Cărti si autori - Profesorul Iulian Popescu
Prof. univ. emerit dr. ing. IULIAN POPESCU, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, s-a născut la 24 august 1939 în comuna Licurici, județul Gorj.
A absolvit liceul la Târgu Jiu și Facultatea de Mecanică la Cluj.
A lucrat 7 ani ca inginer mecanic la Electroputere Craiova, apoi a intrat în învățământul superior, la Universitatea din Craiova, devenind profesor universitar în 1978.
A predat cursurile de Mecanisme, Teoria așchierii, Istoria tehnicii.
Doctoratul l-a făcut la Institutul Politehnic București.
A condus și finalizat 26 de doctorate în științe tehnice.
A publicat 129 de cărți (77 tehnice, una la "Springer" Germania, 7 de memorii, 45 literare) și 480 de studii și articole științifice cu teme de inginerie mecanică.
A debutat ca scriitor în 2003, cu Umor universitar
și nu numai!, și ca, memorialist, în 2006, cu Monografie, romanțată & veselă a Facultății de Mecanică din Craiova.
A mai publicat proză scurtă (Povestiri duioase și Povestiri nostalgice, 2008) și romanele: Labirintul vieții (2009), Vârtejul dansului, vârtejul vieții
(2010), A dispărut o lume
(2010), Să fim optimiști! (2011), Oameni șireți și
veseli (2011), Las aleanul să mă fure
(2012), Suveniri din Primul Război Mondial (2012), De la un album de domnișoară
(2013), Colinde lângă tun
(2013), Un gorjean pe corabia lui Columb (2013), Surghiunit la o mânăstire
de maici! (2013), Ocaua lui Cuza (2014), Juni ostași ai țării mele (2014), Flăcări și dragoste în 1907 (2014), Drumul fragilor (2014), Olteanca din dirijabil (2015), Steaua de la Malu cu Flori (2015), Comoara de la cascada dintre brazi (2015), Vrem să ne unim cu țara (2015), Călugărița detectiv (2016), Un gorjean în jurul lumii (2016), După ochi ca murele
(2016), Numai dascăl să nu fii
(2016), Un gorjean în Vestul Sălbatic (2017), O adoram de-o vreme-ntreagă (2017), Cin se ia cu mine rău
(2017), Banii n-aduc fericirea (2017), Tainice iubiri (2017), Din Olanda-n Arizona (2018), Privire prin Cortina de Fier, (2018), Spre zări albastre (2018), Din Maramureș în Seychlles (2018), Plutașa de pe Bistrița (2018), Cântecul grâului (2019), Să fi rămas la coasă? (2019), Tot acasă-i mai bine (2019), S-a furat un tren! (2019, Suzana (2019), Incognito la Merișor (2019), Călugărul și Cosmosul (2019), Desculță sau în opinci, (2020), Sub vremuri (2020), Excursii de plăcere și nu numai
(2020).
................................
Fragment din romanul "VÂRTEJUL DANSULUI, VÂRTEJUL VIEȚII
" de IULIAN POPESCU,
[Dan Stetoscop (numit așa de colegi pentru că avea mereu lampa de control legată de gât) era un electrician la o mare uzină prin anii `60. Familia lui fusese exilată în Bărăgan, el crescând acolo alături de copiii unei familii de sași, de la carel a învățat limba germană.]
Una din fabricile uzinei unde lucra Dan a cumpărat o instalație foarte complicată, din RFG (Republica Federală Germană). Foarte rar se cumpăra din Vest, din țările capitaliste, ceea ce înseamnă că această instalație era foarte necesară.
Nemții au trimis instalația pe bucăți, apoi au trimis doi specialiști s-o asambleze.
Instalația trebuia predată în funcțiune. Numai că negustorii nemților puseseră o clauză în contract, din care reieșea că, pe durata montajului, specialiștii nemților erau plătiți de către beneficiar. Și ce plată! Cam în două zile fiecare încasa salariul lunar al unui inginer de la noi.
Nemții au sosit, au asamblat repede instalația, apoi
au trecut la tabloul electric de comandă. Iar tabloul acesta de fapt nu exista decât sub forma unui dulap imens, însă
gol! Nemții nu-l montaseră la ei, urmând a-l face la noi, cu salarii corespunzătoare
Își aduseseră materialele necesare: mosoare cu cabluri de diferite culori, fel de fel de aparate mărunte, subansamble, piese diferite. Ei aveau proiectul făcut, însă tabloul nu fusese executat la ei acasă. Mă rog, argumentul era că lungimile unor cabluri depindeau de distanțele dintre corpurile instalației, care se poziționau în funcție de spațiul disponibil, de macara etc. Argumentul era cam tras de păr, deoarece ei aveau toate măsurătorile zonei.
Nemții lucrau singuri, însă mai aveau nevoie de una, de alta, prin urmare au solicitat să fie dat din partea uzinei un muncitor, de preferință electrician, dar care să știe ceva germană!
Soluția a apărut repede: singurul care corespundea era Stetoscop! Corespundea el ca profesie și zicea că știe și ceva germană, dar
nu corespundea ca dosar! Așa că securiștii s-au împotrivit! S-a tot discutat la diferite niveluri, dar n-au găsit altă soluție.
Securiștii l-au chemat la prelucrat pe Stetoscop, în sensul de a-l face un fel de informator al lor, despre ce fac și ce zic nemții.
Stetoscop însă a fost franc:
- Ca ajutor al nemților accept, însă ca informator al dumneavoastră, în niciun caz. Sigur știți din dosarul meu ce necazuri am avut eu din cauza Securității
S-au mai încercat fel de fel de soluții, nemții așteptau, așa că, neavând încotro, li s-a dat Stetoscop.
Stetoscop a început lucrul cu voie bună, mulțumit în special de ocazia de a se perfecționa la limba germană. Nemții aveau nevoie de el în diferite situații: să li se facă prize în diferite locuri, necesare pentru mașini de găurit și de înșurubat portabile, să li se decupeze niște plăcuțe la o foarfecă ghilotină, să li se facă niște cadre din lemn pe care să întindă planșele cu scheme electrice și altele. Stetoscop era corect, conștiincios, astfel că nemții erau mulțumiți de el. Era și el mulțumit că acum lucra numai tura I.
Nemții au lucrat vreo două luni. Urma ca în câteva zile să facă probele finale, să predea instalația, apoi să plece.
Și atunci a avut loc
CATASTROFA!
A, n-a fost vreun cutremur, vreo inundație sau vreun incendiu! Nu! A fost ceva și mai și!
Într-o noapte, un vandal, încă necunoscut, a luat o rangă, a forțat ușa blocului electric și
a smuls un braț de cabluri, de alea frumos colorate!
A doua zi a ieșit scandalul de pe lume! Nemții erau disperați. Trebuia să ia totul de la capăt! Adică alte două luni! Ehe, încurcăturile erau și mai mari. Trebuiau alți bani, adică valută suplimentară, ceea ce era imposibil de obținut. Chiar dacă ar fi reușit cineva să obțină noianul de aprobări, asta nu se putea face mai devreme de o jumătate de an! Însă instalația trebuia să înceapă să producă, de ea depinzând realizarea noilor produse pentru care se cheltuiseră enorm de mulți bani! Nu se făcea planul de producție al uzinei, urmau penalizări la salarii pentru toată uzina, de primele trimestriale nici nu mai putea fi vorba!
Nemții aveau nevoie de alt contract, cu alte cheltuieli, bilete de avion, diurne etc., etc.
Nemții au dat telefon în Germania, le-au povestit totul și
au fost chemați acasă! Acum nu se mai putea vorbi cu nemții decât prin Mașinimport, o unitate a Comerțului Exterior care se ocupa de importurile pentru toată țara. Asta însemna alți bani prevăzuți în buget, alte planuri, multă, foarte multă hârțogărie și multe aprobări, pe care nimeni nu le va da, situația fiind foarte periculoasă!
Au venit acolo, la instalație, toată floarea ce vestită: toată conducerea, șefi de la regiune, miliție, securitate. Au urmat ședințe largi la diferite niveluri. Miliția și Securitatea și-au început activitatea de descoperire a vinovatului. Și au reușit destul de repede. Era un amărât de muncitor necalificat de la altă secție, care lucrase în tura a III-a. La percheziția de acasă s-au găsit cablurile. Omul voia să-i facă nevestei o surpriză: să-i înlocuiască sârmele pe care întindea rufele
cu cabluri de import, frumos colorate. Halal surpriză!
A fost arestat vinovatul, dar ce folos? Au fost aduse înapoi și cablurile, însă trebuiau puse la locurile lor
Catastrofa rămânea! Aici se potrivea de minune proverbul: un prost aruncă o piatră în apă și zece deștepți n-o pot scoate!
Directorul general a plecat la ministru, directorul comercial a plecat la Ministerul Comerțului Exterior, fiecare sperând să poată face ceva.
S-au întors însă complet dezamăgiți. Nu exista nicio formă legală de a rezolva problema. Ba, fiecare primise și amenințări!
Obosit, după ce călătorise cu trenul toată noaptea, directorul general s-a dus direct la fabrică. Aici, când intră în cabinetul secretarei, spre biroul său, vede că e așteptat de câțiva oameni. Desigur, fiecare cerea ceva! Dar acum nu era momentul.
- Nu sunt aici pentru nimeni! îi spune el secretarei. Convoacă pentru ora 8,30 pe cei de pe această listă.
Apoi a intrat în cabinetul său.
Toți cei de acolo au plecat. Secretara a ieșit să meargă la centrala telefonică.
Atunci, unul din cei ce așteptau, s-a furișat înapoi și
a intrat la director.
Directorul, care tocmai se spăla la chiuvetă, a țipat la el. Însă omul nu s-a clintit. Era Stetoscop.
- Tovarășe director, am venit să vă ajut!
- Dumneata? Cine ești? Lasă-mă, domnule, în pace, că sunt destul de necăjit!
- Nu mă cunoașteți. Totuși, lucrez și eu în fabrică.
- Vino domnule la audiențe dacă ai probleme, nu aici și nu tocmai acum!
- Eu v-am zis deja. Am venit să vă ajut!
- Cum să mă ajuți?
- Știu că sunteți la mare necaz, de aceea am venit!
- Zi-i o dată domnule, ce vrei?
- Eu am lucrat cu nemții la instalație. Vă rog să-mi dați voie să încerc să refac eu tabloul electric!
- Lasă, domnule, gluma!
- Nu glumesc, tovarășe director. Și nu vă cer nimic.
Directorul, încercând să se lege și de un pai, ca să nu se înece, l-a poftit pe băiat pe un scaun și au început discuția. Tot vorbind ei, a sosit ora 8.30, așa că secretara a intrat și l-a anunțat că cei convocați au sosit!
- Să aștepte! Nu mă mai deranjați până nu vă chem eu!
Secretara, foarte nedumerită, a ieșit de-a-ndărătelea. Niciodată directorul general nu începuse vreo ședință mai târziu de ora fixată. Și niciodată nu țipase la ea!
Cei ce așteptau, o grămadă de șefi, au fost și ei contrariați. Adică să facă ei anticameră?
- Și, mă rog, cu cine discută tovarășul director?
- Cu un muncitor, nu știu cum îl cheamă.
Oamenii s-au crucit și au făcut fețe-fețe.
După o jumătate de oră a ieșit directorul în anticameră și a reținut din ce-i ce-l așteptau doar pe câțiva. I-a chemat înăuntru și le-a expus pe scurt situația:
- Îl cunoaște cineva pe dumnealui?
Nu-l cunoștea nimeni dintre cei câțiva șefi aflați acolo.
- Foarte rău că nu ne cunoaștem oamenii! Iată care e situația: dumnealui e electricianul care a lucrat cu nemții la instalație. Are curajul să refacă singur instalația electrică din tablou.
- Păi eu știu că nemții și-au luat schemele electrice cu ei. Cum se poate face un tablou electric fără schema electrică? întreabă Inginerul-șef.
- Nu am schemele, dar am cam înțeles cum e sistemul de comandă, răspunde sigur pe el Stetoscop. Îmi trebuie însă toată documentația existentă în fabrică despre această instalație. Trebuie să știu bine toate ofertele, tehnologia. Trebuie să discut cu toți cei care știu câte ceva despre instalație. Pe de altă parte, accentuez că eu încerc, nu garantez că pot reuși. Ceea ce e sigur este că n-o să aduc instalația într-o situație mai rea ca cea de acum.
Unii de-a dreptul s-au închinat, deși se aflau într-un birou oficial, iar acolo era și secretarul de partid pe uzină! Până la urmă s-au pus la cale toate cele. Stetoscop va lucra discret, chiar și duminica, i se vor da toate documentațiile (oferte, tehnologii) deși erau sumare, din perioada contractării, deoarece documentațiile finale urmau să fie primite doar la recepție.
Stetoscop a început treaba. Lucra zi-lumină. De fapt el se baza pe ceva: tot lucrând cu nemții, încercase să urmărească ce făceau ei. Îi mai și întrebase ba, una, alta, ba își mai nota câte ceva. Nu cu alt scop, ci pentru că știa că după ce plecau nemții, la orice defecțiune o să fie chemat el.
A făcut o listă de materiale necesare: cabluri, butoane, siguranțe etc., care se găseau la magazie. A cerut un alt sistem de închidere a tabloului, că poate se găsea alt
amator de cabluri.
S-a uitat prin documentații. A vorbit cu inginerii ce comandaseră instalația, a înțeles tehnologia, în detaliu, și a început un fel de muncă de Sherlock Holmes. Întâi a făcut o schemă detaliată a situației actuale, ca să știe starea inițială. Nu de alta, dar tot umblând ba colo, ba dincolo, dacă nu-i ieșea, trebuia să revină, deci trebuia să știe unde.
S-a mai gândit la un aspect: hoțul doar desprinsese cablurile, deci ce nu se smulsese era bine făcut.
A stabilit locurile unde trebuiau să ajungă cablurile și locurile cam de unde puteau pleca. Și mai încerca și cablurile recuperate de la hoț, doar lungimile lor nu erau întâmplătoare. Apoi, cu o baterie și lampa de control, cu voltmetrul și cu ohmmetrul, a stabilit unele variante de legare.
Și-a conceput multe tipuri de scheme, le-a verificat pe rând și a găsit soluțiile corecte.
Și tot așa. Lucra singur, singurel, în zona aceea ce fusese izolată de restul halei cu niște panouri.
Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
Nu vine nime-n ușa mea să bată,
Și dacă stau cu ușa încuiată
E că nici eu de nime n-am nevoie."
[George Topârceanu "Sonete pluvioase"]
După două săptămâni, Stetoscop a venit la uzină duminica, să facă proba singur, fără a fi văzut. Și mașina
a mers! A mai adaptat pe ici, pe colo și gata, luni s-a dus la directorul general.
Directorul a adunat o grămadă de șefi și au mers la instalație.
Calm, Stetoscop a pornit instalația și a realizat, în gol, toate ciclurile.
Toți au rămas perplecși! Așa ceva era de neconceput, dar
se făcuse!
Iar Stetoscop s-a ales cu un concediu de două săptămâni și cu o primă de
o mie de lei! Atât putea acorda directorul general! Adică plata unui neamț pentru
câteva ore!
Directorul general a avut o satisfacție de-a dreptul diabolică, în ziua când le-a dat un telex nemților, precizând că specialiștii din uzină au rezolvat problema și instalația merge!
Nemții au cerut repetarea telexului, nevenindu-le să creadă. Așa ceva era de neimaginat! Doar schemele erau la ei, împreună cu toată documentația. Adică se puneau ei, o fabrică oarecare, cu nemții? Hm! Imposibil!
După două zile erau la uzină. Era un director și unul din cei ce lucraseră la tablou. Aveau și schemele cu ei. Au mers la instalație, au verificat funcționarea și apoi au desfăcut tabloul. Au rămas uimiți. Unele circuite erau ca la ei, dar altele erau complet diferite. Și, culmea, după ce au analizat detaliat, au zis că nu e ca la ei, dar e totuși bine.
Ba chiar, cu corectitudinea lor, au apreciat anumite soluții la care ei nu se gândiseră. Stetoscop era undeva, mai retras. Nemții au vrut să-i vadă pe cei ce au refăcut tabloul. A fost chemat Stetoscop. Au rămas uimiți.
- Singur ai făcut?
- Absolut singur.
- După ce scheme?
- Stetoscop a ridicat din umeri.
Nemții au rămas și mai uluiți.
- Ce facultate ați absolvit?
- Niciuna. De abia acum îmi fac liceul
S-au dus cu Stetoscop la tabloul electric, au cam intrat bine în circuitele de acolo și au continuat discuția, în germană.
- Nu vrei să te angajăm la noi? Îți dăm salariu de
- Să mă mai gândesc.
- Bine. Atunci îl dublăm.
Traducătoarea oficială, o profesoară de germană din oraș, nu s-a dus cu ei, deci discuția a rămas netradusă.
Au intervenit oficialii, s-a trecut la alte discuții, iar Stetoscop a fost încet, încet, îndepărtat. A ajuns la marginea grupului, de unde a fost luat de un tovarăș și dus la biroul securistului.
- Așa. Ai făcut toate astea ca să pleci din țară? Ce ai discutat separat cu nemții?
- Domnule, am discutat probleme tehnice. Ce am făcut, am făcut din ambiția mea de meseriaș. Iar cu voi nu discut.
- Ba o să discuți, altfel
- Dacă vă mai luați de mine, să știți că nu mai răspund de instalație. Nemții pleacă și eu trebuie s-o întrețin. Altfel, o întrețineți voi
Și a plecat, cu capul sus.
"Că mă știe fiecare
Și blajin de obicei, -
Însă când mă apăr
Scapăr
Ca din cremene scântei!
[George Topârceanu "Scrisoare"]
........................................
|
Dumitru Constantin 8/23/2020 |
Contact: |
|
|
