Luna, ah. Luna
motto:
„Luna ce pare pe sfârșit
De-a pururi o să-nceapă...”
(M. Eminescu)
I. Alfheim - Nidavellir
O, die Weltzeit, iată: gândurile mă copleșesc,
Precum mugilidele, emigrând dinspre suprafață în adâncimi!
Emoțiile evanescente se revarsă aidoma Cascadei Îngerilor.
Odat’ bătrânul crai Ptah se zbătea între increat și creat;
Și-ntr-un tărziu poposit-a în treapta a treia a periplului,
Tocmai în ținuturile Muspelheim, Niflheim și Helheim,
Zona de acreție a Ginnungagap, între Muspelheim și Niflheim,
Spațiul gol, prăpastia primordială, din care s-a ivit țâșnind viața.
Die Räunlichung, die Gewesenheit, rostogolit-a punctul material:
Stele, planete, asteroizi, meteoriți, comete, luceferi, troieni...
Într-o întrupare rotitoare, ardentă, eternă halmitoniană nucleară.
Arborele cosmic Yggdrasil coroana și-a desfășurat-o abil,
Creștetul i-atinge cerul, rădăcinile au aglutinat lumea.
S-au conturat Cerul, Pământul, atmosfera; bolta s-a spuzit
Cu stele și constelații, s-au ivit Soarele și splendida Lună.
Undeva, acolo, un atom s-a ciocnit benefic cu un altul,
Iar acela din urmă a dat brânci unui alt atom...
Încă devreme, în evii antici, au coabitat și antagonizat
Zei, semizei, eroi, giganți, uriași, oameni și necuvântătoare.
Șovăielnic se tot spune, se încearcă deschiderea lumii prezente
Spre stele, constelații, multiversuri creatoare-distrugătoare;
Că avem, printre noi, niște „vestitori” sau „cercetători celești”.
Gândim prea mult (e normal), așa suntem creați și tolerați
Dar, deocamdată, vom rămâne oameni printre oameni!
Omu-și duce cu el propriul Iad și propriul Paradis!
Moartea, eternitatea în mișcare, e cea devenită perceptibilă prin viață.
Epameroi! Epameroi! Epameroi!
II. Küsnacht. Aribada
A cerului preoteasă, a Universului Argintiu, în fiece noapte,
Asemeni zeiței voluptății Inanna, îți dezvălui misterele trupului
Fie în voaluri chihimbarii, albastru-sângerii, sferă plină, fie seceră crescândă!
Te-au conceput poeții așezată pe un tron, încununată c-o tiară,
Cu fosforosul Soare deasupra, având o eșarfă peste pieptul strălucitor,
Etalând Pământul și desfășurarea viguroasă a Arborelui Vieții la picioare.
Din adâncuri de milenii răsai și apui în ritm de metronom,
Fără încetare, misterioasă, splendidă, aduci fericire și melancolii.
Ești farul suprem, cel ce hăituie sau liniștește mări și oceane,
Dictezi ritmul a miliarde de ființe terestre ori tărâmuri umectide.
Sub razele tale mângâietoare și catifelate se însuflețesc muritoarele
Vietăți: hipopotamii ieșiți la păscut pe malurile fluviilor șerpuitoare,
Vânătoarea noptatică a felinelor, pe ai căror ochi îi aprinzi ca felinarele,
Pești și animale marine ce caută prada sau aflate în dans erotic,
Altele depunând frenetic icre, iar varecul crescând vertiginos...
Dai ghes microscopicelor dinoflagelate noctiluca scintillans,
Ce aprind valurile spumegânde ale oceanelor spre țărmuri,
Precum o nouă cale lactee, dar una pământeană, majestoasă.
Prin ierburi înalte, arborete, bambuși, orhidee sau regina nopții
Arunci cu nonșalanță panglicile de ivoire, platină și argint
Ale minusculilor photinus pyralis, lamprohiza splendidula,
Lampyris noctiluca, phosphaenus hemipterus, vivaci licurici.
La ceas de noapte, se povestește că țin soborul măiestre zeități,
Cele care celebrează sosirea Lunii, o protejează, dăruind-o pământenilor:
Se prind într-un dans ritualic și feeric Su’en, Coyolxauhqui,
Xochiquetzal, Freyr, Sif, Idun, Vanaheim, Aset, Hethert...,
Strălucitor de frumoasa Selena, zisă și Selaenoneodeia,
Cea care călătorește într-o caleașcă de argint, trasă de cai,
Înfășurată în robă, purtând o torță și o semilună pe cap.
Nu știu cum se face, dar razele de lumină rece ale enigmaticei Selene,
Învăluie muritori care dorm, iar săruturile fierbinți ale zeiței
Cad ca o rouă din pulbere de aur peste iubirea ei veșnică, Endymion.
III. Clar de dragoste – clar de lună
Mă visez adesea, legănat de valuri, așteptând în ancoră, într-o carraca,
În comuniune cu apa-mamă, ca-ntr-o întoarcere în maternul pântec.
Ambetat de Sepher Yetzirah, iubito (măghiran-de-Creta),
Presimt boarea de olibanum și choriantes a veșmântulu-ți gingaș,
Precum și freamătul acela nebunesc și copilăresc din ființa ta!
Ghicesc jocul d eargint al Lunii pe umerii și obrajii tăi
Și rog pe Selene să ne vegheze discret hârjoana dragostei ce icnește în noi,
Dansăm tăcuți pretzel și amușinăm parfumul iubirii.
Șarpele oenpelli al dorinței a coborât încă o dată din pomul sfânt;
Se pare că-n frenezia îmbrățișărilor fructul oprit n-a fost rupt.
Lună, tu, stupor mundi, ocrotește încă misterul sentimentelor.
Iar tu, nună Nanna, binecuvântează însoțirea noastră!
Frumoasa mea, să trecem din irealitatea visărilor cât mai repede
În cealaltă parte a sufletului...
Să ne supunem legilor somptuare, îmbrăcând haina sincerității!
*
„Soarele și Luna
Ne-or ținea cununa!”
NOTE EXPLICATIVE
- Alfheim – Nidavellir: Lumină – Întuneric
- Die Weltzeit: timp de ordinul lumii
- Ptah: zeul egiptean al Creației
- Muspelheim, Niflheim și Helheim: ținuturile mitice din a treia treaptă din mitologia nordică
- Ginnungagap: Golul, Prăpastia primordială
- die Räunlichung: spațializare
- die Gewesenheit: trecutul esențial
- Yggdrasil: Arborele vieții
- Epameroi!: Efemer!
- Küsnacht: sărutul nopții
- Aribada: Sosirea
- Inanna: zeița purității
- dinoflagelate noctiluca scintillans: ființe microscopice fluorescente ce viețuiesc în apa mărilor/oceanelor, radiind lumină noaptea pe valuri
- photinus pyralis, lamprohiza splendidula, lampyris noctiluca, phosphaenus hemipterus: diverși licurici
- Su’en, Coyolxauhqui, Xochiquetzal, Freyr, Sif, Idun, Vanaheim, Aset, Hethert: zeități ale Lunii și iubirii de la anumite popoare antice din lume
- carraca: vas cu pânze
- Speher Yetzirah: Inteligența Splendidă, Inteligența Pură și Clară
- olibanum: rășină parfumată
- choriantes: orhidee parfumată
- șarpele oenpelli: șarpe-fantomă din Australia
- stupor mundi: minunea lumii
- Nanna: zeița sumeriană a Lunii și iubirii
|
Tănase Grosu 9/3/2020 |
Contact: |
|
|
