E noapte și va fi tot mai târziu
E noapte. Mă ustură ochii. Nu mai pot citi. La televizor...tâmpenii. Deși merge, stă aprins de dimineața până noaptea, nu mă uit la el decât în treacăt. Surprind câte o imagine, două peste care trec repede. De ce să mă enervez degeaba? Noroc cu emisiunile sportive, cu viața animalelor, cu emisiunile geografice, altfel...
Mă pregătesc să mă culc deși nu îmi este prea somn, când...sună telefonul. Mă uit instinctiv la ceas. E 23,30. Cine să sune la ora asta târzie? Aoleu, e mama! Doamne, să nu i se fi întâmplat ceva, că are aproape 90 de ani.
- Bună, mamă!
- Bună, puiu! (”Puiu” are o vârstă venerabilă, dar mai bine trecem peste.) Scuză-mă că te deranjez la ora asta (îmi vine inima la loc), dar vreau să te întreb ceva.
- Da, mamă, nu mă deranjezi deloc, spune, despre ce este vorba?
- Dragul mamei, spune-mi și mie ce însemnă ”interlop”, pentru că eu cred că m-am tâmpit. Nu mai știu, nu mai înțeleg nici cuvintele nici lumea.
- Cum, mamă, nu știi ce însemnă ”interlop”?
- Nu, dragul mamei, cream că știu, dar acum nu mai sunt sigură. Eu credeam că interlop este o persoană cu activități ilegale, un răufăcător, un infractor, un hoț, un criminal, un escroc.
- Păi, chiar asta e.
- Cum, asta e? Și atunci de ce toți de pe toate canalele de televiziune nu mai prididesc să vorbească de nu-și mai pot trage bine răsuflarea despre moartea unui interlop care se zice că mai era și regele interlopilor? De ce rege? Ce rege? Și ăștia au regi? Adică a fost cel mai mare hoț, cel mai mare criminal, escroc și borfaș dintre toți și l-au ales pe el ca rege? Văd lume adunată la casa lui cum era la biserică de înviere pe vremuri, că anul acesta nu am avut voie să participăm la slujbă și au cântat popii la icoanele de pe pereți, în bisericile goale. La vila ăstuia, (ai văzut ce vilă avea? palat în toată regula! De unde atâția bani? Din furturi și escrocherii.) lumânări, plânsete și jeluiri că a murit un infractor, omorât de un alt infractor cu care s-a bătut în cuțite după ce s-au luat de la un barbut. Și pe de lături poliție. Multă poliție ca să-i păzească. De cine să-i păzească? La noi interlopii sunt la mare preț. De ce? Și să te mai întreb ceva.
Mă liniștisem, mama era bine, nu avea nimic, eram chiar bucuros că se interesa încă de evenimentele din jurul său, că nu intrase în starea de lehamite și de izolare care mie îmi dădea târcoale tot mai des. Mi-era frică, însă, de ceea ce avea să urmeze, de ceea ce avea să mă mai întrebe și în final să îmi reproșeze, de parcă eu aș fi fost vinovat de ceea ce se petrecea în jur, că nu vedeam și nu ziceam nimic. Ce să zic? Cui să zic? De ce să zic? Mama a avut întotdeauna forța să gândească cu capul ei și nu să ia de-a gata tot ce i se servea de către alții. Provenea dintr-o familie sănătoasă de țărani înstăriți, care nu credeau decât în rânduielile naturii pe care le urmăreau cu multă atenție. Le observau în amănunt și căutau să le interpreteze cât mai exact. Tatăl ei, tata-mare, știa dacă anul acesta vor întârzia să vină berzele sau vor întârzia să plece rândunelele, știa când se va desprimăvăra de-adevăratelea și când vor porni puhoaiele, când va fi secetă sau când s-ar putea să bată piatra, ce fructe se vor face anul acesta și ce recoltă va fi mai bună, când se va așterne iarna de-binelea, dacă va fi un an bun pentru animale sau pentru albine. Îți spunea ce oră este cu o eroare de 10-15 minute. Pe oameni îi credea cu rezervă și cu reținere, nu se încredea orbește în nimeni, dar nici nu acuza cu ușurință. Nu căuta sfadă, dar își apăra cu hotărâre nezdruncinată tot ce era al lui, pământul și familia. Într-un mandat al țărăniștilor fusese vice-primar, dar nu-i plăcuse. Văzuse că necazurile și gospodăriile țăranilor erau una, politica alta. De atunci nu dădea doi bani pe ce spuneau sau mai ales ce strigau ziarele. Și ca el erau cam toți oamenii din sat. Sat de moșneni din tată-n fiu, cu pământul lor pe care-l munceau cu sfințenie ca pe o datorie religioasă. Oameni care nu se încredeau decât în lucruri clare și drepte. Drepte după legea nescrisă a pământului, după legea în care creșteau culturile pe câmp, strugurii în vie și pomii în livezi, păsările și animalele din ogradă, după legea în care se rânduiau zilele și anotimpurile, după legea în care copiii creșteau și se duceau pe rând la casele lor…
Am fost surprins să aflu că UFO-logii, atunci când analizează relatările unor persoane care povestesc că au fost martorii unor fenomene stranii, afectează gradul lor de credibilitate în funcție de nivelul de instruire. Cu cât nivelul este mai mare, cu atât mai mică este credibilitatea relatărilor lor. Adică un țăran este mai credibil decât un inginer, doctor sau profesor. De ce? Pentru că un țăran, educat practic, în legătură directă cu natura, spune exact ceea ce a văzut. O persoană trecută prin mai multe școli teoretice are gândirea formată pe paradigme, clișee, tipare, scheme, alogaritmi, iar ceea ce vede încearcă să încadreze într-una din aceste forme învățate. Are în cap o mulțime de fragmente diferit colorate pe care încearcă să le îmbine într-un mozaic care să semene cu ceva din experiența sa trecută prin cărți și prin caiete. De aceea un intelectual este mai rapid în analizarea unei situații dacă aceasta nu diferă prea mult de ceea ce știa, iar un țăran este mai încet pentru că în lipsa unor cunoștințe și concluzii anterior dobândite el este obligat să descopere singur America, dar o face și este mai sigur pe ceea ce descoperă el decât pe ceea ce îi spun alții. Procesul de gândire al unui țăran, rațiunea sa pură, cum ar zice filozoful, este mult mai prezentă decât la un intelectual a cărui formație educațională a fost bazată pe înmagazinare și apoi pe asociere de noțiuni.
Ei, bine, asta era mama. Deși bunicul își dăduse toți copiii la școli, în vacanțele și apoi chiar în concediile lor, îi trăgea înapoi la casa lor de la țară, ca să nu uite de unde au plecat, să se mai bucure nițel de o mâncare și de un trai sănătoase. Și copiii veneau cu dragă inimă, veneau copiii și cu copiii lor, adică cu nepoții moșului, care erau încântați de tot ceea ce vedeau, aflau și fericiți de libertatea în care aveau voie să zburde fără opreliștile orașului. Ce noroc pe ei! Abia așteptau să vină vacanța de vară, să meargă la țară, la mama-mare care le făcea porumb fiert și copt, colivă cu bomboane, pâine caldă și colaci rumeni, pui la grătar care se sfărâmau în gură, lapte proaspăt muls de la capre, mămăligă cu unt și cu brânză, cârnați și carne afumată la borcan, ouă galbene ca banii de aur din povești, dovleac copt cu miere. Să meargă la tata-mare care-i lua cu căruța în valea Oltului să se scalde în heleșteu și să facă sulițe din trestii și arcuri din ramuri de alun. Să umble desculți prin tot satul, prin țărâna fină și fierbinte a ulițelor largi dintre casele cu garduri din lemn de salcâm, dindărătul cărora câinii lătrau enervați de veselia copiilor; să pornească vâjâiala vânturătorii de semințe de floarea soarelui sau uruiala mașinii de curățat porumb; să alerge cu Ursei – cățelul prin curtea largă după o minge de cauciuc dezumflată; să fugă spre baltă dimineața laolaltă cu cârdurile de gâște sau să adape caprele care soseau seara însetate de la pășune unde erau păzite de Ipilie, căprarul satului cu pălăria lui țuguiată de paie; să mângâie fața prelungă a boilor dejugați privindu-te blând cu ochii lor mari și umezi; să spargă doi dovleci mari și galbeni în cotețul porcilor care să-ți mulțumească grohăind de plăcere. Și mai erau și verii și copiii…și oamenii mari cu care te întâlneai pe uliță și pe care, îi cunoșteai nu-i cunoșteai, trebuia să îi saluți pentru că așa era frumos și era rușine să treci ca mutul pe lângă ei și să te faci că nu i-ai văzut. Îi făceai de rușine și pe bunici și pe părinți. Dacă pe nepoți nu îi punea nimeni la treabă și îi lăsau să se bucure de vacanță așa cum le plăcea lor, atunci ei singuri căutau să se bage în seamă și să se dovedească utili. Utili și de aceea importanți. Băteau cu seriozitate putineiul să scoată unt pentru masa de seară, curățau cu mătura de nuiele trocul de beton în care turnau apoi apă curată pentru păsările din ogradă, duminica dimineața se alăturau celor din casă care nu se duceau împreună cu mama-mare la biserică, pentru a mătura bătătura sau aduceau din arie lemne de pus pe vatră pentru pregătirea mâncării. Și apoi seara, în jurul mesei… Câte întâmplări cu tâlc știa tata-mare și câte povești spunea mama-mare. Întotdeauna altele. De unde știau atâtea?
Traiul de la țară, din vacanțele de vară, era pentru copii o altă școală decât cea de la care luaseră vacanță. O școală a bucuriei cu lecții învățate pe nebăgate de seamă și care nu aveau să se șteargă niciodată din simțirea și din comportamentul lor indiferent de anii pe care îi împlineau înaintând în viață.
Da, mama era unul dintre cei care învățaseră la școala de la oraș, unde stăteau în gazdă pe la diferite cunoștințe, despre descoperirea Americii, dar care verificaseră apoi informația în satul lor. Mama avea puterea să se revolte la ceea ce i se părea absurd, penibil, jicnitor, mizer și mincinos în jur, iar acum ”în jur” însemna televizorul cu care petrecea cel mai mult timp. Mama trăia și refuza să se ”tâmpească”, după propria ei exprimare. Avea reperele ei fixate încă din copilărie, probate de atâtea ori și întărite de-a lungul întregii vieți care nu fusese întotdeauna trăită în cele mai bune condiții, în pace, în liniște și înțelegere. Deși plecată dintr-o familie înstărită, cunoscuse și lipsurile și sărăcia, trecuse prin război, fusese dată afară din școli ca fiică de chiabur. Însă întotdeauna în aceste timpuri existase o logică anume. O logică strâmbă de multe ori precum cea a răzbunării, a insuficienței resurselor, a luptei pentru supraviețuire și putere, dar toate acestea pornite din natura telurică, sălbatică și crudă a ființei umane, cea de supraviețuire și de procreare. O lume supusă unei ordini dictatoriale și nedrepte de multe ori, dar ordine. Acum însă, când fărdelegea e slobodă, când corectitudinea fie ea morală sau gramaticală nu mai este considerată o virtute, când pedofilii sunt atent îngrijiți spre a nu fi discriminați față de alți criminali care nu mai sunt chiar atât de condamnabili după noile orientări, când se tinde spre a se confunda sexele și a nu se mai recunoaște baza naturală a procreării speciei umane, când se dărâmă și se desființează reperele istoriei și evoluției, devenirii civilizației umane? Acum ce logică, ce ordine se propune?
- Da, mamă, întreabă, îi răspunsei eu cu juma de gură.
- Auzi, tu, pe ăsta n-au de gând să îl îngroape cu onoruri militare? Că, de, e rege.
- Hai, măi, mamă, că ești sinistră.
- Sinistră, eu? La moartea lui Păunescu ai văzut atâta văicăreală? Dar a lui Vadim? Dar a lui Paler? Ce a făcut ăsta, interlopul ăsta, pentru România de-l plânge toată lumea și ce au făcut cei trei scriitori, politicieni și patrioți?
- Auzi, ți-aș pune și eu o întrebare. Ce înseamnă azi să fii patriot? E de bine sau de rău? E de admirat, e de urmat sau de evitat și de blamat.
- Ai noroc că nu ești lângă mine, că ți-aș răspunde eu cu făcălețul la o astfel de întrebare. Patriotul e patriot indiferent de ce zic leprele și lichelele vopsite. Să te învăț eu acuma ce înseamnă să fii patriot? Atâta lucru n-ai învățat de la mine, de la școlile prin care ai trecut? Crezi să sensul cuvintelor dintr-o limbă veche ca a noastră se schimbă de la un guvern la altul, de la o orânduire la alta, de la o stăpânire la alta?
Hait, aici am ajuns. Știam ce mă paște și degeaba. După atâția ani tot nu învățasem cum să o iau pe mama și cum să mă feresc de furia ei.
- Hai, măi, mamă, că nu voiam să zic decât că valorile vechi, adevăratele valori valabile de mii de ani, în spiritul cărora s-a dezvoltat civilizația, acum nu mai au nici o valoare, ba au devenit chiar anacronice în capul multora, multora care dau tonul și multora care le țin isonul fără să înțeleagă ce se cântă.
- Știi ce, dragul mamei? E noapte, hai să ne culcăm că e târziu. Dacă mai vorbim tot așa mă enervez și nu mai pot adormi până în zori.
- Ai dreptate, e noapte și este târziu.
- E noapte și va fi tot mai târziu. Eu, nu se știe de câte ori mă voi mai trezi dimineața, dar nu-mi pare rău. Am trăit. Am văzut și am înțeles multe. Mai multe decât mi-aș fi imaginat vreodată și mai multe decât am sperat. Într-o zi am să mor și eu ca toată lumea, dar am să mor trează. Tare mi-aș dori ca voi și copiii voștri să nu trăiți dormind. Noapte bună!
- Noapte bună, mamă!
|
Ovidiu M. Curea 8/21/2020 |
Contact: |
|
|
