Dialoguri oarecare - Citesc
- Cartea e cam ferfeliiță - nici nu știu cum de o am - și-mi amintește de vremea când citeam oricând, orice și oriunde chiar și la lumina lanternei...Coperțile sunt aproape intacte totuși, sugestiv ilustrate, siluete masculine proectate pe fundal întunecat, negru chiar, “Fedore” din anii ’30 și bineînțeles “tha gun”...
- Despre ce vorbeșți?
- Vreau să citesc și nu știu încă ce să citesc.
- Văd că învârți un Chandler vechi, n-ai cumpărat ceva nou?
- Unde că Indigo abia s-a deschis și intrarea e condiționată de mască ceea ce știi că nu întră în vederile mele plus “coada”, înregimentarea aia care a fost “plăcerea” vieții mele(noastre!)” dacă-ți aduci bine aminte?
- Și unde n-ai stat niciodată, tot pentru că-mi aduc aaminte.
- Tocmai și nici nu știu dacă merită să citesc ceva acum, ceva interesant, provocator, mă rog, ceva acolo plin de idei, de trăiri intense, eventual determinante chiar cu finalizare majoră – știi care, un “the end” calculat așa ca să te lase în suspensia aia absolută a scrisului fără de care nu poți trăi; ceva așa ca o întrebare continuă... Te uiți în gol și doar știi ce spun.
- Sigur că știu și nu înțeleg de ce te vaiți. Dacă n-ai nimic nou ia o carte care te mai sâcâie încă - sunt destule în capul ăla amețit pe care îl ai - și reinventează-te. Altă șansă nu ai dacă vrei să fugi.
- Păi dacă nu “fug” mă alienez...Aș citi McCarthy – că am ocolit “Blood Meridian” până acum, dar e mult prea intens, “deep” în structura umană, analitic până la sânge, dar...
- Citește-l pe Chandler, romanele polițiste sunt terapeutice, formulă previzibilă chiar cu misterul care invalue povestirea, implicație emoțională subțire, iar Marlowe e oricum PI-ul preferat de toată lumea.
- Știi că nu-i rea ideea? N-am mai citit un român polițist cam demult, dar nu chiar de pe vremea când pierdeam stațiile și trebuia să merg pe jos iintr-o parte sau alta că 5 lei era o suma ficsă. Volumul ăsta ferfeliță cu opt povestiri, nuvele de fapt publicate târziu, concepute fără Marlowe (după cum citesc în prezentarea succintă) și dacă-mi amintesc ce maestru de limba este Chandler, ce extraordinară abilitate descriptivă are și cât de viabil este structurat “plotul”, cred că mă obligă să-l citesc...Că l-am citit cândva habar n-am și...și ce dacă!
- Și dacă n-o să-ți placă (Sic!) citește poezie
- Tu glumeșți? Briza emoțională îmi lipsește mie acum!
- Îți lipsește.
- Și mă bâlbâi, asta vrei să spui. Știi ceva, am să încerc să-ți comunic – nu să-ți spun - să-ți comunic așa ca o info. plină de semnificație că m-am cam săturat să caut ceva sensuri interpretative ale timpului ăsta și eventuala șansă de a înțelege ceva. Și atunci mă descurc cum pot. Citesc ce îmi cade în mână, am o mulțime de variante, “Three man in a boat” ar fi una, “Momente și schițe” ar fi alta că râsul nu face rău la nimeni, poate chiar “Dubliners”( e Joice, dar proză scurtă) dar desigur preferința cade pe ceva mistery, poate chiar Sam Spade ori Philip Marlowe în acțiunile alea unice cu care Dashiell Hammett și Raymond Chandler ne țineau trezi până noaptea târziu...
- Și în felul asta s-ar putea să-ți vii în fire și să privești soarele cu ochii aia cu care îl acceptai în diminețile de vacanță normală și toată lumea era a ta – a noastră, vreu nsă zic.
-“None of us can help the things life has done to us. They’re done before you realize it, and once they’re done they make you do other things until at last everything comes between you and what you’d like to be, and you’ve lost your true self forever”
- Cum, dumnezeu, te-ai dus chiar la O’Neill?
- Așa!.
............................
Toronto August 2020
|
Maria Cecilia Nicu 8/24/2020 |
Contact: |
|
|
