O sută de ani de la nașterea celei care a fost inegalabila personalitate a culturii naționale, Zoe Dumitrescu Bușulenga.
La 20 august 2020 s-au împlinit o sută de ani de la nașterea celei care a fost inegalabila personalitate a culturii naționale, Zoe Dumitrescu Bușulenga. În calitate de critic și istoric literar, filosof al culturii, cercetător și pedagog, a reprezentat o remarcabilă prezență, deosebit de activă între anii 1947-1989. A fost membră a Academiei Române și a făcut parte din importante instituții europene. Opera sa literară, probând un indubitabil spirit erudit, comportă studii de istoria culturii, cercetări de comparatistică, impresii de călătorie, memorialistică, prefațare a numeroase ediții. Trebuie subliniat că a lăsat culturii românești admirabile lucrări despre Eminescu și Creangă, ca și despre umanismul Renașterii. Impresionanta carieră profesională i-a fost răsplătită cu neprețuite premii și distincții.
Cred că se cuvine cu prisosință, la centenar, să evocăm câteva emoționante momente din viața Marii Doamne a Culturii și Spiritualității noastre, întru neuitarea sa, ocazie fericită de a purcede la meditație, admirație și profundă reflecție.
În tinerețe, împiedicată de tuberculoză să se consacre unei cariere muzicale, pasiunea vieții ei, a îmbrățișat cariera părinților, urmând Dreptul și Literele la Universitatea București, descoperind că vocația sa este de a modela suflete prin comunicare ca profesor. Și-a exercitat această chemare timp de 34 de ani, între 1948-1982, la catedra de Literatură Universală și Comparată a universității bucureștene, catedră pe care a ajuns să o conducă. Alegându-și ca etaloane pe Tudor Vianu și George Călinescu, într-o perioadă în care Goga, Blaga și Rebreanu erau interziși, distinsa profesoară a găsit inteligența și îndrăzneala de a preda cursuri de literatură comparată concepute în așa fel încât studenții săi să priceapă adevărurile din spatele mesajului oficial, confesându-se deseori: „Pe studenții mei nu i-am trădat niciodată”.
Înzestrată cu un strălucit dar al observației, ne-a lăsat consemnări profunde și gânduri memorabile: „Pentru că trăim în zodia computerului, am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt cetățean al Galaxiei Gutenberg (...) Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îți lasă popasurile necesare pentru reflexie, pentru meditație. Pierderea obișnuinței lecturii este pericolul cel mai mare care amenință planeta, pentru că slăbește intelectul și puterea de gândire și te face să uiți limba”. Cu nedisimulată amărăciune constata: „Nu ne interesează trecutul, iar asta ne taie rădăcinile (...) O lume fără rădăcini este o lume fără morală”.
După 1989 a îndeplinit funcții publice vrednice de apreciat: vicepreședinte al Academiei Române, director la „Accademia di Romania” din Roma și altele. Se retrăgea tot mai des la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat lecturilor duhovnicești, rugăciunii și convorbirilor spirituale cu tinerii, abordând constant ideea de „viață pe verticală” percepută ca „un drum al minții spre Dumnezeu”. Tinerilor le adresa îndemnul „Să vă fie gândul pe verticală!”, recomandându-le ca repere de viață frica de Dumnezeu și rușinea de oameni.
După moartea soțului său, Apostol, s-a călugărit, în anul 2005, cu numele de Benedicta, mărturisind: „Am socotit că un creștin intelectual trebuie să-și petreacă ultimii ani ai vieții așa cum se făcea pe vremuri, și mai cu seamă soțiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obișnuință, mai ales în lumea boierească”. Despre intrarea ei în lumea monastică, aflăm din volumul de interviuri „Să nu pierdem verticala! cu Zoe Dumitresu Bușulenga-Maica Benedicta”, apărut la Editura Nicodim Caligraful în 2013: „Am avut un duhovnic care m-a introdus în esența rugăciunii, Părintele Gheorghe Chiriac. Era un om extraordinar, doctor în teologie la Strasbourg. Făcuse o pușcărie amarnică și era bătrân. Mare credincios. Și de la el am început să aflu rugăciunea inimii. Știa că eu o iubesc foarte mult pe Maica Domnului și îmi spunea: <<Încearcă, și când te uiți la icoana ei, du imaginea ei în inimă și întoarce-o înapoi în minte. Fă gimnastica asta ca să-ți faci liberă calea pentru mai târziu, să-ți curățești inima pentru Mântuitorul>> (...) Prin ’75 veneam vara în vacanță la Văratec împreună cu Valeria Sadoveanu, prietena mea, Părintele Bartolomeu Anania, Lili Teodoreanu, dirijorul Horia Andreescu, Horia Bernea. Am avut o viață culturală foarte plină (...) Venea multă lume la colocviul <>: Părintele Mina Dobzeu, Părintele Teofil Părăian, Teodor Codreanu, Părintele Justin Pârvu, cel care m-a călugărit pe mine. Am o stimă uriașă pentru Părintele Justin; el are o concepție care nu prea place: <>”.
Zoe Dumitrescu Bușulenga, sub numele monastic de sora Benedicta, s-a stins un an mai târziu după călugărire, la 5 mai 2006, și a fost înmormântată la Mănăstirea Putna, lăcaș monahal supranumit de Mihai Eminescu „Ierusalimul Neamului Românesc“.
....................
Michigan SUA
|
Dorin Nadrau 8/30/2020 |
Contact: |
|
|
