Tragedia Libanului generată de molima corupției
Explozia ucigașă din portul Beirutului, care a zguduit națiunea libaneză în seara zilei de 4 august, este de fapt o replică mai amplă a dezastrului economic și politic recent al țării. Corupția, nepotismul și tribalismului politic au determinat o criză economică năucitoare potențată de COVID19, în care carnajul din capitala Libanului ilustrează dramatic o țară aflată aproape în derivă.
O cantiate uriașă de nitrat de amoniu, depozitată neglijent de către autoritățile locale, a pulverizat portul orașului ucigând peste 150 de persone în timp ce alte 5000 au ajuns în spitalele țării în stare gravă. Mii de oameni au rămas făra locuințe pe o arie de câțiva kilometri în zona cartierului creștin Gemmayeze, în care explozia a generat un crater cu un diametru de 140 de metri. Impactul s-a simțit până în Cipru aflat la pese 200 de kilometri distanță.
După catastrofă, președintele libanez Michel Aoun a declarat că depozitul de nitrat, aflat în condiții improprii, era la cea locație de peste 6 ani dar cu toate acestea autoritățile au neglijat să găsească o soluție de relocare. Explozia a fost generată de o scânteie de la un aparat de sudură în timp ce un muncitor executa o reparație la ușa depozitului.
Cantitatea de 2750 de tone se afla acolo după ce fusese confiscată în 2013 de pe vasul modovenesc Rhosus aflat în proprietarea unui magnat rus. Nava Rhosus, încărcată cu nitrat de amoniu, a ajuns în Beirut, în octombrie 2013, deși avea ca destinație Mozambiq-ul, și nu este clar de ce echipajul a oprit atunci în Beirut. Nava Rhosus a fost reținută de autoritățile libaneze, după o inspecție care a descoperit numeroase deficiențe iar, de atunci, nava Rhosus a rămas în Beirut, cu doar patru oameni la bord iar azotatul a fost depozitat în port, într-un hangar. Șeful vămii libaneze a solicitat de multe ori eliminarea acelui depozit dar nu a fost ascultat. În tot acest timp, proprietarul navei a declarat abandonul vasului, echipajul nefiind platit, însă autoritățile din Beirut nu au permis echipajului să părăsească nava și să plece acasă. Se pare că motivul pentru care autoritățile din Beirut nu au ales varianta arestării echipajului a fost acela de a nu rămâne cu vasul abandonat ”în mâinile lor”. O combinație de neglijență crasă cu sfidarea regulilor ce s-a dovedit însă fatală pentru oraș.
Premierul Hassan Diaz a promis o anchetă amplă și pedepsirea vinovaților dar libanezii au motive puternice de nemulțumire la adresa conducerii politice, motive care preced dezastrul exploziei. Președintele francez Emanuel Macron a vizitat Beirutul la două zile după nenorocire și a decis să coordoneze un ajutor international fără de care Libanul este condamant la foamete. UE a alocat 33 de milioane pentru ajutor amanitar immediat. Protivit guvernatorului orașului, Marwan Abbouda, Beirutul ar avea nevoie de paste 5 miliarde de dolari pentru refacere - portul asigură 60% din importuri, inclusiv cele alimentare. Rezervele de cereale au fost arse sau contaminate iar lipsa alimentelor de bază a atins cote apocaliptice.
Economia în că¬dere liberă a provocat de¬¬mon¬straţii în masa în¬cepând cu luna oc-tombrie. Libanezii pro¬tes¬tează împotriva unei clase politice acuzate de incompetenţă şi corup¬ţie. Zeci de mii de persoane şi-au pierdut locul de muncă si o parte din venituri. Pandemia a venit ca o lovitură ultimativă mai ales pentru afacerile mici. Şomajul este în creştere, rata sărăciei se apropie de 50%, iar clasa de mijloc este ameninţată cu extincţia. Statul a intrat în incapacitate de plată din martie. Guvernul a promis reforme, iar în urmă cu două luni a început negocieri cu FMI, însă dis¬cu¬ţiile s-au împot¬molit, cu mai mulţi mi¬niş¬tri demi¬sio¬nând, din ca¬uza frustrării cre¬ate de lipsa de voiţă pentru re¬formă. Guvernul a încercat să facă rost de bani vânzând în regim rapid active ale statului și a promis reforme sistemice.
Reformele însă au fost constant blocate pentru că ameninţau un sistem construit pe reţele complexe de patronaj formate la sfârşitul războiului civil bazat pe trei ingredient active – putere, bani, religie. Libanul, ca multe națiuni din zonă, propune o lume construită pe sectarism şi tradiţii de familie, nu pe idei care să privească spre viitor, ci pe idei care leagă de trecut. Libanul a avut parte de multe nenorociri în ultimele decenii. După un razboi civil de 15 ani încheiat în 1990, Libanul a navigat cu success moderat prin apele mâloase ale politicii regionale.
Clasa politică libaneză conduce flancată de milițiile Hezbolah, fără coeziune politică iar posibilitatea unui support de la FMI a eșuat recent. Explozia va genera cu siguranță mișcări ample de protest. Libanezii au cerut președintelui Macron să refuse colaborarea cu actualii guvernanți. Viitorul Libanului depinde de soluția politică la care vor ajunge divizatele facțiuni politice libaneze.
..............................
Luiza Mureșeanu / Toronto
*Sursa – www.fleetmoon.com preluată de Agerpres
|
Luiza Mureșeanu 8/7/2020 |
Contact: |
|
|
