeama aia limpezita, lesia, este foarte buna la spalat rufele si vasele de bucatarie. Lipsa mare si de sapun, nemtii ce ne mai scapau cite-un calup. Ei aveau din belsug, se spalau in fiecare zi de parca se duceau la bal nu la instructie
. -...nu iesi din curte pina nu ma intorc de la santier, astazi nu te duci nicaeri. Ordin?! }i fetele sa stea acasa, fii cu urechea ciulita la ce are nevoie mama, cind ma intorc esti liber! De vreo citeva zile mai avem o surioara, Georgeta. Bunica si Tanti Lenuta sunt mai tot timpul la noi, pe linga patul mamei.
18
Sa-i fi vazut pe mahalagii impodobiti cu mundire de ofiteri si cisme lustruite cum neam de neamul lor n-au visat, pe cap cu chipiuri de general, umflati de coniacuri fine si satui de ciocolata rasturnati prin santuri, ca n-au mai apucat sa ajunga pe picioarele lor acasa. Toata Brailita era o cumetrie nu alta. Patefoanele furate repetau in draci Lili Marlen si Valsuri Vieneze.
-S-a termenat razboiul Dadicaaa, sa ne tina Dumnezeu sanatosi pe noi astia care am scapat!
-O sa-l vezi tu pa dracu mai |ica, rusii au intrat in Bucovina..
Tunu cel mare sta cuminte pe vagonul lui, lustruit si infricosetor de mare la vreo jumatate de kilometru mai la vale de pod intre cele doua rambleuri care separa Brailita de cimitirul Sfinta Maria de la marginea Brailei, de abator, de Comorofca. Nimeni cit a durat razboiul nu i-a auzit vreodata glasul. Probabil era o varianta a tacticii de lupta: daca rusii ar fi venit si pe Dunare atunci tunul asta ar fi scufundat vasele de lupta rusesti si ar fi blocat la Cotul Pisicii sau la Chici accesul spre interiorul tarii. Dar nu s-a intimplat de loc asa, rusii au patruns in Europa prin Polonia si Bucovina pe unde nemtii au inceput ofensiva spre Moscova. Tunu asta inspaimintator sta acum intr-o viroaga ca o jucarie stricata din jocul dea razboiul. Dar jucaria asta a imprastiat moarte cind nimeni nu s-a mai asteptat, cind razboiul la Brailita luase sfirsit. Avea el o misiune mare contra rusilor dar s-a schimbat calimera palicari si i-a omorit pe rom@ni. Tunu, se afla pe ultimul vagon al trenului, cu teava, fireste, indreptata spre directia inversa deplasarii trenului, gata sa traga in rusii care s-ar fi apropiat. {n vagoanele imediat atasate se afla munitia. Lazi mari, lungi si grele in care se aflau cite trei obuze. Lazile astea erau astfel ticluite ca pareau mobila de lux nu alta, iar
|
Nicapetre 5/9/2005 |
Contact: |
|
|
