Din volumul în lucru ,,Bazar de sentimente
Iubirea și marea
Iubirea mea să ne-aruncăm în mare,
Să înotăm spre-o insulă în larg,
Unde iubirea rădăcină are
Și poate-i vom găsi aici și-un leac.
În apa rece-a mării- nvolbutare
Să înecăm motiv de întristări,
Și să-ncercăm atât cât se mai poate,
Iubirii să îi dăm noi primăveri.
Iubirea mea să ne-aruncăm în mare,
Spăla-vom întristările din noi,
Speranțe făr-asemănare
Găsi-vom și le-om împărți la doi.
Am auzit că-n apă, fericirea,
Prinde puteri și prinde rădăcină,
Ne vom putea trăi pe veci iubirea,
Înotând spre infinit mână în mână.
Cafeaua de dimineață
Începe-o nouă dimineață
Ca toate care vor urma,
Iubirea prinde iarăși viață
Și îmi tresaltă inima.
M-așez aici și te privesc,
Chipul să-ți văd, e alb ca neua,
Zâmbetu-ți e dumnezeiesc,
Iubito, ți-am adus cafeua!
Am pus în ea multă iubire
Și-un strop de fericire-am pus,
Chiar dacă-i doar o amăgire
Și-o beau tot eu, mai spre apus.
N-ajung acolo unde ești
În lumea visurilor tale,
Vom sta acuma la povești,
Și vom sorbi mărgăritare.
Iubito ți-am adus cafea
E-așa de dulce cum ești tu,
Nu mă gândesc că ziua-i grea,
Bea-o cu drag și-apoi te du!
Suflet călător
Ne naștem o singură dată,
Neprihăniți venim pe pământ,
Suflet de aur, inimă curată,
Unite-ntr-un strâns legământ.
C-un destin venim fiecare,
Avem de-mplinit misiuni,
Drumul e-o grea încercare,
În tainele-acestei lumi.
Urcăm multe scări spre lumină,
Raiul promis a-l găsi,
Sufletul nu are tihnă,
Nu are timp a se odihni.
Destinul țese și coase,
Ne trece prin încercări,
Trăim și momente frumoase,
Momente de lungi căutări,
Când sufletul găsește iubirea
Alergând spre nesfârșitele zări.
Sufletul găsește și fericirea,
De știe a o căuta,
Căci asta-i este menirea,
Nicicând nu-nceteaz-a umbla.
Pași pe nisip
Calc în picioare nisipul umed
Îmi număr pașii în ritm cadențat,
Privesc spre mare orizontul și cuget
De câte ori pașii m-au încercat,
Ducându-mă pe căi neștiute,
Neumblate, căutând alinare
Pe drumuri nisipoase, necunoscute,
Alunecând printre gânduri spre mare.
Mă întorc cu fața spre soare,
Încerc să caut limanul din suflet,
Privesc orizontul în zare
Și-aud din valuri chiot și râset.
Mă scutur de grijile toate,
Valul le ia, le duce în larg,
Mă-ncearcă dorința de libertate,
Se vede lumină pe un catarg.
Adio griji, vă părăsesc,
Nisipul umed mă răcorește,
Pașii mi-i număr și mă gândesc,
Viața-i fumoasă, mergi și-o trăiește!
Suflete pereche
Sufletu-mi umblă tot rătăcit
Din ziua în care ne-am întâlnit,
De când și-a trăit dragostea
Nu-și mai găsește liniștea.
Umblă hai hui în rătăcire,
Plutește-ntr-un noian de iubire,
Tihna lui, în gânduri se măsoară
Și rătăcește din zori și până-n seară.
E neliniștit, dar stă și-așteptă,
Te caută-n lumea asta nedreaptă,
Ce poate să facă când dorul îl doare?
Trimite gândul să te-nconjoare
Să simți iubirea pe care o poartă
Tăinuind, suferind, dragostea noastră.
Găsește în tine alt suflet frumos,
Pereche lui, îl sărută duios,
Plutesc într-o nebună îmbrățișare
Trăiesc o magie, iubirea ce doare,
Se-ating, se dezmiardă, se împletesc,
În dansul iubirii cel nebunesc,
Nu vor să mai știe cum timpul trece,
Nu vor să se lase, nu vor să mai plece,
Suflete chinuite de doruri grele,
Ar vrea să urce-mpreună la stele
Și să privească din depărtare
Fără să trebuie să se separe,
Să rămână pe veci unite-n iubire,
Să nu mai trăiască din amintire.
Cuvintele
Din lumea mea îndrept către tine
cuvintele ce nu le pot ține,
le pregătesc și dau năvală
într-o lume ce-o știu ireală;
căci lumea ta e la mine în minte
și scormonește printre cuvinte,
le trimite-n eter, le dă putere,
nu sunt deloc cuvinte lejere.
Cuvintele-au înțelesuri știute
ce pot fi doar de noi pricepute,
duc cu ele-nțelesuri de taină,
balsam să le pui pe o rană;
îmi poartă cuvintele gândurile
și vor să rupă rândurile,
se-amestecă , nu mai au răbdare,
sar, năvălesc, se-aruncă cu ardoare.
Vor să pricepi a lor chintesență,
cuvintele au înțeles, au esență,
poartă cu ele mesaj, spun povești,
tu le prinzi, le strângi, le îndrăgești,
căci despre noi poveștile sunt,
nu le rostesc, le am doar în gând,
sunt alese cu măiestrie,
În locul meu , poveste să-ți fie.
Gânduri călătoare
Am gânduri ce pleacă în lumea mare
vor să se ducă, nu le opresc,
gonesc către tine, la capăt de zare,
mă-ndeamnă sufletul să ți-l dăruiesc;
le invit să stăm la Masa tăcerii
clipe de cuget să căutăm,
visuri vom cerne, la lăsarea serii
luna-ncerca-vom s-o întrebăm,
de poate trimite în zarea albastră
gândurile mele, ce vor să fie
Mesajul iubirii, Pasăre măiastră,
Coloană infinită în veșnicie;
și-atunci pot să zboare, s-ajungă la tine
gândurile mele, plecate de mult,
căci lâgă mine nu le pot ține,
păstrează-le tu, să-ți fie scut;
ocrotit să fi, omule drag,
de vânturi, de ploi, de furtună,
gândurile mele îți vor fi prag,
viața să-ți fie mai bună;
nu vor da voie nefericirii
să-ți tulbure simțurile,
Poartă sărutului, poartă iubirii,
îți vor fi mereu gândurile.
Mă caut printre gânduri
Încep de la o vreme
prin gânduri să mă caut
și nu vreau a mă teme
de ceea ce găsesc,
le las să se așeze
nu vreau să mă grăbesc,
le las să mă primească,
le las ca să mă cheme,
când vor fi pregătite
cu mine-a sta la sfat.
Să fie curioase,
la vorbă să se-ndemne,
să aflu de se poate
ce vor să mă întrebe.
să le tulbur nu vreau,
căci frica mă pătrunde,
c-or da buluc să iasă
și nu voi ști dup-aia
de unde să le iau.
Mă caut printre gânduri
să văd de sunt acolo,
dac-am ajuns cu bine
unde m-au așezat,
cum m-au primit voi scrie
aici, câteva rânduri,
să știți că eu sunt bine
cu ale mele gânduri.
Codrul
Vântul cântă printre frunze
noaptea scrie o magie,
se-aude-n codru oftatul
umbrelor din veșnicie;
printre ramuri stălucește
luna ca un felinar,
cerul parcă ne vrăjește
cu stele de chihlimbar;
mai spre lac, dacă te-apropii,
ceața deasă și sticloasă,
lunca-ntreagă o cuprinde
cu veșmântul de crăiasă.
Mai apoi regescul soare
scoate tainic câte-o rază,
e timid, încet se-arată
și codrul se luminează;
în lucirile de apă
plutesc nuferii pe unde,
cântecul vreunei paseri
ici și colo se aude;
se ridică mândrul soare
către bolta cea albastră,
codrul falnic prinde viață
umbrele dispar în ceață.
Versul
Nu ne luați versul
este-o impietate
în artă și în viață
își are locul lui,
versu-mblânzește inimi
și suflete înmoaie
și rău nu are-a face
vreodată nimănui;
versul te liniștește
tristețea când te-ncearcă
și e balsam pe rană
și nicăieri nu pleacă;
atunci când n-ai pe nimeni
și simți că-ți este greu,
el nu te părăsește
este-n sufletul tău;
deci nu ne luați versul,
căci viața fără vers
săracă ar fi și tristă,
ar fi de neînțeles;
lăsați-l deci să curgă
și să aducă pace
când sufletul e trist,
în viața tumultoasă,
să fie far nestins.
.......................................
(Luci Trușcă
Membru în cenaclul literar,,Dor de infinit- România
Volum în lucru ,,Bazar de sentimente 2020)
|
Luci Trușcă 8/26/2020 |
Contact: |
|
|
