Poeme
pentru tine, îngerul meu
Corinei
din sicriul meu
prea mic pentru tăcerile mele
se revarsă iubirile
locuite de păduri
de soare
de izvoare
de cele șapte vânturi
de poveștile iernilor
ce-mi tac în piept
cu pământul lipit de picioare
de liniștea de aur a serii
de clipa cât un sărut
de crestele ce mă sprijină
să număr norii
și moartea căprioarelor
de iubirile mele
pentru toți oamenii
și pentru tine, îngerul meu
secol de singurătate
mantia fumegîndă a vîntului
aripă prinsă pe umărul serii
adună frunzele ce albesc
cu timpul,
cu secolul de singurătate,
cu moartea,
cu viața.
peregrinul anonim
are mereu rezervat ultimul vals
și umbra străvezie a ceții.
trei frunze mi s-au prins în păr
două mi s-au așezat în palme
și sub petecul meu de cer
vom depăna fiecare poveste
pe care o voi scrie cu degetul
pe geamul ferestrei,
pentru alt veac.
Bunicului, străbunicului, stră-străbunicului meu....
Prin fața casei mele trec șiruri de străbuni
Mărșăluiesd cu mine, trădați spre alte lumi.
La Cumidava în stîncă au păstrat
Onoarea și mândria veac de veac.
În fiecare zi, în fiecare noapte
Se odihnesc pe filele din carte.
Pe crucile din cimitir
Ce-au prins a mirosi a mir.
E ceață în România, în Balcani,
Întortocheate drumuri, cărările spre bani.
Am atâta marunțiș prin buzunare,
Ca pot să îmbogățesc pe fiecare.
Dar nu mai pot să intru în cetate.
Ci doar să arunc monezi în fântânile sacre.
Se înalță fluturi din altar
În catedrala mea cu mir și har.
Ordinea sufletului
Se va însera în curând
și iar mă voi adânci în stele
mi-au plecat prietenii
sfâșiați de îndoială
să caute o țară
în care așteptările
nu mai stau la coadă degeaba
Eu mai timp
noaptea își toarce jarul mocnit
veghez singurătatea din jur
mă situez în devans
Când se strică ordinea sufletului
aduni lumina ce ți-a mi rămas
Și o păstrezi în suflet
dar obligatoriu și în ochi.
căci fiecare suflet are pașii lui
cu propriul mers
de-a lungul țărmurilor
lângă somnul mării
gânduri în gri ?
în alb și negru ?
prea multe colțuri gri
pulbere cenușie ce
biciuie pământul....
în mileniu III gândurile
sânt tot în culori
cu sau fără voia cuiva.
vor să își facă loc
într-o împărăție
unde grădinile, casele, oamenii
au o singură culoare !
Mă îndrept spre apus,
mereu spre lumină,
e nevoie ue orizonturi limpezi
să poț să respir
acum trebuie să ne grăbim
toți trei.
Lumina
își apleacă fruntea
spre cealaltă parte a Pământului.
|
Liliana Popa 9/16/2020 |
Contact: |
|
|
