Neagu Bunea Djuvara ( n. 18 august/1 septembrie 1916 - d.25 ianuarie 2018 )
Neagu Bunea Djuvara, cunoscut ca Neagu Djuvara (n. 18 august/1 septembrie 1916, București, România d. 25 ianuarie 2018, București, România), a fost un diplomat, filosof, istoric, jurnalist și romancier român.
Neagu Bunea Djuvara s-a născut într-o familie aristocrată, cu rudele din partea tatălui de origine aromână,comercianți așezați în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ce a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.
Tatăl său, Marcel Djuvara, frate cu ministrul de externe Alexandru Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg (1906) și căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.
Familia sa, din partea tatălui, se ocupa (la 1820) cu comerțul vitelor și cerealelor dela Brașov până la Brăila, iar la un moment dat o parte a familiei s-a orientat către profesiuni liberale, și așa au apărut intelectualii și politicienii din familia Djuvara.[5] După primul război mondial, în urma exproprierilor efectuate de statul român și crizei din 1929, familia devine relativ săracă, iar mama (văduvă) hotărăște plecarea lor în străinătate.
Educație, studii
Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Nisa (primii ani de liceu) și Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940).[7] În acei ani, Franța era plină de mișcări radical socialiste (guvernul fiind socialist moderat), multe violențe și greve. Impresionat negativ de aceste evenimente, tânărul Djuvara a devenit interesat de Mișcarea Legionară, ajungând un simpatizant al acesteia.[5]
Dându-și seama că soluțiile radicale și mișcările totalitare sunt nocive, partidul unic și dictatura sunt idei groaznice ce duc la crime, a devenit adeptul economiilor de piață libere și a democrațiilor parlamentare de tip vest-european.[5]
Campania din Basarabia și Transnistria, Stockholm
A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunienoiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.[7]
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943 (Departamentul Cifru), în dimineața zilei de 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, a rămas în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii au preluat și acest minister.
Anticomunism și exilul
Anticomunist convins, a colaborat timp de patru ani cu serviciile secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în România ocupată de Sovietici.
Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc: secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români de la Paris, ziaristică la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației Universitare Carol I.
Anii în Niger și doctoratul
În 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Străine din Niger, fiind concomitent profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.
Între timp, a reluat studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, a obținut doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron.[8] Mai târziu a obținut și o diplomă a prestigiosului Institut național de limbi și civilizații orientale (fr) de la Paris (INALCO).
Întoarcerea în România
Din 1984 până după decembrie 1989, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, după care s-a întors în țară. Din 1991 și până în 1998, a fost profesor asociat la Universitatea din București.
A fost membru de onoare al Institutului de Istorie A. D. Xenopol din Iași și al Institutului de Istorie N. Iorga din București.
A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului național Serviciul Credincios și cu Ordre des Arts et des Lettres în grad de Ofițer.
.
|
Observator 8/27/2020 |
Contact: |
|
|
