Subiectiv : Puișorii cuibului de rândunele
Circumstanțele sunt importante, nu le putem generaliza. Numărul necunoscutelor aceastei ecuații sunt atât de multe, că este greu de stabilit o formulă de rezolvare. Dar trăsăturile comune dintre unele cazuri îndeamnă la o concluzie parțial definită. De curând am văzut baletul romantic La Sylphide, al cărui subiect duce la concluzia că omul încearcă să stăpânescă spiritul, dar nu o poate face. Spiritul, acest factor ideal al gândirii și conștiinței îl însoțește pretutindeni ca umbra, dar nimeni nu-l poate atinge. În teorie.
În practică lucrurile sunt diferite. Mulți oameni incapacitați fizic din diferite motive au dovedit remarcabile forțe creatoare prin eliberarea spiritului din prizonieratul unor trupuri amorfe. Revăd exemplul marelui om de știință Stephen Hawking paralizat și dependent de un computer mănuit numai cu mișcarea ochilor, ce a uluit omenirea cu capacitatea lui creatoare și contribuții științifice de cercetare și inovație în cosmologie și matematică. Numeroși veterani cu trupuri sfârtecate de bombe și alții între care oamenii bătrâni cu forțe diminuate de boli si uzură, dar cu spiritul viu, continuă activitatea cu experiența anilor de încercări și succese. Chiar și după moarte, spiritul acestora rămâne ca îndemn și zestrea învățăturilor.
Circumstanțele sunt importante. Câți dintre noi sunt născuți în puful călduros al cuibului de rândunică? Construit cu băgare de seamă la înâlțime sub streașina unor case, aceste cuiburi oferă protecția fortificată a unei cetăți în care puișorii se pot dezvolta în condiții necunoscute altor specii. Chiar și printre oameni puișorii cuibului de rândunică zboară mai sus și sunt considerați drept păsări rare. Cunoscuți în lumea intelectuală drept vârfuri de cugetare, tatăl, personalitate în domeniul dreptului penal Doru Pavel și inițiatorul unui cvartet de coarde, mama, Amalia Pavel, trecută în Enciclopedia Română ca cercetător științific de istorie a artelor al academiei și critic de artă, distinsă în 1990 de Consiliul European ca Femeia Europeană a anului, nu încape îndoială că puișori vor continua traiectoria, Primul născut, Toma, ajuns o autoritate mondială în domeniul semiologiei și literaturii comparate, e urmat în familie de colega noastră din spațiul acestei reviste, Veronica Pavel Lerner, o distinsă poetă și autoare a unor volume de proză și portrete literare după o carieră strălucită în chimie. Asta nu i-au privilegiat cu o viața mai ușoară și mult diferită de a noastră, nici în țară, nici ca imigranți.
Născută în anul intrării trupelor sovietice în țară, Veronica la vârsta de cinci ani contactează poliomelita ce o ține timp îndelungat prin spitale și numeroși ani de tratament și exerciții de recuperare. Fără a fi răsfățată a crescut în mediul ozonat al unor oameni cu însușiri deosebite, cerc de celebrități ale artelor și literaturii, unde a cules nectarul admirației pentru frumos, pur și adevărat. Alături de Toma, fratele mai mare cu trei ani cu care inventa jocuri și piese de teatru cu marionete și mai târziu cu numeroasele fetițe cu care mergea la școală și cu care menține legătura și astăzi, Veronica a dezvoltat un rar simț de atașament față de oameni, o valență deschisă spre ce este nou și interesant și mai ales curiozitatea pătrunderii în esența lucrurilor. Asta a ajutat-o mai târziu după terminarea studiilor în chimie să devină o remarcabilă profesoară de liceu, a cărei muncă a fost premiată în 1972-73 cu premiul de clasă fruntașă pe țară. În această perioadă, după o operație de tiroidă în care un nerv i-a fost secționat, a rămas fără voce mai multe luni și o permanentă pareză vocală, ce pentru o persoană cu vitalitatea și nevoia ei de comunicare este greu de îndurat. Dar cum a spus ea ”am moștenit forța interioară și perseverența care m-au ajutat să răzbat mai ușor o viață nici ușoară, nici lipsită de obstacole,” a făcut și face față situației cu stoicism și încredere.
S-a căsătorit tănâră cu un fost coleg de-al lui Toma, inginerul Emil Lerner și curând are un fiu, Sorin. Când acesta se îmbolnăvește la vârstă foarte fragedă și face febră ridicată, Emil ajunge într-o localitate din Moldova să găsească un antibiotic dispărut în țară. Fratele Toma propune să vină în Canada unde el era deja stabilit. Au ajuns aici în ianuarie 1982, la Montreal. După cinci ani de facultate și 12 ani de profesorat în România, este angajată cu salariu minim la o companie de gaze. ”Când reușești să convingi prin rezultate că ești competent, integru și de încredere, atunci societatea te acceptă și începe să dispară statutul tău de organ transplantat amenințat de respingere” Veronica a reușit să se impună ca important cercetător științific, expert cu invenții patentate în instrumentele analitice și în cromotografia gazelor în Canada, America și numeroase țări Europene. Cănd compania a deschis un laborator în Toronto în 1998, a fost transferată aici.
Despărțirea de țară, familie și prietenii lăsați acasă, au creat un volum de scrisori copiate xeros la sugestea lui Emil și citite de Amalia Pavel în vizită la Toronto. Mama și-a sfătuit fica să le publice într-un volum, ”Miniaturi dincolo de ocean” în 1999. Succesul a fost remarcabil, cartea fiind tradusă și publicată în Canada ca document al experiențelor unor imigranți ajuși aici. Au urmat multe alte cărți de poezie, proză, articole, eseuri și o totală dăruire de sine ajutând și îndrumînd pe cei la început de activitate literară.
”Nu cred că biografia ar trebui să potenteze sau să știrbească o operă de artă. Autorul are viața lui, iar opera creată de el, odată plecată în lume are o alta, separată de cea a autorului”, ne spune Veronica. Biografia ei însă, este accentuată de linii zvâcnind pe înâlțimi și căderi brusce ce depășesc limitele normale de viață. Ce-a mai grea a fost pierderea omului ce-a făcut-o să rădă de-alungul vieții, Emil Lerner, în ianuarie 2013. Iar Sorin, fiul, continuând traiectoria puilor din cuibul rândunicii, este titularul unei catedre universitare în America.
...................... David Kimel / Toronto
|
David Kimel 8/24/2020 |
Contact: |
|
|