Sonete
Scurmând îndarn prin huci și tamariscă
Un úliu ține-o cloșcă în vizór.
Ce face ea când puii se-narípă?
Și-i crește cum? Nu-i țícură? Nu țipă?
Vreun sfânt n-ascunde-n cui ori sub covor?
Cum zboară, -n minte prícea se-nfirípă:
Că prea le pune vrerii lor zăvor
Și prea-i stresează, bieții, -n largul lor,
Când, temătoare, -i cheamă sub arípă.
Se-aruncă glonț. În clonț - proces-verbal,
Prin care puii, vai, i se confiscă,
Iar ea își pierde dreptul maternal.
De-atuncea fosta cloșcă (azi găină),
Scurmând îndarn prin huci și tamaríscă,
Își cată dreptu-n lumea acvilină.
Pe alt meleag, ca să nu cazi în plasă
Venise-o cloșcă-n prérii rezident.
Puicúții și-i ținea la conovăț,
Dar cum aceștia cam dădeau prin băț,
Îi mai pișca și ea din ... fundament.
Hultanul, urmărind-o din pravăț,
O tot pritea: „Drăguțo, mai atent,
Că riști să-ți pierzi copiii-n plasament
Și nu-i mai scoți nicicum din plopovăț”.
Zadarnic. Cloșca nu-i slăbea o clipă,
Ba le-aplica și niscaiva corecții,
Că, într-o zi, vreo câteva inspecții
I i-au umflat pe loc de sub arípă.
Pe alt meleag, ca să nu cazi în plasă,
Îți lasă, cert, năravurile-acasă.
Nicolae MĂTCAȘ
Expediate pe 18.08.2020.
|
