Aduceri aminte
La ceas de cumpănă, odihnă sau o ușoară relaxare
Când visurile tale toate se strâng, în casă la răcoare
Înainte de-a vedea cum alene clipele spre somn zboară
Aduceri aminte în suflet, din minte încet se strecoară.
Adeseori tragem linie neagră cum făcu maestrul Sorescu
Să adunăm bunele, să scădem relele, din mersul buiestru.
Aducerea aminte este un balsam pentru orice inimă curată
Și o mulțumire lui Dumnezeu pentru tot, cu fruntea plecată.
Aducerea aminte este slobozirea gândului nostru prin care
Aduci la judecată în liniște, câte o realizare, mai mică sau mare.
Ea îți dă satisfacția unei mulțumiri interioare, ce o simți în tine
Știind că toate ți-au ieșit, așa cum ți-ai dorit și gândit - doar bine.
Aducerea aminte, este tot ce ne poate lumina, când tăcuți zăbovim
La masă cu o cană de ceai sau cafea lângă apropiații pe care-i iubim.
Aducerile aminte este un testament al conștiinței ce cu drag l-ai dat
Urmașilor, ce-n zborul lor tineresc, doar bine de la tine au aflat.
Aducerea aminte este un exercițiu de multe ori, de bună cuviință
Atunci când nu-ți ies toate cum ai vrut, sau n-ai avut destulă silință.
Cu aducerile aminte este benefic și minunat, mereu să te înfrățești
Ele îți aduc forță și lumină, pe drumul pe care în viață pornești.
Aducerea aminte ai pașilor dintâi, pe care cu greu, i-ai purtat
Este o onoare și cinste pentru strădaniile tale cu care te-ai realizat
O răsplată a muncii, în zile și nopți de frământări necontenite,
Ce le vor marca viața, dând lumină urmașilor, care vor merge înainte.
Aduceri aminte marchează liniștea, ce ți-o dă sfaturile mereu bune
Ce le-ai dat în decursul vieții, celor cu nume sau fără nume
Ele-ți aduc un respect necondiționat, pentru marea ta silință
De a parcurge un drum lung și greu în viață, curat și fără umilință.
Aducerea aminte este și o taină sfântă ce uneori trezesc în noi fiori
Fiorii bucuriilor tinereții ce ne-au înroșit obrajii de atâtea ori.
Uneori amintirile sunt un exercițiu de memorie selectivă, acolo unde
Pentru o împlinire a vieții, doar cele bune, își fac loc și vor pătrunde.
Vârtejuri de vise ne zboară mereu în viață, pe care dorim a le împlini
Dar multe din ele la tragerea liniei negre, nerealizate, în amintiri le vom găsii.
Odată cu timpul ce trece nestingherit în nemăsuratul lui drum
Aducerile aminte vor devenii, nesfârșite sau uitate, fuioare de fum.
ELIXIRUL TINEREȚII
Dă-mi să apăs și eu odată
Pe frumoasa-ți jucărie
Să văd cum se învârte roată
Viața vieți într-o cutie.
Fără această pudră fină
Nu poți viața să-ți ghicești
Bătrânețea ți-o amână
Bând cafea întinerești
-Tu ce crezi copilă dulce
Că-i acest narcotic tare
De cu toți îl folosesc
De la mic până la mare?
Nu te opresc dar mie-mi place
Ca să apăs și eu odată
Pe mașina ta dibace
Ce-o pudrează dintr-o dată.
-La ce o fi bună cafeaua
De o beau tineri și bătrâni?
Uni-și poartă chiar și luleaua
Ca să pară că sunt străini.
Sub o umbră din grădină
Tineretul învață școală,
Stând cu ceașca într-o mână
Mintea le rămâne goală.
Vezi strângându-se prin case
Flăcăi mândrii, fete mari
Mintea le plutește-n ceață
De la cafele și țigări tari.
De-ai să-mi pui iar întrebarea,
-Ce-i cafeaua?- Vei afla,
Dar să nu ai remușcarea
C-am să râd de dumneata.
Pe la mese mici prin baruri
Prin unghere se ascund,
Câte-o dragoste măruntă
Ce se lasă încet la fund.
Ca și zațul din cafeaua
Ce o beau în grabă ei
Caci se apropie beleaua
Și-o încurcă dumneaei.
Pentru o cafea mai tare
Și-o țigară de holtei,
A lăsat bărbatul care
E tatăl la fii ei.
Ce-i cafeaua sau țigara?
Uni spun că e un bun,
Nici nu pot trăi pe lume
Fără cafea și tutun.
Dar cafelele-s și ele
Cât de cald ție-n buzunare
Și se deosebesc între ele
Ca brichetele de amnare.
După multă învățătură
Sau o noapte nedormită,
Studentul bagă în gură
O ceșcuță refăcută.
Un boem abia își soarbe
Din cafeaua parfumată.
El gândește parcă doarme
Pe genunchi ținând o fată.
La plată nu ține cont de ele
Îi par sutele mărunte,
Căci nu transpiră el pentru ele
Părinții au sudori pe frunte.
După o muncă îndârjită
Sau o noapte de nesomn
Țăranul pune pe plită
O cafea să fie domn.
O țigancă ghicitoare
Stând la umbra unui bloc
Cu țigara-n colțul gurii
Bate cărțile de joc.
Și le cheamă-n gura mare
Să vadă tot omul de pe stradă
Cafeaua ei cât e de tare
Și câte-n ceașcă o să vadă.
Prin birouri se servește
Câte-o cană de cafea
Căci narcoticul trezește
După o muncă atât de grea.
La ședințele mai grele
Când mai sânt idei opuse
Se servesc fierbinți cafele
Să dilate minți înguste.
Un director când se arată
Cătrănit de multe rele
Secretara parfumată,
Îi face vreo trei cafele.
Prin gări ca și pe trotuare
Pe unde toți grăbiții trec
Cafelele-s în cești murdare
Și-n ele ceva foarte sec.
Dar am cam întrecut măsura
În curând îmi crapă țeasta.
Mai pune-mi una cu măsură
Și plec că mă așteaptă nevasta.
Și-o să dorm diseară-n stradă
Fără ca să simt dibace
Cum se urcă înspre visuri
Cafeaua ta care îmi place.
CE-I CAFEAUA? Cine știe!
Un rău necesar pe care
Când nu o ști ea nu te știe
Un calmant de care te doare.
ÎNTREBĂRI, ÎTREBĂRI
Întrebări, întrebări
Își pun oamenii întrebări
Despre tot ce-i înconjoară
De ce urcă sau coboară,
Drumurile vieții toate?
De ce-i ziuă sau e noapte?
Despre ce-i frământă-n viață,
De ce-i seară, dimineață?
Unde-s anii, unde-s banii,
De ce-s umiliți sărmanii?
Ce să fac să fie a mea?
De ce lumea este rea?
Întrebări, întrebări,
Spuse pe atâtea cărări.
Cum sunt toți sunt și EU...Oare?
Vreau să-mi pun o întrebare,
Ce e fericirea oare?
Pentru ce dragostea doare?
E seară sunt trist și mă gândesc,
Le iau pe rând și chibzuiesc.
Nu-s pe lume tu și eu,
Lucrul este tare greu
Căci grădina este mare,
Dă Domnul la fiecare.
Unul are de și pierde
Altul n-are dar el crede
Că e Zmeu și poate toate
Altul vrea dar un mai poate.
După cum sunt fiecare,
Ce e fericirea oare?
Pentru omul gospodar
Fericirea e un car
Și un drum din greu să meargă
Să muncească o viață întreagă.
Pentru unii e taifas
Pentru alții mers la pas.
Cine poate ști vreodată
Soarta vieții ce-l așteaptă!
Dar încearcă fiecare
Soarta vieții să-și înmoaie
Unii-s fericiți să scrie
Și atunci pe toate le știe,
Despre viața pământească
Despre dragostea omenească.
Altul e fericit să vadă
Draga lui cum îi e roabă
Alții văd în băutură
Fericirea cea mai bună
Sunt viteji, spun vorbe multe
Fără ca cineva să asculte.
Unii se îmbracă frumos
Dar au sufletul pe dos
Văd în asta fericirea
Nu cunosc ce e iubirea.
Pe alții banii, îi pierd din fire
Nu văd mai mare fericire
Gura lor mustește apă
Mormântul în ei și-l îngroapă.
Cei ce o văd printr-o mărire
Și asta este fericire
Dar...una e de om sărac
Alta...e de om bogat.
Dar...dacă stau și mă gândesc
Și sufletul mi-l răsfoiesc
Să stau să o spun pe a mea
Că-s și eu din grădina sa
Nici prea prost, nici prea deștept
O spun pe a mea, chiar de nu-i drept.
Pentru ce se naște omul?
Pentru ce robește omul?
Ce-l ce-i curge sânge prin vine
Trebuie să aibă în el simțire.
Fericirea-i când pe afară
Bate vânt de primăvară
Când cresc flori multe-n răzoare
Și copiii râd la soare.
Când te prinde ea de mână
Și-n urechi sângele-ți sună.
Când fluturi albi se-aruncă-n vânt
Și se coc roade pe pământ.
Când viața curge-n bună pace
Și răul în morminte zace.
Când ști că ești în visul ei
Un făt-frumos din cărți cu zmei
Fericirea-i sănătate
Căci atunci le ai pe toate.
Când Dumnezeu face dreptate
Fericirea e în toate
Căci soarta e răzbunătoare
Omul trăiește dar și moare
Nu ia nimic în mormânt
Totul lasă pe pământ.
Soartă tânăr de-aș mai fi
Aș prinde doar bucurii
N-aș mai face rău vreodată
Aș iubi aceeași fată
Și aș face mulți copii
Să aibă cine mă cinsti
Și cine mă plânge în sicriu
Când n-oi mai fi pe lume viu
Spre cimitir să fiu purtat
Ca un om fără păcat.
Unii pășesc tăcuți spre moarte
De nici un sprijin nu au parte
Își întind o mână tremurândă
Și nu are cine să le-o prindă.
Toată viața au urât
Și pe nimeni n-au iubit
Au lovit și-au blestemat
N-au vrut să știe de păcat.
Au luat cinstea doar pe bani
N-au dat nimic la sărmani
N-au privit decât în sus
Și acum în mormânt sau dus
Ca o frunză-n valul mării
Purtată de vântul serii.
Dar cel ce-a trăit frumos
Și-a fost lumii de folos,
Au strâns flori, raze de soare
Și le-a dat la fiecare
N-a râvnit la cel ce are
A fost fire răbdătoare
Peste ani s-a dus cu viața
Ca roua-n soare dimineața
Căci e scurtă și e grea
Cu tine-n mormânt n-ai ce lua
Decât zâmbetul pe față
Ca să-l porți și după viață
Chip senin să dormi în pace
Să nu aibă cine ce-ți face.
Fericirea-i să și mori
Fără ca să ai fiori.
Ce e FERICIREA oare?
Întrebare, grea întrebare.
.........................................
Toronto August 2020
|
Achim Bucutea 8/13/2020 |
Contact: |
|
|
